Actualitate
Vrei permis de conducere? Când încep examenele și care sunt condițiile
Ghișeele de la Direcțiile de Permise și Înmatriculări se redeschid de luni. Vor fi luate unele măsuri care să permită distanțarea socială, iar prefecturile din fiecare județ vor stabili programul de lucru.

Cei care vor să obțină permisul de conducere pot susține proba practică, traseul, de la începutul lunii viitoare, iar de la jumătatea lunii se va relua și examenul teoretic în sală. Comisarul Rodica Popescu de la Direcția de Permise și Înmatriculări a Capitalei a explicat în ce mod vor fi reluate examenele pentru viitorii șoferi.
„ Prima etapă o reprezintă examinarea la proba practică, cu prioritate pentru candidații afectați de măsurile restrictive luate pe perioada stării de urgență, respectiv cei cărora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau expirarea acestor documente în perioada imediat următoare, programarea din oficiu în ordinea programărilor anterioare sau programarea prin intermediul școlilor de șoferi, cu informarea candidaților de către școlile de șoferi.
În a doua etapă ne propunem reluarea activității de examinare la proba teoretică aproximativ la două săptămâni după reluarea probei practice, în funcție de volumul solicitărilor pentru proba practică”, a spus Rodica Popescu.
Aproximativ 70.000 de candidați urmau să susțină examenul pentru obținerea permisului auto în perioada stării de urgență. Ei vor fi reprogramati, potrivit Radio România Actualități.

C O M U N I C A T
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu 18.05.2020 se vor relua treptat activitatile de relatii cu publicul la toate serviciile publice comunitare, cu exceptia celor aflate in zone cu restrictii – carantinate.

Prioritatea noastra este cresterea capacitatii de preluare a solicitarilor pe linie de inmatriculari/preschimbări permise de conducere prin readucerea in activitate a personalului propriu delegat la alte structuri ca forte de sprijin pe perioada starii de urgenta, întrucât estimăm o creștere semnificativă a solicitărilor pe această linie odată cu relaxarea măsurilor impuse de starea de urgență.
In ceea ce priveste programul de lucru cu publicul al serviciilor publice comunitare acesta difera de la un judet la altul, sens în care recomandam consultarea site-urilor institutiilor prefectului, respectiv site-ul www.drpciv.ro, secțiunea program de lucru serviciul public comunitar, aflată în pagina principală.
Activitatile se vor solutiona doar in baza programarilor online – accesibile pe site-ul institutiei noastre www.drpciv.ro. Accesul in incinta sediilor se va face controlat, in grupuri mici formate din 5-10 persoane, prin grija personalului propriu al serviciilor publice comunitare, în funcție de particularitățile spațiului de lucru cu publicul.
In ceea ce priveste activitatea de examinare –preconizăm reluarea acesteia la începutul lunii iunie – în doua etape, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție si distanțare sociala în vederea limitarii raspandirii coronavirusului.

Prima etapă – examinarea la proba practica pentru cei declarați admis la proba teoretică și programați la proba practică pe durata instituirii stării de urgență (cu prioritate pentru candidati afectati de masurile restrictive, respectiv cei carora le-au expirat documente aflate la dosarul de examinare sau expirarea acestor documente in perioada imediat urmatoare).
In vederea programării candidatilor aflati in aceasta situatie sunt analizate doua posibilitati:
- Programarea din oficiu cu informarea acestora – in ordinea programarilor anterioare,
- Programarea prin intermediul scolilor de soferi pe platforma online dedicate – cu informarea candidatului.
In a doua etapa –reluarea activitatii de examinare – proba teoretica la aproximativ 2 saptamani, in functie de volumul solicitarilor pentru proba practica.
În vederea desfășurării activității de examinare vor fi respectate, cu strictețe, următoarele măsuri de protecție în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului ;
- Utilizarea măștilor de protecție – atât pentru candidați cât și pentru examinatori;
- Dezinfectarea interiorului autovehiculelor folosite la desfășurarea probei practice, înainte de începerea fiecărei probe;
- Respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, cel puțin 1,5 m;
- Evitarea prezentării la locul de întâlnire al candidaților cu însoțitori (prieteni, rude, susținători). Accesul va fi permis doar candidatul și reprezentanții scolilor de conducători auto;
- Desfășurarea activității de instruire numai în spații deschise, cu respectarea regulilor de distanțare socială;
CONDUCEREA DRPCIV
Scoala de soferi RetroDriver anunta inceperea cursurilor incepand cu data de 11.05.2020.
Pentru inscrieri sunati la numarul de telefon 0744533432.
Specificam ca cursurile de legislatie teoretica se vor desfasura on-line pe o perioada de 10 zile lucratoare incepand cu data de 11.05 orele 16.00.
Venim pentru voi cu un pret de criza de doar 1350 lei.
Va asteptam!
Pagina de facebook Retro Driver AICI

