Actualitate
Personalități ale Ținutului Neamț (LIII). George-Cristian Potrivitu Bocăneț, humuleșteanul care face propulsoare spațiale
S-a născut în Humulești, în 1991. A absolvit Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț, urmând cursurile Academiei Tehnice Militare din București ca șef de promoție, fiind acceptat în 2014 la un program internațional de dublu masterat în știinte și tehnologii spațiale, ”Space Master”, coordonat de Universitatea Tehnică Lulea din Suedia. Programul i-a oferit șansa să studiez în Germania și în Suedia, dincolo de Cercul Polar de Nord, în lumea aurorelor boreale și a taigalei europene. A urmat apoi programul de masterat, obținând a doua diplomă în tehnici spațiale și instrumentație satelitară, la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse, Franța. Din martie 2016 lucrează la Agenția Spațială Japoneză JAXA, unde desfășoară cercetarea pentru teza de masterat în domeniul propulsoarelor magnetoplasmadinamice.[1] În prezent își face doctoratul la Nanyang Technological University din Singapore (NTU), ca bursier al Institutului Național al Educației de acolo, și face cercetări despre propulsoarele electrice cu plasmă de mică putere, folosite în domeniul spațial. [2]Sunt aproape 100% un produs al şcolii româneşti şi al societăţii româneşti, traversând împreună anii tranziţiei (’90) şi ai redresării (primul deceniu al noului mileniu), terminându-mi studiile de licenţă în inginerie aerospaţială la Bucureşti, în 2014. Am reuşit ca până la vârsta de 26 de ani să studiez, locuiesc şi să muncesc în şapte ţări din Europa şi Asia, urmărind cu ardoare visurile copilariei. Ultima escală, care va fi şi cea mai lungă de până acum, este în Singapore unde mi-am început de curând doctoratul în fizica plasmei şi propulsie electrică spaţială, domenii în care am activat în ultimii 4 ani, la Nanyang Technological University. Totul a început la gradiniţa din centrul Humuleştiului şi cu devotamentul unei educatoare minune. A urmat periplul prin băncile şcolii din acelaşi Humuleşti, îndrumat de o învăţătoare cu har şi de profesori care ne-au oferit mie şi colegilor tot ce aveau mai bun de dat! Liceul l-am urmat în Tg. Neamţ, un mic oraş din iubita mea Moldovă. Multă teorie, puţin experiment. Însă nu cred că asta a fost sau este principala problemă a sistemului nostru educaţional. Teoria este ca o pastilă, cel mai important lucru fiind dozarea ei după nevoile „pacientului”. Cu alte cuvinte, impactul unui invăţământ pur teoretic este diferit de la elev la elev, putând da naştere la extreme (performanţă maximă-eşec casatrofic) şi o foarte subţire patură de mijloc. Învăţatul pe de rost este crucial în primii ani de şcoală, este sarcina cea mai simplă pe care un creier sănătos o poate face şi trebuie să o facă.[3] Munca de cercetare l-a purtat prin șapte țări numai în ultimii șase ani, în centre de cercetare importante din domeniul spațial și nu se va opri aici. Îi e dor de România, unde vine o dată pe an, dar acasă pentru George-Cristian Potrivitu este întreaga Planetă, declarând că: „Nu am fost un copil excepțional, dar am muncit mult”
Prof. Bălan Emanuel
[1]https://mesagerulneamt.ro/2016/01/nemteanul-george-potrivitu-desemnat-cel-mai-bun-student-roman-din-europa-sa-nu-uitati-sa-visati-a-spus-marele-castigator/?fbclid=IwAR1wVOvKhCd26dReXFZpKu5KtS_Jlwao6n-pILietUPlzlwn9GoTYkjpRd8 (accesat la 28 iulie 2019).
[2] https://www.libertatea.ro/stiri/2239785-2239785 (accesat la 28 iulie 2019).
[3] https://www.scrisulfacebine.ro/2018/03/15/george-cristian-potrivitu-bocanet-daca-si-numai-daca/ (accesat la 28 iulie 2019).
Actualitate
Ferma de capre Agapia își redeschide porțile cu bucurie!
După o pauză scurtă, ne întoarcem mai pregătiți ca niciodată să vă aducem pe masă gustul autentic și sănătos al laptelui de capră din inima ținutului Neamțului!
De azi, începând cu ora 11:00 în fiecare zi, vă așteptăm cu brațele deschise la fermă pentru:
- Lapte de capră proaspăt muls – 100% natural, fără adaosuri, direct de la rasa alpină franceză (Alpine Française) – capre adaptate perfect dealurilor noastre verzi și curate
- Produse lactate din lapte de capră – telemea proaspătă, caș moale, urdă dulceagă, iaurt și chefir natural, toate preparate artizanal, cu drag și grijă
Auto-servire direct la fermă Vino să alegi singur ce-ți place! Locație: Agapia, Strada Principală, nr. 78 (înainte de mănăstire, în poalele munților Neamțului – aer curat, peisaj de poveste și capre fericite pe deal!)
Reluăm și LIVRĂRILE LA DOMICILIU Comandă telefonic și îți aducem proaspăt la ușă, în Târgu Neamț, zonele învecinate sau chiar mai departe!

Telefon / WhatsApp pentru comenzi și detalii: 0757 352 056
NOU! Precomenzi pentru iedul de Paște Dacă vrei un ied tânăr, sănătos și crescut natural pentru masa de Paște, acum e momentul să faci precomandă! Locurile sunt limitate – sună-ne cât mai repede!
