Connect with us

Actualitate

FOTO 163 de ani de la Unirea Principarelor Române la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț

Publicat

pe

Serbarea a 163 de ani de la Unirea Principarelor Române a constituit un moment de sărbătoare și de mare bucurie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Cu acest prilej, elevii și profesorii au participat la un program cultural-artistic cu scopul redescoperi importanta covârșitoare a evenimetului de la 24 ianuarie 1859.
Având genericul „Hai să dăm mână cu mână”, activitatea a debutat printr-un cuvânt de deschidere adresat de Prof. Mirel Gălușcă care a subliniat importața actului de la 24 ianuarie 1859 și că readucerea în atenție a acestor evenimente reprezintă un gest firesc, Unirea Principatelor fiind dintru început salutată cu mult entuziasm de către elevii de atunci ai școlii.
După cuvântul de deschidere, a urmat punctul culminant al întâlnirii, conferința invitatului special, a domnului Lect. Univ. Dr. Bogdan Adrian Ceobanu, cadru didactic la Facultatea de Istorie din Iași, specialist în Istoria Modernă a Românilor, care a realizat o comunicare deosebit de consitentă și incitantă ce a avut ca subiect: „Diplomații Unirii Principatelor”. Întâlnirea a fost moderată de prof. Gălușcă Mirel care a adresat invitatului și întrebările venite din partea elevilor dornici să cunoască mai multe sau să le fie lămurite chestiuni legate de proeminenta personalitate a „Domnului Unirii”.
Elevii au omagiat actul unirii prin cântece și un recital de poezii. Printre poeziile aduse în atenția publicului a fost și „Imnul lui Cuza” – un poem dedicat marelui domnitor, scris de către viitorul episcop cronicar Narcis Crețulescu, elev la seminarul de la Neamț în timpul Unirii Principatelor. Așezat pe note de fratele Mihail Ardeleanu, Imnul lui Cuza a fost cântat de elevii de atunci în jurul monumetului „Movila Unirii”, ridicat tot de seminariști în cinstea împlinirii dezideratului de veacuri al românilor. Recitalul de poezii a fost urmat de punerea în scenă a scenetei „Moș Ion Roată și Unirea” de către elevi din clasa a XI-a Arte.
O intervenție deosebită a fost și cea a părintelui Radu Mazilu, fost profesor de istorie la seminarul nemțean, care a evidențiat câtea aspecte legate proiectele de unire din secolele XVII-XVIII. Corul seminarului a transpus istoria în cântec, intonând „Hora Unirii”, „Avem o mândră țară” și „Pe-al nostru steag”. Momentul artistic a fost urmat de o prezentare a elevului Mihalache Eugen din clasa a XII-a Pastorală care a reliefat evenimetele derulate la Iași și București ce au condus la înfăptuirea Unirii.
Concluziile evenimentului au fost prezentate de către Părintele Profesor Viorel Romus Laiu, directorul seminarului, care a evidențiat importanța acestor evenimente în viața elevilor și a școlii precum și faptul că Seminarul de la Mănăstirea Neamț își dorește să formeze și buni patrioți.
Evenimentul a fost încheiat într-o notă sesibilă întrucât a fost vernisată o expoziție cu lucrări dedicate Unirii realizate de către elevii școlii, coordonați de către prof. Oana Grădinaru și prof. Dan Țârdea, urmată de tradionala Horă a Unirii în jurul monumentului ridicat de elevii seminariști în anul 1859.
Prof. Bălău Marcela și Mirel Gălușcă
Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

VIDEO ACCIDENT GRAV PE E85, CU UN TIR ÎNCĂRCAT CU BUTELII. ȘASE VICTIME, DOI ȘOFERI, DESCARECERATI

Publicat

pe

De

Un accident rutier grav a avut loc în această seară, în jurul orei 19:53, pe DN E85, în comuna Săbăoani. La fața loculuiau intervinit pompierii de la Detașamentul Roman, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiști de la IPJ Neamț.

În eveniment sunt implicate un autotren încărcat cu butelii și un autoturism. Din primele informații, bilanțul provizoriu indică șase victime, toate fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru îngrijiri medicale.

Identitatea victimelor:

  • Un bărbat de 51 de ani – conducătorul autotrenului
  • Două femei, de 46 și 48 de ani – ocupanți ai autoturismului
  • Trei băieți – doi de 13 ani și unul de 17 ani, aflați și ei în autoturism

Intervenția pompierilor:

  • Două persoane au fost inițial încarcerate.
  • Conducătoarea autoturismului (femeia de 46 de ani) a fost extrasă de pompieri. Este conștientă, cooperantă, dar cu politraumatisme.
  • Conducătorul autotrenului (bărbatul de 51 de ani), blocat în cabină, a fost evacuat și predat unui echipaj medical.
  • Pasagera din autoturism (femeia de 48 de ani) a fost descarcerată ulterior.

Paralel cu misiunile de descarcerare și acordare a primului ajutor, pompierii au acționat și pentru înlăturarea riscului de incendiu, având în vedere încărcătura periculosă a autotrenului.

Toate cele șase victime urmează să fie transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce situația evoluează.

Continua sa citesti

Actualitate

O simulare AI a stârnit entuziasm în Târgu Neamț: statui cu Ștefan cel Mare, Creangă și „Pupăza din tei” în sensurile giratorii

Publicat

pe

De

Târgu Neamț – Un simplu exercițiu de imaginație a captat atenția internauților și a generat sute de reacții. În urmă cu câteva zile, un utilizator de Facebook a postat o simulare realizată cu inteligența artificială, în care sensurile giratorii din oraș erau înfrumusețate cu statui ale unor personalități și simboluri locale: Ștefan cel Mare, Ion Creangă și celebra „Pupăză din tei”.

