Connect with us

Administratie

Peste 44.000 de nemțeni vor primi alimente oferite de Guvernul României

Publicat

pe

În perioada următoare, peste 44.000 de persoane din județul Neamț vor primi gratuit alimente și produse de igienă, oferite de Guvernul României, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate-POAD.
,,44.777 de persoane din județul Neamț vor primi alimente oferite de Guvernul României, cu fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Poate părea puțin, dar sunt mulți locuitori ai județului care au nevoie și așteaptă acest ajutor. Am participat, alături de colegii din Instituția Prefectului Neamț, la distribuirea pachetelor către o parte din autoritățile locale din zona Bicaz. Cu această ocazie, m-am întâlnit și am discutat cu edilii din localitățile Tarcău, Bicazu-Ardelean, Bicaz Chei, Dămuc și Pângărați. Aceștia vor organiza în perioada următoare distribuirea pachetelor cu alimente locuitorilor incluși în program”, a transmis Florin Zaharia de la USR Neamț.

 

Fiecare pachet va conține: periuță și pastă de dinți, săpun lichid, șampon copii, adulți, detergent de rufe, cât și produse alimentare.

Numărul beneficiarilor din județul Neamț privind acordarea pachetelor cu produse este de 44.777, din următoarele categorii:

  • familiile şi persoanele singure care beneficiază de venitul minim garantat;
  • familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;
  • persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Actualitate

Târgu Neamț – Apă cu presiune redusă și întreruperii temporare

Publicat

pe

De

Compania Județeană APA SERV S.A. anunță locuitorii din orașul Târgu Neamț despre o nouă problemă la rețeaua de apă, cauzată de avarii succesive pe conducta magistrală de aducțiune din zona Preutești.

Astfel, începând de astăzi, 28 ianuarie 2026, ora 15:00, și până mâine, 29 ianuarie 2026, ora 14:00, se va furniza apă cu presiune redusă, existând posibilitatea întreruperii temporare complete a alimentării cu apă potabilă în anumite zone ale orașului.

Vor fi afectați în mod direct utilizatorii de pe următoarele străzi:

  • Mărășești
  • Aleea Zimbrului
  • Codrului
  • precum și etajele superioare ale blocurilor situate pe străzile Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare și Cuza Vodă

Această situație se datorează problemelor recurente de pe magistrala Preutești – Târgu Neamț, o conductă veche care alimentează întreaga zonă nord a județului și care a generat multiple intervenții în ultimii ani (similar cu anunțuri din 2025 și chiar mai devreme).

Recomandări pentru locuitori Compania roagă toți consumatorii din zonele menționate să își asigure rezerve suficiente de apă pentru consum și uz casnic pe toată durata intervalului afectat. Este util să umpleți recipiente curate (sticle, găleți, bidonașe) în avans, să prioritizați consumul esențial și să evitați utilizarea inutilă a apei (spălat rufe, dușuri lungi etc.) până la revenirea la normal.

Pentru orice nelămurire sau informații suplimentare, puteți contacta Dispeceratul APA SERV, care funcționează non-stop, la numărul de telefon 0233 233 340. De asemenea, actualizări pot fi găsite pe site-ul oficial al companiei: www.apaserv.eu (secțiunea Întreruperi – Zona NORD).

Continua sa citesti

Actualitate

Scandal în consiliul local Târgu Neamț pe măsurile fiscale pentru 2026: acuzații de șantaj și vot „doar un exercițiu”

Publicat

pe

De

Consiliul Local Târgu Neamț a fost teatrul unei ședințe tensionate, în care proiectul privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 a declanșat acuzații grave și demersuri neobișnuite.

În timpul dezbaterii, viceprimarul, prezent online, i-a avertizat pe consilieri că un vot negativ ar putea avea consecințe personale, în sensul că aceștia ar putea fi obligați să plătească impozitele din banii proprii. Această intervenție a fost percepută de mulți consilieri ca o presiune nejustificată.

Atmosfera a fost agravată de convingerea exprimată de numeroși consilieri că votul era, în fapt, doar un exercițiu formal, deoarece legea impune aprobarea acestor hotărâri bugetare. În acest context, consiliera Elena Didilă (SOS) a avut o reacție vehementă, denunțând practicile din ședință.

„Dacă o să fim supuși în țara asta, o să ajungem ca râmele și oamenii ăștia o să ne dea tot nouă în cap pentru că noi suntem vocea lor și noi ar trebui să spunem nu”, a declarat Didilă. Ea a caracterizat situația drept un „șantaj” și a subliniat că soluția la problemele financiare ale municipiului este la nivel de guvern, nu prin astfel de presiuni asupra consilierilor.

Principalele modificări fiscale votate:

  • Pentru persoane fizice:
    • Clădiri rezidențiale și anexe: cota 0,1% din valoarea impozabilă.
    • Clădiri nerezidențiale: cota 0,3%.
    • Dacă valoarea nu poate fi calculată: se aplică cota 2%.
  • Pentru persoane juridice:
    • Clădiri rezidențiale: cota 0,2%.
    • Clădiri nerezidențiale: cota 1,1%.
  • Taxe și documente: Majorări substanțiale pentru certificatele de autorizație și alte documente, unele crescând chiar cu 50%.

Cum a votat consiliul:

Proiectul a trecut cu voturile majorității formate din:

  • PSD, PNL și consiliera independentă Maria Vrânceanu.
  • Consilierii USR, Vlad Peiu și Popa Iulian.

Au votat împotrivă:

  • Consilierii AUR, Chelaru Ștefan și Mereuță Valentin.
  • Consiliera Elena Didilă (SOS).

Scena din consiliu a evidențiat nu doar divergențe politice obișnuite, ci și o profundă nemulțumire față de un proces decisional perceput ca forțat și lipsit de substanță reală, unde amenințările și formalitatea ar fi înlocuit dezbaterea publică autentică.

Continua sa citesti

Actualitate

Primăria Municipiului Roman – ANUNȚ IMPORTANT – PARCĂRI PUBLICE CU PLATĂ

Publicat

pe

De

ANUNȚ IMPORTANT – PARCĂRI PUBLICE CU PLATĂ

Primăria Municipiului Roman informează cetățenii că, în perioada 29 decembrie 2025 – 12 ianuarie 2026, ca urmare a modificării tarifelor pentru parcările publice cu plată începând cu 1 ianuarie 2026 (conform H.C.L. nr. 316/19.12.2025), vor fi efectuate operațiuni de mentenanță și resoftare a parcometrelor.

În acest interval, plata pentru staționarea în parcările publice cu plată (marcaj albastru) se va putea realiza exclusiv prin mijloace electronice:

📱 SMS

💳 Card bancar

📲 aplicația TPARK

ℹ️ Plata la parcometre nu va fi disponibilă temporar.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Continua sa citesti

Popular