Connect with us

Actualitate

Video cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)

Publicat

pe

La ora 15:27, pompierii au fost înștiințați prin apel la 112 despre producerea unui accident rutier în comuna Timișești.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere,  o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ.
Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto. Un urma impactului ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă, una dintre ele s-a răsturnat iar conducătorul auto a rămas încarcerat.
Până la sosirea forțelor de intervenție,  unul dintre conducătorii auto a fost scos din autoturism de către participanții la trafic. Bărbatul de aproximativ 48 de ani, conștient, cu politraumatisme, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la CPU Târgu Neamț.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, au scos din interiorul autoturismului răsturnat un bărbat de 78 de ani, în stare de inconștiență. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate acesta nu a răspuns manevrelor,  fiind declarat decesul.
De asemenea, pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la cele două autoturisme și pentru repunerea autoturismului pe roți.
Lucrătorii de la SDN au intervenit pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

3 ani de SmartyKids în Târgu-Neamț, 9 trofee de la Mamaia: aniversare cu superputeri matematice

Publicat

pe

De

Sunet de valuri și premii pentru calcule realizate la secundă: așa a început vara la SmartyKids Târgu-Neamț, centrul educațional care împlinește luna aceasta 3 ani de activitate în orașul nostru. 9 copii din cadrul centrului au petrecut ziua copilului participând la Supergeniada, concursul de aritmetică mentală ce a avut loc la Mamaia și a reunit sute de copii din România și Republica Moldova.

Fiecare dintre aceștia s-au întors acasă câștigători. Astfel, Augustin Blendea și David Carcea au primit titlul de Campioni la categoria lor de vârstă, Alexandru Ungureanu, Matei David, Eliza Vicovanu și Miruna Cozma și-au revendicat locul I, iar Teodor Nemțanu, Ana-Maria Avasâlcăi și Ianis Ciolac au obținut locul II, ca urmare a eforturilor lor susținute și a antrenamentului constant.

Dacă nu ai auzit până acum despre aritmetica mentală, aceasta este o tehnică japoneză inovativă de predare a matematicii care îmbină viteza de calcul, formulele și vizualizarea mentală a abacului pentru a-i ajuta pe copii să stăpânească lumea numerelor mai ușor și cu mai multă încredere. În plus, copiii de la SmartyKids învață să își construiască o stimă de sine sănătoasă și să fie perseverenți, iar rezultatele se pare că nu întârzie să apară!

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Un nou incident la Târgu Neamț: doi copii s-au urcat pe un vagon, iar unul dintre ei a fost electrocutat

Publicat

pe

De

În jurul orei 15:40, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că doi copii s-au urcat pe un vagon de tren staționat în Gara din orașul Târgu-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ și IPJ.
Ajunse la locul indicat, forțele de intervenție au constatat că un copil în vârstă de aproximativ 12 ani care s-a urcat pe vagonul trenului a fost electrocutat. Băiatul, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spital.
Celălalt copil nu prezinta leziuni.

Continua sa citesti

Actualitate

Lansare videoclip „Strune de Lumină”: Un proiect muzical de suflet de la Agapia

Publicat

pe

De

Un grup de elevi pasionați de muzică de la Liceul Teologic „Cuvioasa Parascheva” Agapia a lansat recent un cover emoționant al piesei „Primăvara românească” (Semnal M).

Piesa și videoclipul au fost create cu multă muncă, emoție și, după cum spun chiar ei, „cu ajutorul lui Dumnezeu”.

„Strune de Lumină” este format din elevi talentați uniți de dorința de a promova muzica românească și valorile frumoase. Grupul reunește chitariști dedicați, care doresc să aducă bucurie și să transmită mesaje pozitive prin cântec.

Printre membrii grupului se numără Andrei Antonia, Andrei Ioana, Anisia Monica, Asofiei Ștefan, Cîlță Andreea, Ciobanu Elisabeta, Citârcă Cristina, Crețu Natalia, Diaconu Maria, Dumitriu Denisa, Gandrabură Maria, Gandrabură Teodora, Ghervasia Alisa, Ghervasia Luciana, Gușoaia Alvaro, Gușoaia Antonia, Gușoaia Constantin, Gușoaia Elena, Gușoaia Irina, Gușoaia Narcis, Gușoaia Neculai, Gușoaia Teodora, Hurghiș Elisabeth, Ionită Irina, Irimia Anastasia, Irimia Larisa, Istrate Ana, Istrate Elena, Istrate Teodora, Licău Ștefania, Nistor Teofana, Toader Carla și Toader Rebeca.

Îndrumătoarea lor, Gaftiniuc Alina, Educatoare la Grădinița cu Program Prelungit / Normal, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia, a sprijinit cu drag acest proiect.

„Am realizat acest cover cu multă drag și sperăm că va aduce bucurie tuturor celor care îl ascultă”, spun membrii grupului.

Videoclipul „Primăvara românească” este o invitație la o călătorie muzicală plină de frumos și spiritualitate, o adevărată odă adusă primăverii românești. Urmărește-l și descoperă magia muzicii create de elevii de la Agapia!

Continua sa citesti

Popular