Connect with us

Personalități

Personalități ale Ținutului Neamț (XVI). Gheorghe Tomulescu, profesorul, publicistul și inspectorul școlar

Publicat

pe

Profesorul şi publicistul Gheorghe Tomulescu s-a născut la 26 aprilie 1895 în Vânători-Neamţ. A făcut clasele primare la şcoala din sat şi Şcoala Normală din Constanţa, apoi studii la Facultatea de litere şi filosofiea a Universităţii din Bucureşti, studii absolvite în 1930. A urmat şi cursurile Seminarului Pedagogic Universitar.[1]

A fost învăţător în comuna Răuceşti, director al Şcolii nr. 5 Mixtă Piatra Neamţ, director al Şcolii de băieţi, nr. 1, Constanţa, institutor al Şcolii de aplicaţii Constanţa, profesor de pedagogie, de istorie, de geografie economică la şcoala comercială, inspector şcolar de circumscripţie la Neamţ, Baia şi Câmpulung. A fost inspector şcolar la Bucureşti şi inspector general în Ministerul Învăţământului. A ieşit la pensie în anul 1956.[2]

A avut contribuţii substanţiale la dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de învăţământ românesc. A publicat „Populaţia Dobrogei” (1930), „Contribuţii didactice şi metodice privitoare la predarea religiiei în şcoala primară. O metodă a predării religiei” (1933), „Despre întocmirea monografiei satului” (1939), „Monografia Cetăţii Hotin” (1939). Gheorghe Tomulescu cerea, prin articolul “La noi şi la alţii”, din 1936, depolitizarea personalului didactic.

Gheorghe Tomulescu a fost şi autorul mai multor manuale şcolare. Dintre acestea amintim Geografia judeţului Bacău, Geografia judeţului Neamţ şi Geografia judeţului Constanţa.[3]

Munca rodnică i-a fost răsplătită prin acordarea a numeroase medalii cum ar fi „Victoria” primită în 1921, medalia „Serviciu Social” primită în 1930 şi Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler care i-a fost conferit în anul 1933. În 1956, după 40 de ani de rodnică activitate s-a pensionat şi s-a retras la Piatra Neamţ unde a încetat din viaţă în octombrie 1988.[4]

Prof. Emanuel Bălan

[1] Constantin Tomșa, Personalități ale culturii din județul Neamț, Editurile Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, p. 79; http://zch.ro/gheorghe-tomulescu-119-ani-de-la-nastere/.

[2] http://www.slineamt.ro/apostolul/lectia-de-istorie/profesorul-gheorghe-tomulescu/.

[3] http://zch.ro/gheorghe-tomulescu-119-ani-de-la-nastere/.

[4] Ibidem.

Actualitate

Talent încurajat de la o vârstă fragedă: inițiativa Danielei Rotariu

Publicat

pe

De

Un gest care inspiră: Daniela Rotariu susține copiii talentați prin artă și implicare

Daniela Rotariu continuă să fie un sprijin real pentru copiii talentați, în special pentru cei pasionați de desen. Prin implicarea sa, îi încurajează să își dezvolte talentul artistic, ghidându-i spre activități creative precum realizarea de desene pentru cărți dedicate copiilor sau chiar pictarea de icoane.

Un exemplu emoționant este colaborarea cu Nicole Manea, o fetiță din clasa a V-a, care a ilustrat cea de-a patra carte pentru copii a Danielei Rotariu, destinată copiilor din comuna Răucești. Prin acest gest, Daniela și-a dorit nu doar să promoveze talentul unui copil, ci și să ofere un impuls și o motivație tuturor celor mici, arătându-le că pot reuși atunci când sunt susținuți.

Pentru Daniela, desenul nu este doar o formă de exprimare, ci și o modalitate prin care copiii își pot descoperi sensibilitatea, răbdarea și încrederea în propriile forțe. Ea crede că, prin muncă și încurajare constantă, fiecare copil talentat poate evolua și își poate transforma pasiunea într-o direcție de viitor.

Pe lângă susținerea copiilor talentați, Daniela Rotariu se implică activ și în sprijinirea centrelor pentru copiii cu probleme, dorind să aducă lumină, speranță și bucurie în viețile celor care au cea mai mare nevoie de atenție și grijă.

Prin aceste inițiative, Daniela nu doar că susține talentul, ci contribuie la formarea unor caractere puternice, oferind copiilor șansa de a crește frumos, atât artistic, cât și uman.

Continua sa citesti

Actualitate

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class vă pregătesc surprize de Ziua Națională

Publicat

pe

De

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class pregătesc, cu emoție și lumină, surprize de Ziua Națională. În micul atelier al muzicii, unde visele se împletesc cu armoniile, cei mici lucrează la un omagiu adus României. Inițiativa își propune să le deschidă copiilor poarta către valorile adevărate ale neamului, pentru ca prin artă să descopere sensul adânc al unității și farmecul inconfundabil al identității noastre.

Muzica devine firul magic al acestei călătorii: cântecele românești, pline de căldură și duioșie, ridică poduri nevăzute între trecut și viitor, sădind în sufletele tinere mândria de a purta mai departe o moștenire luminoasă.

Elena Ioniță mărturisește că aceste activități modelează, încet și frumos, viitori adulți nu doar talentați, ci și profund legați de rădăcinile lor.

Continua sa citesti

Actualitate

O seară de „MELANCOLII DE TOAMNĂ” – Corala „Bazil Anastascescu” și invitații săi speciali

Publicat

pe

De

Vă așteptăm să vă părăsiți zilnicul și să vă lăsați cuiburți de emoțiile unei anotimpuri pline de farmec! Corala „Bazil Anastascescu” a orașului Târgu-Neamț, sub bagheta dirijorului prof. Eugenia Tiugea, vă invită la spectacolul „MELANCOLII DE TOAMNĂ”.

Seara promite să fie una deosebită, pe placul sufletului, cu un program muzical bogat și atmosferic. Pe scenă vor urca, alături de cor, și invitați noștri speciali:

  • Corul „Vânătorii lui Ștefan cel Mare” din Vânători-Neamț.
  • Un șir de mini-recitaluri de excepție, cu:
    • Mara Matasă la pian
    • Mădălina Ferariu la nai
    • Margareta Mihăilescu cântând folk
    • Ana Dragu interpretând lieduri, acompaniată la pian de prof. univ. Radu Oțel.

Vă așteptăm cu drag, duminică, 23 noiembrie 2025, de la ora 17:00, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, pentru a împărtăși împreună frumusețea melancolică a toamnei, prin muzică și reverie.

Intrare liberă.


Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Târgu-Neamț.

Continua sa citesti

Popular