Connect with us

Actualitate

Examenele pentru obținerea carnetului de șofer la Neamț se suspendă

Publicat

pe

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 17 martie, se suspendă activitatea de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, proba teoretică şi proba practică, la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei actuale.

Potrivit unui comunicat postat pe pagina de internet a instituţiei, persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituţiei Prefectului şi cu sprijinul mass-media centrale şi locale.

De asemenea, pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerării la ghişee şi dezinfectarea zonelor/ spaţiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la ora 19:00, precizează sursa citată.

COMUNICAT – 16.03.2020

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 17.03.2020, se suspendă activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluția situației actuale.

Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituției Prefectului și cu sprijinul mass-mediei centrale și locale.

Detalii suplimentare vor fi comunicate la finalizarea perioadei de suspendare și/sau de încetare a situației de urgență, la nivel național.

De asemenea, pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerarii la ghisee și dezinfectarea zonelor/spațiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la orele 19.00.

Vă rugăm respectați comunicările anterioare privind accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare și indicațiile oferite de personalul acestora.

 Contăm pe înțelegerea dumneavoastră!

CONDUCEREA DRPCIV

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mihaela Cătană din Târgu Neamț a câștigat Premiul al III-lea la Festivalul-Concurs Național „Du-te dor cu Mureșul”

Publicat

pe

De

Tânăra interpretă de muzică populară Mihaela Cătană, din județul Neamț, a obținut Premiul al III-lea la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de interpretare a cântecului popular românesc „Du-te dor cu Mureșul”, desfășurat pe 16 octombrie 2026 la Târgu Mureș.

Evenimentul, organizat de Asociația „De la Români, pentru Români” în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș, a reunit zeci de tineri talentați din întreaga țară, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani. După etapa de preselecție, finaliștii au urcat pe scena Sălii de spectacole a Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul”, acompaniați de orchestra ansamblului, într-un spectacol cu public.

Mihaela Cătană a impresionat juriul prin autenticitatea interpretării și prin portul popular tradițional, primind diploma și trofeul pentru Premiul al III-lea, semnate de președintele juriului, Sergiu Vitalian Vaida. Momentul a fost cu atât mai special cu cât a reprezentat și o revedere cu colegi dragi de cântec, care au împărtășit aceeași pasiune pentru folclorul românesc.

Originară din zona Târgu Neamț (Humulești), Mihaela este o tânără artistă dedicată, cu o voce caldă și o prezență scenică deosebită. Ea a urcat deja pe numeroase scene ale festivalurilor și concursurilor de muzică populară din țară și a făcut o impresie puternică publicului larg prin apariția la „Românii au talent”. Pasiunea pentru cântecul popular o poartă de ani buni, iar premiul de la Târgu Mureș vine ca o nouă confirmare a talentului și a muncii sale continue.

Festivalul „Du-te dor cu Mureșul” rămâne una dintre cele mai importante competiții naționale dedicate tinerilor interpreți de muzică tradițională, având ca scop descoperirea și promovarea noilor talente, precum și păstrarea autenticității folclorului românesc și a frumuseții costumelor populare din diverse zone etnofolclorice.

Felicitări, Mihaela! Premiul al III-lea de la Târgu Mureș este o nouă stea pe cerul carierei tale și o bucurie pentru toți cei care iubesc cântecul popular autentic din Neamț și din întreaga țară.

Continua sa citesti

Actualitate

FOTO Avărie la o conductă de apă pe șantierul Autostrăzii A7, în comuna Săbăoani. Pompierii intervin pentru evacuarea apei

Publicat

pe

De

În această după-amiază, în jurul orei 17:00, prin apelul unic de urgență 112 a fost semnalat faptul că, pe șantierul Autostrăzii A7, pe raza comunei Săbăoani, o conductă de apă a fost avariată în timpul unor lucrări.

La locul indicat s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, dotat cu un autocamion și o motopompă remorcabilă.

Pompierii acționează pentru evacuarea apei acumulate, astfel încât să poată fi efectuate în condiții de siguranță lucrările necesare pentru remedierea avariei la conducta de apă.

Intervenția este în desfășurare.

Continua sa citesti

Actualitate

Accident rutier pe E85, în comuna Săbăoani. Un camion încărcat cu țevi s-a răsturnat

Publicat

pe

De

În această dimineață, în jurul orei 06:35, prin apelul unic de urgență 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe drumul european E85, în comuna Săbăoani.

Potrivit informațiilor preliminare, un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, încărcat cu țevi metalice, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

La locul incidentului au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de Pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

La sosirea pompierilor, conducătorul auto era deja evacuat din vehicul. Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, prezentând traumatisme, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului.

Cauzele producerii evenimentului rutier urmează a fi stabilite de polițiștii care efectuează cercetările.

Continua sa citesti

Popular