Connect with us

Actualitate

VIDEO Hai să dăm mână cu mână! 163 de ani de la Unirea Principatelor Române!

Publicat

pe

Pe 24 ianuarie se împlinesc 163 de ani de la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Două discursuri sintetizează importanța acestui eveniment, două discursuri diferite, două discursuri care sunt și astăzi actuale și care ne îndeamnă la a medita și a ne gândi la ce înseamnă misiunea și crezul unui conducător.
În discursul său din Adunarea Electivă a Moldovei din 5 ianuarie 1859 cu prilejul alegerii lui Cuza ca domn al Moldovei, Kogălniceanu spunea:
“Măria Ta eşti chemat să o deschizi! Fii, dar, omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două milioane de români. Fă, dar, ca Domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi linguşire.”
La București pe 24 ianuarie deputatul Vasile Boerescu, în şedinţa Adunării Elective a Munteniei spunea:
“Domnilor pentru ce suntem împărţiţi în două câmpuri? Pentru ce ne numim noi şi voi? Ori nu suntem toţi români? Ori nu avem toţi aceeaşi patrie? Ori nu suntem toţi fiii aceleaşi mame? Pentru ce să zicem noi şi voi? De ce să nu zicem noi, românii? Nu avem toţi aceeaşi amoare comună? Care este cauza diviziunii noastre? Care este mărul de discordie dintre noi?”
Avem datoria să apăram și să cinstim cele 3 elemente ale identității noastre-limba, istoria și credința. Trebuie să ne amintim de momentele importante ale istorie naționale mereu și nu doar la moment festive, să fim români și mândri de asta oricând și oriunde pentru ca așa cum spunea și Kogălniceanu, „Neam de neamul meu a fost român… însă chestia nu este cine este român mai mult sau mai puțin, chestia este cine apără o idee mai dreaptă”.

Indiferent în ce colț al țării ne aflăm sau unde departe în lume suntem plecați, să nu uităm niciodată că toți “suntem de-o mamă”.
La mulți ani, România!💙💛❤️
163 de ani de la Unirea Principatelor Române!
Glorie eternă făuritorilor Unirii!

Actualitate

Top 10 cei mai ieftini furnizori de energie, la trei luni de la liberalizarea pieței

Publicat

pe

De

Clasamentul furnizorilor de energie electrică după prețul final plătit de români s-a schimbat față de iulie, prima lună de liberalizare a pieței. Deși Hidroelectrica rămâne cea mai avantajoasă opțiune, marii furnizori și-au redus și ei tarifele față de perioada imediat următoare liberalizării, iar topul nu mai este ocupat predominant de firmele de tip trader.

Aceste schimbări au loc pe piața de energie electrică, care a fost deschisă complet începând cu 1 iulie 2025. Până atunci, prețurile la energie erau plafonate: 0,68 lei/kWh pentru un consum de până la 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 300 kWh și 1,3 lei/kWh pentru consumul ce depășește 300 kWh. Diferența dintre prețul real al pieței și aceste plafoane a fost acoperită de bugetul de stat.

Începând cu 1 iulie, toți consumatorii plătesc integral prețul de piață. De la 1 septembrie, o componentă reglementată a facturii – tariful pentru serviciile de sistem – a înregistrat o ușoară majorare, dar impactul acesteia asupra valorii finale a facturii va fi nesemnificativ.

SURSA: hotnews.ro

Continua sa citesti

Actualitate

Salariul mediu pentru fiecare județ, în luna iunie 2025

Publicat

pe

De

Salariul mediu pentru fiecare județ, în luna iunie 2025.

Și creșterea față de iunie 2024.

Sinteză a salariului mediu net pe județe – Iunie 2025 (sursa: INS)

În iunie 2025, salariul mediu net la nivel național s-a stabilit la 5.539 de lei. Distribuția teritorială a acestui indicator evidențiază o polarizare economică pronunțată între regiuni.

Județe lider:

  • București: 7.051 lei (+7,70%)
  • Cluj: 6.633 lei (+10,20%)
  • Timiș: 6.192 lei (+6,00%)

Județe cu performanță notabilă (peste 5.000 lei): Alte 9 județe se încadrează în această categorie, printre care Sibiu, Brașov, Iași și Ilfov.

Județe cu valori sub media națională: Majoritatea județelor (35 de județe) înregistrează salarii medii nete sub media națională de 5.539 lei. Clasa cea mai afectată este cea a județelor cu salarii sub 4.500 de lei, unde se constată o concentrare în regiunile de est și sud-vest.

