Connect with us

Actualitate

FOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere

Publicat

pe

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 21:39, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier BDNE Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Petru-Vodă.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism, pe DN 15B, din direcția Pipirig spre Poiana Teiului, ar fi efectuat o manevră de depășire, pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu auto, format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Pipirig, ce se deplasa din sens opus.

În urma coliziunii, ansamblul auto ar fi părăsit parțial partea carosabilă, intrând în șanțul de pe lateralul drumului.

Din nefericire, tânărul de 27 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, cadrele medicale declarând decesul acestuia.

Conducătorului ansamblului auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Condoleanţe familiei indurerate.

Continua sa citesti
1 Comment

1 Comments

  1. Gabriel

    1 octombrie, 2025 at 8:02 am

    Marius, regele meu, doar acum am aflat de tine. Astăzi, din senin, am zis să te caut pe Facebook să văd ce mai faci, cum mai ești, pentru că nu am mai vorbit de foarte mult timp. Nu te-am găsit (am crezut că ți-ai închis Facebook-ul). Atunci am zis să te caut după nume pe Google, poate găsesc un profil de LinkedIn sau alte informații (așa mai caut eu persoane pe Google, ce să faci, e stilul meu) și numai ce văd, pe acest site și pe altele, vestea accidentului și faptul că ai decedat în urma lui. Am rămas șocat. ȘOCAT AM SPUS. Nimeni nu mi-a spus nimic, nu am știut absolut nimic. Nu mi-a venit să cred. În timp ce scriu acest comentariu sunt încă în stare de șoc…

    Ce-ai făcut, mai rege? De ce, Marius? De ce depășire pe linie continuă și chiar înainte de o curbă, vizibilitate redusă, vai… De ce, măi Marius? Mor de ciudă! Nu trebuia Marius, nu trebuia fir-ar sa fie de treaba… Trebuia să stai liniștit. Îmi pare atât de rău de tine… Ai fost colegul cu care m-am înțeles cel mai bine în perioada facultății de business și tu știi asta. Eram noi doi, „șmecherii” care făceam proiecte împreună, chiuleam de la ore, ne dădeam teme, stăteam unul lângă altul. Eram spuma.

    Îmi pare foarte, foarte rău de tine, Marius. Ai fost top. Condoleanțe familiei. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, rege!

    Semnat,
    un fost coleg de facultate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

FOTO VIDEO Inaugurarea noului depozit EVOTOOLS by VANEX S.R.L. un moment important pentru Târgu-Neamț

Publicat

pe

De

Luni, 9 martie 2026, începând cu ora 10:00, a fost inaugurat oficial noul depozit EVOTOOLS by VANEX SRL din Târgu-Neamț.


Evenimentul a atras numeroși clienți, meșteri și persoane interesate de soluții moderne de mobilitate și unelte de calitate.
Depozitul pune la dispoziție o gamă variată de produse.
Printre acestea se numără mașini electrice, tricicluri electrice și scutere electrice special concepute pentru persoanele cu dizabilități. Pe lângă mijloacele de transport electrice,
clienții pot găsi și o selecție consistentă de scule și unelte de mână, accesorii pentru grădinărit, precum și unelte necesare lucrărilor din gospodărie.
Deschiderea acestui depozit reprezintă o extindere strategică a rețelei EVOTOOLS și vine în întâmpinarea cererii tot mai mari de produse electrice accesibile
și de unelte profesionale la prețuri competitive în zona Neamțului.

Noul punct de vânzare este amplasat la ieșirea din Târgu-Neamț spre Timișești, pe partea stângă.
Locația este ușor accesibilă atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru cei din comunele învecinate.

Continua sa citesti

Actualitate

Echipa Hero Kids este oficial certificată în oferirea de prim ajutor

Publicat

pe

De

În ceea ce îi privește pe copii și nu numai siguranța este prioritară iar prevenția, esențială. Tocmai de aceea echipa Hero Kids din Targu Neamt vrea să le ofere tuturor părinților încrederea că sub acoperișul lor copiii sunt protejați în fiecare clipă. Echipa Hero Kids a urmat cursurile de prim ajutor și acum este certificată. Sub deviza joacă adevărată, ca pe vremuri – în siguranță, toți copiii sunt așteptați la joacă.  

Continua sa citesti

Actualitate

Primăvara începe cu surprize la Aurora Multimarket

Publicat

pe

De

Odată cu venirea primăverii, tradițiile și gesturile simbolice revin în prim-plan. La Aurora Multimarket, sezonul aduce promoții speciale, cadouri inspirate și multe surprize pentru cei dragi.

Mărțișor – un simbol al primăverii

Mărțișorul rămâne una dintre cele mai frumoase tradiții românești, simbol al gesturilor sincere oferite celor dragi. Pentru a sărbători acest moment, magazinele Aurora Multimarket oferă 2+1 gratis la mărțișoare: cumperi două și primești al treilea cadou!
Gama de mărțișoare include modele tradiționale, broșe elegante, brățări delicate sau mărțișoare colorate și vesele pentru copii.

Cadouri inspirate pentru 8 Martie

Ziua Femeii este momentul perfect pentru a arăta recunoștință femeilor importante din viața ta. La Aurora Multimarket găsești idei pentru orice buget:

  • Pături călduroase de la 29 lei
  • Bomboane glazurate de la 9 lei
  • Seturi cadou începând de la 11 lei

Promoții de sezon

Alături de cadouri, clienții pot descoperi și promoții speciale, concepute să aducă și mai multă bucurie primăverii.

Până pe 1 martie:

  • 1+1 gratis la gama de machiaj Xplote
  • 50% reducere la al doilea produs din categoria clame de păr, coliere și inele

2 – 8 martie:

  • 50% reducere la al doilea produs din categoria cercei și brățări
  • 1+1=3 la elasticele de păr
  • 60% reducere la al doilea produs din categoria pături

O primăvară plină de culoare

Aurora Multimarket transformă fiecare ocazie într-un moment de bucurie. Te așteptăm în magazine să descoperi cadouri, promoții și surprize care aduc zâmbete celor dragi.

Nu uita să urmărești rețelele sociale pentru oferte exclusive și noutăți!
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Unde ne găsești?
Aurora Multimarket este mai aproape de tine ca oricând, cu 64 de locații în toată țara! Vino în magazinul nostru din Târgu Neamț:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl. M7 (lângă magazinul Marcel)

Program:

  • Luni – Duminică: 07:00 – 20:00
Continua sa citesti

Popular