Connect with us

Actualitate

Racordarea gratuită a imobilului cu gaz metan

Publicat

pe

Agenția Națională de Reglementare a Energiei a elaborat un nou regulament de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, de care este nevoie ca urmare a ultimelor modificări ale legii energiei. Toți consumatorii casnici vor fi racordați gratuit.

  • Operatorul de distribuţie nu poate refuza racordarea la sistem și este obligat să finanțeze lucrările pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării consumatorilor aflați în perimetrul unității administrativ-teritoriale pentru care a fost concesionat serviciul public de distribuţie. Termenul de extindere și/sau branșare a consumatorilor nu poate depăși termenul de 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire.
  • Operatorul de distribuție are obligația să racordeze toți solicitanții, viitori clienți finali casnici la sistemul de distribuție, în termen de 90 zile de la data obținerii autorizației de construire. Recuperarea costurilor privind racordarea clienților casnici se realizează prin tarifele de distribuţie.
  • Lucrările necesare racordării vor fi realizate de către operatorii economici autorizați de către ANRE şi selectați prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.
  • În cazul clientului final non-casnic, operatorul de distribuție are obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalației de extindere și branșare până la 2500 metri. Solicitantul, viitor client final non-casnic, are obligația să utilizeze locul de consum și să păstreze destinația acestuia pe o perioadă de 5 ani de la data punerii în funcțiune a instalației de racordare. În situația în care instalația de extindere și branșare este mai mare de 2500 metri, operatorul de distribuție are obligația să asigure finanțarea lucrărilor de proiectare și execuție în vederea realizării obiectivelor/conductelor părți componente ale sistemului de distribuție necesare racordării indiferent de lungime, urmând ca instalația de racordare să fie finanțată de clientul final non-casnic.

De asemenea, noul Regulament permite accesul la gaze naturale unui număr sporit de utilizatori și, în același timp, vine în sprijinul viitorilor clienți finali casnici cu venituri reduse.

Punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului are un impact important asupra consumatorilor clienți finali casnici şi prin dezvoltarea programelor de alimentare cu gaze naturale a localităților și de extindere/înființare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, astfel autoritățile administrației publice au posibilitatea să realizeze planurile de dezvoltare a sistemelor de distribuție pe termen mediu și lung prin finanțarea acestor lucrări din fonduri nerambursabile.

1) Ce tipuri de branșamente sunt?
– branșamentele sunt de 2 tipuri respectiv branșamentul la limita de proprietate și instalația de utilizare din interiorul proprietății.
2) Cine suportă cheltuielile?
– branșamentul imobilului se face până la limita de proprietate pe costul operatorului de gaz.
– instalația de utilizare se face pe bază de proiect cu orice firmă sau persoană autorizată, nu neapărat firma care este operatorul de gaze în zonă.
3) Poate impune operatorul de gaze ca instalația de utilizare să fie efectuata de el?
– Nu
4) Poate operatorul de gaze să refuze bransarea imobilului dacă proiectul din interiorul imobilului este executat de altcineva?
– Nu, atât timp cât este executat de o companie autorizată
Cereți branșare și informații în scris. Pentru orice problemă întâmpinată nu ezitați să trimiteți un email la anre@anre.ro

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

O seară de suflet la Baza Hipică: Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene

Publicat

pe

De

Piatra Neamț – Joi, 27 iunie 2026, de la ora 18:00, Baza Hipică din Piatra Neamț va deveni, pentru câteva ore, locul de întâlnire dintre trecut și prezent, dintre cuvântul scris și sufletul comunității. Gelu Cracană, autor independent și pasionat de istoria locurilor, lansează două volume menite să salveze de la uitare povești, oameni și momente de aur ale Neamțului.

Evenimentul, intitulat sugestiv „Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene”, promite să fie mai mult decât o simplă lansare de carte. Este o invitație deschisă tuturor celor care simt că „rădăcinile nu se uită” și că fotbalul de altădată, tribunele pline și eroii fără reclame merită un loc în memoria colectivă.