Actualitate
Mihaela Cătană din Târgu Neamț a câștigat Premiul al III-lea la Festivalul-Concurs Național „Du-te dor cu Mureșul”
Tânăra interpretă de muzică populară Mihaela Cătană, din județul Neamț, a obținut Premiul al III-lea la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de interpretare a cântecului popular românesc „Du-te dor cu Mureșul”, desfășurat pe 16 octombrie 2026 la Târgu Mureș.
Evenimentul, organizat de Asociația „De la Români, pentru Români” în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș, a reunit zeci de tineri talentați din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani. După etapa de preselecție, finaliștii au urcat pe scena Sălii de spectacole a Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul”, acompaniați de orchestra ansamblului, într-un spectacol cu public.
Mihaela Cătană a impresionat juriul prin autenticitatea interpretării și prin portul popular tradițional, primind diploma și trofeul pentru Premiul al III-lea, semnate de președintele juriului, Sergiu Vitalian Vaida. Momentul a fost cu atât mai special cu cât a reprezentat și o revedere cu colegi dragi de cântec, care au împărtășit aceeași pasiune pentru folclorul românesc.





Originară din zona Târgu Neamț (Humulești), Mihaela este o tânără artistă dedicată, cu o voce caldă și o prezență scenică deosebită. Ea a urcat deja pe numeroase scene ale festivalurilor și concursurilor de muzică populară din țară și a făcut o impresie puternică publicului larg prin apariția la „Românii au talent”. Pasiunea pentru cântecul popular o poartă de ani buni, iar premiul de la Târgu Mureș vine ca o nouă confirmare a talentului și a muncii sale continue.
Festivalul „Du-te dor cu Mureșul” rămâne una dintre cele mai importante competiții naționale dedicate tinerilor interpreți de muzică tradițională, având ca scop descoperirea și promovarea noilor talente, precum și păstrarea autenticității folclorului românesc și a frumuseții costumelor populare din diverse zone etnofolclorice.
Felicitări, Mihaela! Premiul al III-lea de la Târgu Mureș este o nouă stea pe cerul carierei tale și o bucurie pentru toți cei care iubesc cântecul popular autentic din Neamț și din întreaga țară.
Actualitate
FOTO Avărie la o conductă de apă pe șantierul Autostrăzii A7, în comuna Săbăoani. Pompierii intervin pentru evacuarea apei
În această după-amiază, în jurul orei 17:00, prin apelul unic de urgență 112 a fost semnalat faptul că, pe șantierul Autostrăzii A7, pe raza comunei Săbăoani, o conductă de apă a fost avariată în timpul unor lucrări.


La locul indicat s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, dotat cu un autocamion și o motopompă remorcabilă.
Pompierii acționează pentru evacuarea apei acumulate, astfel încât să poată fi efectuate în condiții de siguranță lucrările necesare pentru remedierea avariei la conducta de apă.
Intervenția este în desfășurare.
Actualitate
Accident rutier pe E85, în comuna Săbăoani. Un camion încărcat cu țevi s-a răsturnat
În această dimineață, în jurul orei 06:35, prin apelul unic de urgență 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe drumul european E85, în comuna Săbăoani.
Potrivit informațiilor preliminare, un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, încărcat cu țevi metalice, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.


La locul incidentului au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de Pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
La sosirea pompierilor, conducătorul auto era deja evacuat din vehicul. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, prezentând traumatisme, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului.
Cauzele producerii evenimentului rutier urmează a fi stabilite de polițiștii care efectuează cercetările.
-
Actualitateacum 7 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 10 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 3 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 6 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 6 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 3 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 4 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