Ideea a prins rapid viață în mediul online, strângând sute de comentarii și aprecieri. Mulți au salutat propunerea ca pe o inițiativă originală de a aduce un omagiu istoriei și culturii zonei, transformând intersecțiile într-un spațiu public cu identitate locală.

Deși rămâne doar o simulare pentru moment, discuția despre integrarea unor elemente de patrimoniu în infrastructura urbană pare să fie bine primită de comunitatea virtuală. Rămâne de văzut dacă această idee va prinde contur și în realitate. Până atunci, Târgu Neamțul visează la un oraș cu sensuri giratorii „povestite” de mari personalități.

Continua sa citesti

Actualitate

Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

Publicat

pe

De


Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

În perioada 24-26 iulie 2026, pitorescul locaș dintre Văratec și Agapia (județul Neamț) va prinde viață într-un mod cu totul special. Sub cerul liber al Moldovei, răsare la orizont prima ediție a Festivalului AGAPE – un eveniment care își propune să redea publicului gustul autentic al comuniunii, al liniștii și al frumuseții românești.

Pentru cei care caută mai mult decât un simplu concert sau o ieșire la iarbă verde, AGAPE vine ca o adiere de binecuvântare. Intrarea este liberă, iar organizatorii au pregătit un program care hrănește atât sufletul, cât și mintea.

Cine se află în spatele evenimentului?

De la idee la concretizare sunt pași mulți și muncă pe măsură. Festivalul AGAPE este rodul implicării a patru persoane cu expertize complementare, fiecare având un rol esențial în arhitectura acestui proiect inedit:

  • Camelia Capitanu – inițiatoarea Festivalului AGAPE, jurnalist și realizator TV. Este sufletul proiectului, cea care a simțit nevoia unui astfel de spațiu de regăsire și a aprins scânteia acestei prime ediții.
  • Simona Adiaconiței – co-fondator al Festivalului AGAPE și specialist în Social Media. Ea este puntea de legătură cu comunitatea, asigurându-se că mesajul festivalului ajunge la cât mai mulți oameni dornici de frumos.
  • Viorela Chiper – președinte al Asociației Puzzle OptimEast și organizator de evenimente. Cu o experiență vastă în logistică și managementul proiectelor, Viorela este motorul care transformă viziunea în realitate.
  • Larisa Alui-Gheorghe – specialist în resurse umane. Larisa veghează la buna funcționare a echipei și la armonia din culise, asigurându-se că fiecare detaliu uman este gestionat cu profesionalism și căldură.

Această combinație între media, comunitate, logistică și relații umane garantează un eveniment bine ținut, dar profund ancorat în valorile autentice.

Ce își propune Festivalul AGAPE?

Festivalul nu este doar un eveniment, ci o experiență. Scopul său declarat este acela de a oferi participanților un răgaz binemeritat, petrecut aproape de natură și de Dumnezeu. Organizatorii își doresc ca timp de trei zile, vizitatorii să redescopere frumusețea binefăcătoare a meleagurilor nemțene, într-o atmosferă autentic românească.

Este o chemare la tihnă, la despovărare și la reconectare cu valorile care ne definesc ca popor.

Programul ediției – O incursiune duhovnicească și culturală

Programul primei ediții a fost gândit cu multă emoție și bucurie, fiind un mix între spiritualitate profundă și frumusețe artistică. Două sunt momentele de rezistență ale festivalului:

  • Conferința „Provocări Contemporane” – susținută de Pr. Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos. Prezența părintelui athonit este, fără îndoială, inima spirituală a festivalului. Cuvintele sale pline de duh și înțelepciune sunt menite să aline sufletele și să apropie participanții de Dumnezeu, așezându-se în tihnă în inimile celor prezenți.
  • Recitalul de pricesne al artistei Paula Hriscu. Îndrăgita interpretată va încânta publicul cu un repertoriu ales, plin de sensibilitate și trăire, aducând pe scenă emoția pură a cântecului religios românesc.

Pe lângă aceste momente speciale, cele trei zile (24-26 iulie) vor fi presărate cu activități gândite pentru toate vârstele, toate având ca fir roșu bucuria comuniunii într-un cadru mirific.

  • 📍 Locație: Văratec, Agapia (județul Neamț) – o zonă încărcată de istorie și spiritualitate, celebră pentru mănăstirile și peisajele sale de poveste.
  • 🎟️ Acces: Intrarea este LIBERĂ, pentru ca bucuria acestui eveniment să fie la îndemâna tuturor.
  • 📝 Rezervare: Deși accesul este gratuit, pentru o mai bună organizare și pentru a vă asigura un loc în acest cadru de suflet, organizatorii recomandă cu căldură rezervarea prealabilă. Pentru a vă confirma prezența, accesați link-ul pus la dispoziție de echipa festivalului.

Echipa AGAPE ne invită să primim acest proiect cu același entuziasm cu care a fost creat. Așadar, notați în calendare: 24-26 iulie 2026, la Văratec, Neamț – pentru o experiență autentică, în care sufletul cântă, natura îmbrățișează, iar cerul pare mai aproape. Vă așteptăm la AGAPE!

Continua sa citesti

Popular