Două volume, două suflete diferite, aceeași iubire de Neamț

Primul volum, „Oamenii Stâncii”, este o reverență în fața satului Ștefan cel Mare – o așezare care poartă numele marelui domnitor, dar care își datorează farmecul, de fapt, oamenilor săi. Cartea adună povești, tradiții și portrete de suflet ale comunității care a rezistat vremurilor, la fel ca stânca pe care și-a clădit existența.

Cel de-al doilea volum, „ACSM Ceahlăul (Volumul 3)”, completează o trilogie de suflet dedicată fotbalului nemțean. Nu este o cronică rece de statistici, ci o „pagină de istorie sportivă scrisă din nostalgie”, după cum însuși autorul mărturisește. Cartea vorbește despre gloria unui fotbal curat, despre momentele care au făcut generații întregi să spere, dar și despre greutățile prezentului, pe care autorul le privește cu luciditate.

„Cărțile sunt bucăți de suflet salvate de la uitare”

Gelu Cracană a realizat această dublă lansare cu resurse proprii, din pasiune și din responsabilitate față de moștenirea culturală locală. În invitația sa, autorul transmite:

„Cărțile nu sunt doar foi tipărite, ci bucăți de suflet salvate de la uitare. Prezența dumneavoastră ar fi cel mai frumos premiu pentru un autor independent.”

Unde ne întâlnim?

Gazda serii este Baza Hipică Piatra Neamț, iar organizatorii mulțumesc special domnului Costache Lupu pentru găzduirea generoasă. Intrarea este liberă, iar evenimentul se dorește a fi o reuniune a celor care încă mai cred că amintirile merită trăite din nou, împreună.

Joi, 27 iunie 2026, ora 18:00 – locul unde hârtia prinde viață, iar fotbalul nemțean își reia, măcar pentru o seară, zborul.

Vă așteaptă cu drag, cărți, povești și un suflet nemțean: Gelu CRACANĂ.

Continua sa citesti

Actualitate

3 ani de SmartyKids în Târgu-Neamț, 9 trofee de la Mamaia: aniversare cu superputeri matematice

Publicat

pe

De

Sunet de valuri și premii pentru calcule realizate la secundă: așa a început vara la SmartyKids Târgu-Neamț, centrul educațional care împlinește luna aceasta 3 ani de activitate în orașul nostru. 9 copii din cadrul centrului au petrecut ziua copilului participând la Supergeniada, concursul de aritmetică mentală ce a avut loc la Mamaia și a reunit sute de copii din România și Republica Moldova.

Fiecare dintre aceștia s-au întors acasă câștigători. Astfel, Augustin Blendea și David Carcea au primit titlul de Campioni la categoria lor de vârstă, Alexandru Ungureanu, Matei David, Eliza Vicovanu și Miruna Cozma și-au revendicat locul I, iar Teodor Nemțanu, Ana-Maria Avasâlcăi și Ianis Ciolac au obținut locul II, ca urmare a eforturilor lor susținute și a antrenamentului constant.

Dacă nu ai auzit până acum despre aritmetica mentală, aceasta este o tehnică japoneză inovativă de predare a matematicii care îmbină viteza de calcul, formulele și vizualizarea mentală a abacului pentru a-i ajuta pe copii să stăpânească lumea numerelor mai ușor și cu mai multă încredere. În plus, copiii de la SmartyKids învață să își construiască o stimă de sine sănătoasă și să fie perseverenți, iar rezultatele se pare că nu întârzie să apară!

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Un nou incident la Târgu Neamț: doi copii s-au urcat pe un vagon, iar unul dintre ei a fost electrocutat

Publicat

pe

De

În jurul orei 15:40, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că doi copii s-au urcat pe un vagon de tren staționat în Gara din orașul Târgu-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ și IPJ.
Ajunse la locul indicat, forțele de intervenție au constatat că un copil în vârstă de aproximativ 12 ani care s-a urcat pe vagonul trenului a fost electrocutat. Băiatul, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spital.
Celălalt copil nu prezinta leziuni.

Continua sa citesti

Popular