Observații privind evoluția:

  • Creșterile anuale cele mai semnificative (peste 10%) au fost înregistrate în Argeș, Hunedoara, Sălaj, Ialomița, Caraș-Severin și Bacău.
  • Câteva județe (Mehedinți, Vâlcea, Gorj, Călărași) au înregistrat scăderi față de iunie 2024, indicând presiuni economice localizate.

În concluzie, decalajul dintre regiunile cele mai bogate și cele mai sărace rămane semnificativ, cu o diferență de aproape 3.000 de lei între salariul mediu din capitală și cel din județele de coadă.

București: 7.051 lei (+7,70%)

Cluj: 6.633 lei (+10,20%)

Timiș: 6.192 lei (+6,00%)

Tulcea: 5.539 lei (+7,00%)

Sibiu: 5.528 lei (+3,50%)

Ilfov: 5.443 lei (+5,80%)

Argeș: 5.410 lei (+16,10%)

Brașov: 5.376 lei (+6,90%)

Iași: 5.335 lei (+5,40%)

Bacău: 5.138 lei (+12,50%)

Arad: 5.025 lei (+10,70%)

Olt: 5.003 lei (+8,70%)

Prahova: 4.987 lei (+5,30%)

Mureș: 4.982 lei (+9,10%)

Constanța: 4.880 lei (+4,60%)

Galați: 4.858 lei (+3,80%)

Dolj: 4.837 lei (+4,70%)

Alba: 4.715 lei (+3,80%)

Caraș-Severin: 4.697 lei (+12,30%)

Gorj: 4.693 lei (-1,90%)

Bihor: 4.670 lei (+8,80%)

Vaslui: 4.636 lei (+10,50%)

Sălaj: 4.609 lei (+13,00%)

Dâmbovița: 4.607 lei (+5,60%)

Ialomița: 4.568 lei (+14,40%)

Buzău: 4.567 lei (+5,30%)

Giurgiu: 4.524 lei (+6,70%)

Brăila: 4.469 lei (+8,40%)

Călărași: 4.462 lei (-0,90%)

Hunedoara: 4.405 lei (+16,00%)

Mehedinți: 4.396 lei (-3,00%)

Satu Mare: 4.354 lei (+2,70%)

Neamț: 4.353 lei (+1,00%)

Bistrița-Năsăud: 4.343 lei (+6,90%)

Covasna: 4.296 lei (+2,80%)

Maramureș: 4.287 lei (+3,30%)

Harghita: 4.255 lei (+8,90%)

Teleorman: 4.252 lei (+10,50%)

Suceava: 4.208 lei (+3,60%)

Vrancea: 4.203 lei (+5,70%)

Botoșani: 4.131 lei (+0,70%)

Vâlcea: 4.126 lei (-2,10%)

Sursa: INS

Continua sa citesti

Actualitate

Peste 3.700 de case de amanet, în vizorul ANAF

Publicat

pe

De

Peste 3.700 de case de amanet, în vizorul ANAF,ca urmare a analizelor de risc informatizate
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) desfășoară o amplă acțiune de
control fiscal la nivel național, vizând peste 3.700 de case de amanet și punctele lor de lucru, în urma alertelor generate de sistemele informatice de analiză de risc asupra bazelor de date fiscale și financiare.


Analizele ANAF au evidențiat discrepanțe majore între situația financiară a unora
dintre firme – multe dintre ele raportând active modeste și pierderi – și averile
semnificative ale acționarilor sau asociaților persoane fizice (situația patron bogat,
firmǎ sǎracǎ), prin corelație cu analizele Direcției Generale Control Venituri
Persoane Fizice din cadrul ANAF.

Potrivit datelor obținute de Centrul Național de Informații Fiscale, există cazuri în
care entitățile comerciale sunt aproape inactive sau în dificultate, în timp ce
patronii dețin bunuri sau venituri semnificative.

Controalele vor fi țintite și vor viza atât legalitatea funcționării acestor entități,
cât și conformarea fiscală a entitǎților comerciale şi a persoanelor fizice implicate.

ANAF va aplica sancțiuni acolo unde vor fi constatate abateri și investighează în
continuare toate cazurile semnalate ca fiind cu risc fiscal ridicat.

Aceste demersuri se înscriu în cadrul obiectivelor strategice asumate de ANAF,
având ca scop principal creșterea gradului de conformare voluntară a
contribuabililor la declararea corectă și completă a veniturilor impozabile, precum
și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Prin utilizarea analizelor de risc informatizate și corelarea inteligentă a datelor
fiscale și financiare, ANAF urmărește să acționeze proactiv, direcționând eforturile
de control către zonele cu risc ridicat de neconformare. Acest model de lucru
eficientizează activitatea de inspecție fiscală și contribuie la protejarea intereselor
bugetare ale statului, asigurând în același timp un tratament echitabil pentru toți
contribuabilii.

Continua sa citesti

Popular