Connect with us

Actualitate

PREMIERUL ILIE BOLOJAN – ÎNTÂLNIRE CU ADMINISTRAȚIILE DIN NEAMȚ ȘI SUCEAVA

Publicat

pe

Premierul Ilie Bolojan: La sediul primăriei din Târgu Neamț, am avut o întâlnire cu reprezentanții administrațiilor locale din județele Neamț și Suceava: prefecții celor două județe, primarii municipiilor reședință de județ și președinții consiliilor județene.

Am discutat trei subiecte:

🔹 Sprijin pentru zonele afectate de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie.

🔹 Programul Anghel Saligny.

🔹 Derularea investițiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

1. Sprijin pentru zonele afectate de inundații

Am convenit ca, până săptămâna viitoare, să fie finalizate evaluările pagubelor la infrastructura publică — drumuri, poduri distruse, diguri de protecție, rețele de utilități — în așa fel încât, în prima săptămână din septembrie, să putem aloca fondurile necesare pentru refacerea totală a infrastructurii. Această măsură este esențială pentru reluarea normală a activităților în comunitățile afectate.

2. Programul Anghel Saligny

În ceea ce privește programul Anghel Saligny, capacitatea de a aloca fonduri suplimentare importante anul acesta și anul viitor este redusă. Totuși, pentru continuarea investițiilor, am căzut de acord asupra unei programări multianuale pe trei ani, care să permită finalizarea lucrărilor. De asemenea, am discutat punerea la punct a unei scheme de creditare pentru constructorii acestor lucrări, pentru a asigura continuitatea proiectelor.

3. Proiectele finanțate din fonduri europene prin PNRR

Am discutat proiectele finanțate din fonduri europene în reședințele de județ din Suceava și Neamț. S-a clarificat formula de prioritizare a acestora prin PNRR, astfel încât, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să fie stabilite toate detaliile privind asigurarea finanțării acestor proiecte.

Am considerat întotdeauna că, atunci când un oficial vizitează un județ, este necesar să aibă o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale. Asta am făcut astăzi și voi continua să fac și în perioada următoare.

Mulțumesc colegilor care au participat la discuțiile de astăzi. Voi susține întotdeauna că dialogul și colaborarea între Guvernul României și autoritățile locale pun lucrurile în mișcare în administrație.

SURSA: Guvernul României 

Actualitate

Reducerile de vară ajung la Aurora Multimarket cu discounturi de până la 60%

Publicat

pe

De

În perioada 6–19 iulie, te așteptăm în magazinele Aurora Multimarket cu reduceri de până la 60% la sute de produse.
 
 Odată cu sezonul vacanțelor, magazinele vin în întâmpinarea clienților cu oferte speciale la articole esențiale pentru concedii și activități în aer liber. Ochelari de soare, șepci și pălării, loțiuni de protecție solară, prosoape de plajă, jucării pentru nisip sau accesorii pentru picnic se regăsesc printre produsele incluse în campanie.

Fie că pregătești bagajele pentru mare, plănuiești o escapadă la munte sau vrei pur și simplu să te bucuri de zilele însorite alături de familie, acum este momentul potrivit pentru cumpărături avantajoase.

E timpul să ne pregătim pentru conservare!

Luna iulie marchează și începutul sezonului de conservare a fructelor și legumelor. Pentru cei care pregătesc dulcețuri, compoturi sau conserve de casă, Aurora Multimarket pune la dispoziție o gamă completă de produse dedicate acestui proces: borcane, capace, pâlnii, site, condimente și numeroase accesorii practice.

Fie că te pregătești de vacanță sau de sezonul conservelor, la Aurora Multimarket găsești produsele de care ai nevoie, la prețuri accesibile.


 

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.

Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
 👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 
 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Actualitate

După două ediții pline de zâmbete, povești și bucurii împărtășite,„Oborul Copiilor” revine cu forțe proaspete!

Publicat

pe

De

Un loc în mijlocul naturii, unde copiii nu doar se joacă… ci cresc, creează și învață să fie ei înșiși.

Curioși. Creativi. Liberi.

Mici artiști și meșteri aiviitorului.

Anul trecut am trăit povești magice alături de păpușari, artiști, frați din Bucovina, din Ținutul Dornelor, din Hangu și Pipirig… și mulți oameni frumoși care au adus viață în comunitate.
Anul acesta ne întoarcem la simplitate. La esență. La lucrurile care contează cu adevărat.
Locuri de creație.
Meșteri și artiști populari din Ținutul Zimbrului.
Atelier de gătit cu un bucătar păstrător de rădăcină.
Vânătoarea de comori, organizată de tinerii OptimEasti din Târgu Neamț, revine și rămâne alături de noi pentru a crea acele experiențe care ne duc înapoi în timp, în lumea jocului și a descoperirii.
Copiii învață să creeze, să vândă, să ajute cauze nobile, să se bucure… și să ducă mai departe rădăcinile creației și ale bucuriei.

Continua sa citesti

Actualitate

13 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu. Peste 3.000 de pelerini la Mănăstirea Petru Vodă, Neamț.

Publicat

pe

De

Pe 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu a plecat la Domnul. Astăzi, la 13 ani de la acest moment, mănăstirea din județul Neamț a adunat peste trei mii de credincioși veniți din toată țara să se roage la mormântul duhovnicului pe care mulți îl venerate deja ca pe un sfânt, chiar înainte de canonizarea oficială.

Cei prezenți la parastas, mărturisesc că nu a văzut niciodată atâta lume la o asemenea slujbă.

Cine a fost Părintele Iustin Pârvu? Un om care a trăit aproape tot ce poate fi trăit într-o singură existență.

S-a născut în 1918, în Poiana Largului. La 17 ani era frate la Mănăstirea Durău. La 22 de ani — preot. Între 1942 și 1944 a fost preot militar pe frontul de est, până la Odesa și Don. La 30 de ani, a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție — Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, închisoarea Pitești. A refuzat să-și lepede credința. A primit alți patru ani. A ieșit din închisoare în 1964 cu trupul zdrobit, dar cu credința neatinsă.

În 1991, la 73 de ani, a pus temelia Mănăstirii Petru Vodă — pe care a închinat-o martirilor români ai închisorilor comuniste. A mai construit un schit de maici, un azil de bătrâni și un centru de plasament pentru copii.

Chilia lui era, după cum se spunea, „îngropată în popor”. Oamenii veneau de pretutindeni. Vin și astăzi.

https://www.facebook.com/reel/1632339834487276

„Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor și martirilor, cu atât și viața noastră se va ușura și vom fi într-o conviețuire cu cei de pe pământ și cu cei din ceruri.”

Veșnică să-i fie pomenirea.

Continua sa citesti

Popular