De ce laptele de capră de la Ferma Agapia e alegerea ta ideală?
- Mai ușor de digerat decât laptele de vacă
- Bogat în vitamine (A, B, C), calciu, potasiu și acizi grași esențiali
- Gust fin, cremos, cu dulceață naturală – exact cum era „la bunici”
- Producție mică, familială – calitate înainte de cantitate
- Capre hrănite cu fân proaspăt, lucernă de pe dealuri și multă libertate
Ferma de Capre Agapia – cel mai delicios și sănătos lapte din ținutul Neamțului! Aici tradiția moldovenească se împletește cu grija pentru sănătate și natură.
Vino să ne vizitezi, să deguști un pahar proaspăt și să vezi cu ochii tăi cum arată o fermă adevărată, unde animalele au nume și fiecare produs poartă pasiune.
Te așteptăm zilnic de la ora 11:00! Sună la 0757 352 056 pentru comenzi sau detalii.
Hai să ne revedem la un lapte bun și o poveste frumoasă din Agapia! 🐐❤️
Actualitate
Târgu Neamț – Apă cu presiune redusă și întreruperii temporare
Compania Județeană APA SERV S.A. anunță locuitorii din orașul Târgu Neamț despre o nouă problemă la rețeaua de apă, cauzată de avarii succesive pe conducta magistrală de aducțiune din zona Preutești.
Astfel, începând de astăzi, 28 ianuarie 2026, ora 15:00, și până mâine, 29 ianuarie 2026, ora 14:00, se va furniza apă cu presiune redusă, existând posibilitatea întreruperii temporare complete a alimentării cu apă potabilă în anumite zone ale orașului.
Vor fi afectați în mod direct utilizatorii de pe următoarele străzi:
- Mărășești
- Aleea Zimbrului
- Codrului
- precum și etajele superioare ale blocurilor situate pe străzile Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare și Cuza Vodă
Această situație se datorează problemelor recurente de pe magistrala Preutești – Târgu Neamț, o conductă veche care alimentează întreaga zonă nord a județului și care a generat multiple intervenții în ultimii ani (similar cu anunțuri din 2025 și chiar mai devreme).
Recomandări pentru locuitori Compania roagă toți consumatorii din zonele menționate să își asigure rezerve suficiente de apă pentru consum și uz casnic pe toată durata intervalului afectat. Este util să umpleți recipiente curate (sticle, găleți, bidonașe) în avans, să prioritizați consumul esențial și să evitați utilizarea inutilă a apei (spălat rufe, dușuri lungi etc.) până la revenirea la normal.
Pentru orice nelămurire sau informații suplimentare, puteți contacta Dispeceratul APA SERV, care funcționează non-stop, la numărul de telefon 0233 233 340. De asemenea, actualizări pot fi găsite pe site-ul oficial al companiei: www.apaserv.eu (secțiunea Întreruperi – Zona NORD).
Actualitate
Cadouri de Ziua Îndrăgostiților cu reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket
Luna iubirii vine cu surprize speciale în toate magazinele Aurora Multimarket. În această perioadă, clienții sunt invitați să descopere campanii dedicate Zilei Îndrăgostiților, cu reduceri atractive și idei de cadouri pentru toate gusturile și bugetele.
Promoții speciale pentru momente trăite în doi
Pentru că unele lucruri sunt mai frumoase atunci când sunt împărtășite, Aurora Multimarket vine cu o ofertă dedicată cuplurilor. Până pe 15 februarie, clienții pot beneficia de 50% reducere la a doua cană sau farfurie din colecția de Valentine’s, o ocazie perfectă de a alege un cadou pentru tine și unul pentru persoana iubită.
Și surprizele nu se opresc aici. În perioada 9 – 22 februarie, parfumurile selectate beneficiază de reduceri de până la 70%, fiind o alegere inspirată pentru cei care doresc să ofere un cadou elegant.



Idei de cadouri pentru Ea și pentru El pe care le găsești în magazinele Aurora Multimarket
Pentru cei romantici, Ziua Îndrăgostiților începe cu o cină la lumina lumânărilor și o masă pregătită cu grijă. Lumânările parfumate, cănile și farfuriile tematice, alături de baloane decorative, creează cadrul perfect pentru momente petrecute în doi.
Pentru clipele de relaxare, serile cozy acasă capătă un plus de confort cu pături pufoase și accesorii pentru momente de liniște, răsfăț și timp de calitate împreună.
Pentru iubitorii de dulciuri, găsești ciocolată, praline și alte atenții dulci, perfecte pentru a completa orice cadou și a transforma ziua într-un moment memorabil.
Pentru iubitoarele de gătit, dragostea se exprimă prin deserturi făcute în casă. Formele de copt cu tematică romantică, accesoriile pentru decorat prăjituri și esențele aromate, sunt toate disponibile la Aurora Multimarket gata să transforme fiecare rețetă într-un gest plin de afecțiune.
Aurora Multimarket rămâne destinația ideală pentru cumpărături inteligente, cu prețuri accesibile, o gamă variată de produse și promoții constante, adaptate fiecărei perioade din an.
Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale pentru cele mai recente oferte și promoții exclusive!
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
Aurora Multimarket – Produse accesibile pentru casa și sufletul tău!
Unde ne găsești?
Aurora Multimarket este mai aproape de tine ca oricând, cu 64 de locații în toată țara! Vino în magazinul nostru din Târgu Neamț:
- Strada Mihai Eminescu, Bl. M7 (lângă magazinul Marcel)
Program:
- Luni – Duminică: 07:00 – 20:00
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 2 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



