Actualitate
Legea pensiilor a fost modificată din nou
Guvernul a modificat Legea pensiilor pentru a da noi drepturi pensionarilor din industria de Apărare. 1.500 de persoane vor beneficia de noile reglementări, după cum a anunțat șeful Cancelariei premierului.
Anumite categorii de angajați, deși îndeplineau până în prezent toate condițiile pentru a fi încadrați în condiții speciale de muncă, grupa 1 și grupa 2, nu beneficiau de acest regim. Pentru aceștia urmează a fi recalculat dreptul lor la pensie potrivit noilor condiții de încadrare, a declarat Ionel Dancă.
Salariații din industria de Apărare vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani realizat în următoarele activități:
– cele referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor;
– fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții;
– locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia;
– operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice;
– delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.
Potrivit ordonanței de urgență, aceste activități sunt considerate locuri de muncă în condiții speciale, având în vedere că sunt desfășurate în domeniul riscului de nivel maxim, angajații fiind expuși la pulberi silicogene, zgomot, gaze și vapori iritanți cu consecințe asupra stării lor de sănătate.
Documentul aprobat mai prevede ca perioada desfășurată în activitățile menționate, anterior datei de 1 aprilie 2001, în locurile de muncă care potrivit legislației anterioare erau încadrate în grupa I de muncă, să fie asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă.
Noile prevederi se aplică, la cerere, și persoanelor care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, drepturile de pensie recalculate fiind acordate cu luna următoare depunerii cererii.
SURSA:digifm.ro
Actualitate
Revelion 2026 – Strajerii Cetatii – LaDomnizza
Anul Nou merită să te găsească într-un loc cu adevărat special!
La Domnizza te invităm să întâmpinăm împreună Revelionul 2026 într-o atmosferă elegantă, cu muzică live, preparate rafinate și momente memorabile.
Meniu de Revelion
• Aperitiv festiv cu gusturi fine și atent selecționate
• Sturion cu legume, din propria noastră crescătorie.
• Pulpă de rață cu piure de trufe și sos de fructe de pădure.
Candy Bar
Băuturi Incluse
• Vinul casei – Cramele Recas
• Țuică tradițională
• Cafea, sucuri, apă
Atmosferă & Distracție
• Muzică live cu BEBE BAND
• Datini și obiceiuri de Anul Nou
• Show de artificii la miezul nopții

Locuri limitate • 590 lei/persoană
Rezervări: 0728 333 133
Actualitate
Copilașii talentați de la Elly’s Music Class vă pregătesc surprize de Ziua Națională

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class pregătesc, cu emoție și lumină, surprize de Ziua Națională. În micul atelier al muzicii, unde visele se împletesc cu armoniile, cei mici lucrează la un omagiu adus României. Inițiativa își propune să le deschidă copiilor poarta către valorile adevărate ale neamului, pentru ca prin artă să descopere sensul adânc al unității și farmecul inconfundabil al identității noastre.
Muzica devine firul magic al acestei călătorii: cântecele românești, pline de căldură și duioșie, ridică poduri nevăzute între trecut și viitor, sădind în sufletele tinere mândria de a purta mai departe o moștenire luminoasă.
Elena Ioniță mărturisește că aceste activități modelează, încet și frumos, viitori adulți nu doar talentați, ci și profund legați de rădăcinile lor.

Actualitate
Așteptarea a luat sfârșit! Se deschide cel mai tare loc de joacă pentru copiii din Târgu Neamț!
Vrei să fii printre primii care descoperă Hero Kids?
Trimite-ne un mesaj și rezervă-ți locul chiar acum!
Pentru ca asteptarea, a luat sfârșit!!!
Pe 29 și 30 noiembrie deschidem oficial porțile Hero Kids – un loc de joacă bine gândit, dotat special pentru ca cei mici si mari sa fie in siguranta!
Vă mulțumim pentru interesul și mesajele primite. Ati dat dovadă de un interes imens pentru ca acest loc de joaca sa fie integrat in orasul TArgu Neamt!!
Deschiderea oficiala va permite sa aveti acces gratuit, în sesiuni de catev1h30, ca fiecare copil să se poată bucura în voie de tobogane, piscina cu bile, trambulină, căsuțe tematice și zona pentru cei mai mici, iar adultilor le am pregatit o surpriză si se pot bucura de o cafea în spațiul dedicat lor.
Așa ca aveti toate motivele să ne calcati pragul!
Va asteptam in data de 29 si 30 decembrie incepand cu ora 10.
Sesiuni ambele zile:
10:00–11:30
12:00–13:30
13:30-15:00
15:00–16:30
17:00–18:30
Târgu Neamț, Strada Cuza Voda nr 74A, la 50 m vis-a-vis de La Cuptor
Abia așteptăm să vă cunoastem si sa cream amintiri frumoase alaturi de copii intr un spatiu plin de caldura, joaca si voie buna!
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 5 aniZbor lin, prieten drag!



