gg

Data de 1 mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.^[1]

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.

In România această sărbătoare a fost celebrată abia în 1939. Atunci, Regele Carol al II-lea a decis să scoată pe străzi mulţimea, ca să-l aclame public. După 1944, guvernanţii comunişti au organizat şi ei cu mare fast ziua de 1 Mai, scoţînd muncitorii din fabrici „la defilare”. Însă din 1989 încoace, cetăţenii României n-au mai aniversat public „ziua lor”, preferînd „liberul la iarbă verde” cu manele şi mici. În România, un minister al Muncii a fost creat abia în anul 1920, necesitatea acestuia fiind cauzată de „infuzia” de muncitori aduşi de unirea cu Transilvania. Deşi trăiau în condiţii precare, muncitorii români nu au întemeiat sindicate puternice, singurele „zvîcniri” greviste înregistrîndu-se în 1933, în rîndul ceferiştilor de la Atelierele „Griviţa” din Bucureşti şi petroliştilor din Valea Prahovei.După război, comuniştii au „furat” caracterul pro-regal al manifestaţiei de 1 Mai 1939, falsificînd istoria şi susţinînd că ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Documentele vremii atestă doar faptul că şi comuniştii erau răsfiraţi printre manifestanţi, încercînd să-i incite, fără mare succes, pe muncitori să rostească lozinci împotriva războiului. Însă nici vorbă de vreo contribuţie organizatorică a PCdR, partid ilegal în acea vreme! În anii „Epocii de Aur”, istoricii oficiali ai partidului au susţinut cu dovezi false că respectiva manifestaţie ar fi fost organizată de înşişi Nicolae şi Elena Ceauşescu, expresie a eroismului de care dădeau dovadă încă de tineri „utecişti”. Pentru a da credibilitate minciunii, istoricii de la Institutul de Studii Social-Politice au falsificat o poză ce înfăţişa o manifestaţie din perioada interbelică, introducînd capetele „cuplului prezindeţial” în rîndurile mulţimii. Ei au spus că respectiva fotografie fusese „instantaneu” luată la 1 Mai 1939.
Astăzi, 1 Mai, estre prilej de sărbări câmpenești, iar 2 mai, ziua tineretului, a căzut în uitare.

Prof. Emanuel Bălan

Surse:

• Eric Chase – „The brief origins of May Day”
• Romulus Cristea- 1 mai, ca un magnet pentru naziști, comuniști și extremiști, articol apărut în ziarul „România liberă” din 1 mai 2004
• Romulus Cristea- Ziua tradițională a muncii, preluată de clasa politică, articol apărut în „România liberă” din 23 aprilie 2004