Actualitate
Moșii de iarnă – Tradiții și obiceiuri
În fiecare an, în ziua de sâmbătă dinaintea duminicii Înfricoșătoarei Judecați, creștinii ortodocși din România îi pomenesc pe cei trecuți la domnul. Conform tradiției populare, această sărbătoare este numită și “Moșîi de iarnă” sau “Sâmbătă morților”. În această zi în biserica sunt pomeniți oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare.
Conform datinilor străvechi, în unele zone ale țării bătrânii povestesc cum sufletele morților vin în această zi pe pământ, în timp ce credincioșîi dau de pomană mâncare gătită pentru că spiritele să îi ocolească.
Sufletele trecute în neființă vin astăzi să se hrănească cu mireasma și aburii bucatelor pe care credincioșîi în gătesc, astfel încât să le ajungă întreg anul.

În această zi obiceiul cere să se dea de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, fructe sau chiar și lumânări aprinse. La mormintele rudelor oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puțîn două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morților.
Cei bătrâni își aduc aminte că Moșilor de iarnă li se mai spunea și Moșîi de piftii și sâmbătă piftiilor. Mai mult, această este singură zi în care se mănâncă răcituri sau piftii. Dacă acestea nu erau mâncate în totalitate în aceeasta zi, a două zi erau aruncate. Altfel, frigurile și-ar fi făcut apariția în timpul verii.
De asemenea, se obișnuiește că în această zi să nu se lucreze. Toate femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomană dată. Mai mult, această zi trebuie respectată cu sfințenie pentru a te feri de nebunie.
SURSA:calendarulortodox.ro
poza:valesecanu.com
Actualitate
VIDEO Un nou incident la Târgu Neamț: doi copii s-au urcat pe un vagon, iar unul dintre ei a fost electrocutat

În jurul orei 15:40, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că doi copii s-au urcat pe un vagon de tren staționat în Gara din orașul Târgu-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ și IPJ.
Ajunse la locul indicat, forțele de intervenție au constatat că un copil în vârstă de aproximativ 12 ani care s-a urcat pe vagonul trenului a fost electrocutat. Băiatul, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spital.
Celălalt copil nu prezinta leziuni.
Actualitate
Lansare videoclip „Strune de Lumină”: Un proiect muzical de suflet de la Agapia
Un grup de elevi pasionați de muzică de la Liceul Teologic „Cuvioasa Parascheva” Agapia a lansat recent un cover emoționant al piesei „Primăvara românească” (Semnal M).
Piesa și videoclipul au fost create cu multă muncă, emoție și, după cum spun chiar ei, „cu ajutorul lui Dumnezeu”.
„Strune de Lumină” este format din elevi talentați uniți de dorința de a promova muzica românească și valorile frumoase. Grupul reunește chitariști dedicați, care doresc să aducă bucurie și să transmită mesaje pozitive prin cântec.
Printre membrii grupului se numără Andrei Antonia, Andrei Ioana, Anisia Monica, Asofiei Ștefan, Cîlță Andreea, Ciobanu Elisabeta, Citârcă Cristina, Crețu Natalia, Diaconu Maria, Dumitriu Denisa, Gandrabură Maria, Gandrabură Teodora, Ghervasia Alisa, Ghervasia Luciana, Gușoaia Alvaro, Gușoaia Antonia, Gușoaia Constantin, Gușoaia Elena, Gușoaia Irina, Gușoaia Narcis, Gușoaia Neculai, Gușoaia Teodora, Hurghiș Elisabeth, Ionită Irina, Irimia Anastasia, Irimia Larisa, Istrate Ana, Istrate Elena, Istrate Teodora, Licău Ștefania, Nistor Teofana, Toader Carla și Toader Rebeca.
Îndrumătoarea lor, Gaftiniuc Alina, Educatoare la Grădinița cu Program Prelungit / Normal, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia, a sprijinit cu drag acest proiect.
„Am realizat acest cover cu multă drag și sperăm că va aduce bucurie tuturor celor care îl ascultă”, spun membrii grupului.
Videoclipul „Primăvara românească” este o invitație la o călătorie muzicală plină de frumos și spiritualitate, o adevărată odă adusă primăverii românești. Urmărește-l și descoperă magia muzicii create de elevii de la Agapia!
Actualitate
Copilăria se sărbătorește la Aurora Multimarket – cu reduceri de până la -75%!
1 Iunie se apropie, iar părinții știu deja ce înseamnă asta: zâmbete, cadouri și multă bucurie pentru cei mici. În perioada 25 mai – 7 iunie, Aurora Multimarket dă startul unei campanii dedicate copilăriei, cu reduceri de până la -75% la sute de produse.
Cadouri, surprize și idei pentru toate vârstele
Fie că este vorba despre o jucărie nouă, dulciurile preferate sau rechizite colorate, în magazinele Aurora Multimarket părinții pot găsi ușor cadouri și surprize potrivite pentru orice copil și orice buget.
Rafturile sunt pregătite cu produse colorate, personaje îndrăgite și multe articole care transformă cumpărăturile într-o experiență distractivă pentru întreaga familie. Campania este gândită special pentru părinții care vor să pregătească ceva frumos de Ziua Copilului, fără să cheltuie prea mult.


Suntem mai aproape de tine
Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.
Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.
Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:
- Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 6 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



