S-a născut la  7 aprilie 1953, în Târgu Neamţ. Poet, eseist, critic literar şi editor. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți optzeciști[1], dar criticul literar Gheorghe Grigurcu consideră că poetul cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele „generaționiste”[2]. Criticul literar Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști.[3] Studii liceale la Roznov, urmând mai apoi cursurile Facultății de litere, secția română-franceză, din Bucureşti, promoţia 1983. Participă activ la întrunirile Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu. Din anul 1984, este instructor de teatru şi poezie la Casa de cultură din Târgu Neamţ, unde organizează, din anul 1984, Colocviile naţionale de poezie de la Neamţ. Pe rând, este operator chimist, laborant, profesor suplinitor, corector, inspector cultural, editor, muzeograf literar. În prezent este director adjunct al Muzeului Literaturii române din Iaşi.

Debutează în România literară (1979), colaborează cu poeme şi eseuri în Amfiteatru, Cronica, Luceafărul, Ateneu, Dacia literară, Convorbiri literare, Poesis etc. Traduce pentru reviste şi volume din Cioran, Roland Barthes, Daudet, Paul Valery, Elytis, Borges, Mérimée, Jabès, Michaux ş.a. Este fondator al Casei de editură Panteon şi al revistei literare cu acelaşi nume, iniţiatorul Academiei de poezie din Vânătorii de Neamţ. Dintre volumele publicate amintim:Naştere vinovată (Bucureşti, Albatros, 1983), Intrare în scenă (Bucureşti, Albatros, 1984), Plimbarea prin flăcări (Bucureşti, Cartea Românească, 1988), Preludii pentru trompetă şi patru pereţi (Piatra Neamţ, Panteon, 1992), Documentele haosului (Piatra Neamţ, Panteon, 1993) pentru care primeşte Premiul Asociaţiei Scriitorilor Iaşi şi Premiul Poesis pentru cea mai bună carte a anului 1993, Generaţia poetică ’80, portrete critice (Iaşi, Junimea, 2000), Documentele haosului – antologie de autor (Iaşi, Junimea, 2003), Evanghelia după Corbu şi alte poeme (Iaşi, Princeps Edit, 2006) – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi,, Neoavangarda românească – vol. I şi vol. II (Iaşi, Princeps Edit, 2008).[4]

Este prezent cu poeme în reviste, antologii sau cărţi de autor în Franţa, Germania, Slovacia, China, Serbia, Republica Yemen, Ungaria, Suedia. Pentru întreaga activitate literară, i se conferă, în 2004, Medalia „Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler” iar Președinția Republicii Moldova „Ordinul Cultural Mihai Eminescu”, a doua medalie ca importanță în stat (2011).

 „Daniel Corbu ştie tot ce s-a petrecut în domeniul poetic în perioada ultimă, fiind, ca şi Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru, foarte receptiv la inovaţiile textualiste, dar concomitent nu renunţă la acel filon de liricitate ce întemeiază zona poetică a Moldovei. Aşa cum am şi scris, autorul este un poet adevărat” (Marin Mincu).[5] Este cetățean de onoare al comunei Vânători-Neamț iar în 2017 i se decernează titlul de Cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț.

Prof. Emanuel Bălan

[1] usriasi.ro (accesat 10 iulie 2019).

[2] Mihai Cimpoi, Daniel Corbu, cavalerul Neantului, în „Poesis”, an XX, 2009, nr. Nr. 224-225-226-227, p. 27-29.

[3] George Vulturescu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, articol de Dumitru Augustin Doman în revista „Argeș”, 16 iunie 2007.

[4] Emanuela Ilie, „Daniel Corbu”, în Dictionarul poeziei iesene, Iasi, 2011, pp. 98– 104.

[5] Scriitori și publiciști ieșeni. Aniversări și comemorări 2018, Editura Asachiană, Iași, 2017, p. 27.