Connect with us

Actualitate

Peste 170 de permise de conducere reținute de polițiștii din Neamț într-o săptămână

Publicat

pe

În perioada 19 – 25 aprilie, polițiștii rutieri au acționat pe raza județului Neamț, în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului de viteză. Au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute peste 170 de permise de conducere și retrase aproximativ 40 de certificate de înmatriculare.

,,Acțiunile s-au înscris în Planul de Operațiuni Roadpol și s-au desfășurat sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Astfel, pentru neregulile rutiere depistate în trafic, au fost aplicate 1.060 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora, 679 au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, 21 pentru depășiri neregulamentare, 8 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 3 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și 347 pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 171 de permise de conducere.

Dintre acestea, 131 au fost reținute pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 8 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, 21 pentru depășiri neregulamentare, 2 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 3 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și 6 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce. Totodată, au fost retrase 38 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

În această perioadă, polițiștii rutieri au constatat 5 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții Poliției Neamț.

Actualitate

Aurora Multimarket aniversează 50 de magazine în România cu o super campanie: -50% la peste 1000 de produse!

Publicat

pe

De


 Aurora Multimarket continuă povestea de succes în România și anunță deschiderea celui de-al 50-lea magazin pe 11 iulie și, totodată, primul din București. Cu această ocazie, clienții sunt invitați să profite de o super campanie, cu reduceri de 50% la peste 1000 de produse, de la jucării pentru toate vârstele, cadouri inspirate, alimente, articole de îngrijire personală, produse pentru menaj și detergenți, dar și accesorii pentru baie și bucătărie.

Este momentul ideal să-ți reînnoiești casa și să te pregătești pentru sezonul următor cu cele mai bune oferte!

Campania este valabilă în toate magazinele Aurora Multimarket din țară, între 11 și 21 iulie, în limita stocurilor disponibile.

 Ne bucurăm că, în doar un an și jumătate, am reușit să ajungem în atâtea orașe din România. Atingerea pragului de 50 de magazine ne motivează să continuăm să le oferim clienților noștri produse utile și de calitate, la prețuri corecte, în fiecare zi. Promisiunea noastră rămâne aceeași: Produse accesibile pentru casa și sufletul tău.” – declară reprezentanții Aurora Multimarket.”
 

 
De ce să vizitezi magazinele Aurora Multimarket?

  • Prețuri accesibile: începând de la 1 leu, cu o medie de 5 lei per produs.
  • Produse de sezon: pentru toate nevoile tale și ale familiei.
  • Peste 30 de categorii și peste 5000 de produse.

Unde ne găsești? 
 Aurora Multimarket este mai aproape de tine ca oricând, cu 50 de locații în toată țara! Vino în magazinul nostru din Târgu Neamț:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl. M7 (lângă magazinul Marcel)

Program:

  • Luni – Duminică: 07:00 – 20:00

Nu uita să ne urmărești pe rețelele sociale pentru cele mai recente oferte și promoții exclusive!

👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 
 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok 

Aurora Multimarket – Produse accesibile pentru casa și sufletul tău!

Continua sa citesti

Actualitate

Șase persoane rănite într-un accident rutier în Poiana Teiului

Publicat

pe

De

În noaptea de 7 iulie, ora 02:30, polițiștii din Bicaz au intervenit în urma unui accident rutier produs în localitatea Poiana Teiului, pe DN15. Un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din județul Iași a părăsit partea carosabilă, a lovit gardul unei proprietăți și s-a răsturnat peste un tractor agricol.

Șase persoane – patru bărbați (de 23, 32, 43 și 54 de ani), o femeie de 34 de ani și un bebeluș de 5 luni – au suferit vătămări corporale și au fost transportate la Spitalul Orășenesc Târgu-Neamț. Echipajele SMURD și SAJ au oferit asistență medicală, iar pompierii au intervenit pentru a preveni eventuale incendii prin deconectarea bateriei autovehiculului.

Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Autoritățile continuă ancheta în cadrul unui dosar penal pentru a stabili cauzele accidentului.

Continua sa citesti

Actualitate

Campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor în Târgu Neamț

Publicat

pe

De

Pe 17 iulie, începând de la ora 09:00, la Stadionul Cetatea din Târgu Neamț, va avea loc o campanie gratuită de sterilizare și microcipare pentru câini. Inițiativa are ca scop reducerea numărului de animale fără stăpân și promovarea unui mediu sigur pentru comunitate.

Participarea este posibilă doar după înscriere. Stăpânii sunt încurajați să își înscrie câinii pentru a beneficia de aceste servicii esențiale.

📞 Pentru programări: 0233 790 245, intern 132

Nu ratați această oportunitate de a contribui la bunăstarea animalelor și la siguranța locului în care trăim!New chat

Continua sa citesti

Popular