Connect with us

Actualitate

Exclusivități din zona Neamțului. Naționale, europene și mondiale (XVIII)

Publicat

pe

Știați că, singura grădina ZOO din mediul rural din România se află la Vânători Neamț?

 

În comuna Vânători-Neamț există singura grădină zoo din mediul rural care funcționează după toate normativele europene din acest domeniu. Grădina aflată pe teritoriul Parcului Natural Vânători, a fost a fost înființată în 1969 pe o suprafață de 10 hectare și atrage anual zeci de mii de vizitatori, grație speciilor de animale și păsări pe care le deține. Evident, marea atracție sunt zimbrii. În anul 2019 au fost aproximativ 50.000 de vizitatori. Actualmente, turiștii pot admira specii de păsări (păuni, moțate olandeze, fazani, porumbei), animale (porci spinoși, porci mistreți, ratoni, nutrii, mufloni, cerbi lopătari, cerbi carpatini, zimbri), dar pot petrece timpul liber la pescuit pe cele două iazuri din apropiere. Administratorii grădinii zoo sunt soții Constantin și Roxana Cojocariu, care vă așteaptă să le treceți pragul.

 

Prof. Emanuel Bălan

 

Surse:

https://mesagerulneamt.ro/2022/07/comuna-vanatori-neamt-perla-turismului-rural-din-neamt/

https://mesagerulneamt.ro/2020/03/zimbraria-dragos-voda-unicat-in-romania/

 

Sursa foto: https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/gradina-zoologica-dragos-voda-vanatori-neamt-7_521b0e5ac7b855ff5613fcb7/2_521b108ac7b855ff56140828.html

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Dezbatarea publică : Regulament de organizare și funcționare a cimitirelor aflate în domeniul public al orașului Târgu-Neamț

Publicat

pe

De

Miercuri, 8 octombrie 2025, ora 16:00, locuitorii orașului Târgu-Neamț sunt invitați la dezbatarea publică privind

➡️ Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a cimitirelor aflate în domeniul public al orașului Târgu-Neamț.

📍 Locul desfășurării: Sala de ședințe a Consiliului Local Târgu-Neamț

Aceasta este o ocazie importantă de a contribui la un regulament clar, echilibrat și uman, bazat pe respect și grijă pentru memoria celor care nu mai sunt printre noi.

Vă încurajăm să participați, să ascultați proiectul propus, să veniți cu sugestii și să faceți parte din decizia care privește o temă sensibilă, dar profund necesară comunității noastre.

Continua sa citesti

Actualitate

Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică

Publicat

pe

De

Delgaz Grid S.A. anunță că, pentru executarea unor lucrări la rețeaua de distribuție, va fi necesară o întrerupere temporară a alimentării cu energie electrică în orașul nostru.

🗓️ Data: 08 octombrie 2025

⏰ Interval orar: 09:00 – 17:00

📍 Zone afectate:

Abonații din zona PT 17, Târgu-Neamț:

Str. Ion Creangă, Str. Umbrei, Str. Corbului. Fdt. Dogari.

ℹ️ Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați TelVerde: 0800 800 929.

⚠️ În cazul unor evenimente neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.

Continua sa citesti

Actualitate

Apel umanitar: ”În loc de joacă și zâmbete, perfuzii și lacrimi” – Drama lui Alexie, un băiețel de doar 2 ani

Publicat

pe

De

Sunt Lavinia, o mamă singură cu sufletul frânt…😭😭😭

Acum doi ani, când băiețelul meu Alexie avea doar 4 luni, soțul meu – sprijinul nostru, tatăl copiilor mei – a murit într-un cumplit accident de mașină. De atunci încerc să fiu și mamă, și tată pentru cei doi copii ai mei, Ștefania (aproape 4 ani) și Alexie (2 ani). Încerc zi de zi să umplu golul din sufletele lor mici, să le dau puterea de a merge mai departe…

Dar viața ne-a lovit din nou. La un simplu control medical, pentru o banală răceală, am aflat vestea care mi-a sfâșiat inima: băiețelul meu Alexie suferă de cancer – neuroblastom stadiul 4, cu metastaze osoase. Simt cum mi se prăbușește din nou lumea și cum pământul fuge de sub picioare.😭😭😭

Singura noastră șansă este un tratament în Italia, unde medicii îi pot oferi lui Alexie o nouă speranță la viață. Dar această luptă înseamnă costuri uriașe – drumuri, analize, tratamente, cazare – pe care singură nu le pot acoperi. Sufletul meu va fi împărțit în două: Ștefania va rămâne acasă, iar eu voi pleca doar cu Alexie, încercând să-l salvez. 😭😭😭😭

Cu inima strânsă, vă rog din suflet: fiți alături de noi. Orice sprijin financiar, oricât de mic, poate fi diferența dintre disperare și o șansă la viață pentru copilul meu.

Titular conturi :Cîlța Lavinia

Lei: RO31BTRLRONCRT0343366101

Euro: RO78BTRLEURCRT0343366101

Revolut : @lcilta

Vă rog ajutați-mă 😭😭😭😭

Continua sa citesti

Popular