Uncategorized
(FOTO) Accident rutier cu trei răniți în Dumbrava
În această după-amiază, un accident rutier soldat cu trei răniți s-a produs în localitatea Dumbrava, comuna Timișești din județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, în accident au fost implicate trei mașini în care se aflau patru persoane.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
,,La sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau ieșite din autoturismele implicate în accident. Un minor de 15 ani a primit ingrijiri medicale de la echipajul SAJ, iar alte două persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD. Toate cele trei victime au fost transportate la CPU Târgu Neamț”, a declarat Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier. Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili cauza producerii accidentului rutier.
Foto: ISU Neamț

Actualitate
FOTO/VIDEO „Pogorâtu-s-a Domnul”, un concert de colinde cu emoții duhovnicești la Târgu Neamț
Ieri, 11 ianuarie 2026, Sala Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț a fost neîncăpătoare, găzduind prima ediție a Concertului Tradițional de Colinde „Pogorâtu-s-a Domnul”, un eveniment de amploare organizat de Eparhia Neamțului, în parteneriat cu Casa Culturii „Ion Creangă” și Asociația „Graiuri Duhovnicești”. Atmosfera de sărbătoare, emoția colindelor și entuziasmul publicului au transformat seara într-un adevărat succes cultural și spiritual.
Evenimentul a reunit 7 grupuri de colindători din parohiile Eparhiei Neamțului, care au adus pe scenă frumusețea colindului tradițional românesc, alături de invitatul special – Grupul Psaltic „Sfântul Ierarh Glicherie”, a cărui interpretare a impresionat prin profunzime și trăire duhovnicească. Publicul a răspuns cu aplauze îndelungi, trăind fiecare moment într-o atmosferă de pace, bucurie și comuniune.
Un moment deosebit al serii l-a constituit oferirea de cadouri copiilor, gest primit cu zâmbete și emoție, subliniind dimensiunea caritabilă și educativă a evenimentului.
„Prin acest concert s-a arătat, încă o dată, că prin colind se crează o comuniune între generații, prilej de luminare a sufletelor și deschiderea inimilor celor prezenți pentru a primi cu bucurie vestea Nașterii Domnului.” – reprezentant al Eparhiei Neamțului.
„Sala arhiplină și reacția publicului confirmă nevoia de astfel de evenimente culturale autentice, care pun în valoare identitatea și spiritualitatea poporului român ortodox” – reprezentant al Asociației „Graiuri Duhovnicești”.
Concertul s-a desfășurat cu sala plină, în fața a sute de spectatori entuziasmați, fiind apreciat de cei prezenți drept unul dintre cele mai reușite evenimente culturale și spirituale ale sezonului. Reacțiile pozitive ale publicului și ecoul din comunitate confirmă impactul major al concertului asupra vieții culturale locale.
Adresăm mulțumiri domnului Primar al orașului Târgu Neamț, doamnei Director al Casei Culturii „Ion Creangă”, Asociației „Graiuri Duhovnicești”, tuturor grupurilor de colindători, Grupului Psaltic „Sfântul Ierarh Glicherie”, publicului, partenerilor, voluntarilor, sponsorilor, reprezentanților mass-media precum și tuturor care cu un gând bun au contribuit la promovarea și reușita acestui eveniment.
Cu deosebită apreciere,
Preasfințitul Episcop DAVID
Episcop al Eparhiei Neamțului


Uncategorized
ȘOC ÎN JUDEȚUL NEAMȚ! Apa și canalizarea devin mult mai scumpe de la anul. Vezi NOILE prețuri!
Compania Județeană APA SERV S.A. anunță actualizarea tarifelor pentru
serviciile de apă și canalizare începând cu data de 1 ianuarie 2026.
Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități
Publice (A.N.R.S.C.) a avizat in iunie 2025 planul de afaceri, programul de investitii aferent
infrastructurii de apa si de canalizare precum si strategia tarifara pentru perioada 2025-2027.
Planul de afaceri, programul de investitii aferent infrastructurii de apa si de canalizare precum
si strategia tarifara pentru perioada 2025-2027 au fost aprobate de catre Asociatia de
Dezvoltare Intercomunitara Aqua Neamt prin Hotararea nr. 32/30.06.2025.

In cadrul strategiei tarifare, care de altfel este publicata pe site-ul companiei din data
de 01.07.2025, sunt precizate ajustarile anuale ale preturilor/tarifelor pentru serviciile
furnizate/prestate.
Strategia tarifară aferenta planului de afaceri are rolul de a asigura cadrul financiar
necesar implementării programelor multianuale de investiții destinate modernizării,
reabilitării, extinderii și, in masura capacitatii financiare, realizării de noi rețele de apă și
canalizare.Asa cum bine cunoasteti, in ultimul an au intervenit majorări considerabile ale
tuturor costurilor si, implicit si ale costurilor necesare funcționării sistemelor de alimentare cu
apă și de canalizare.
Actualizarea tarifelor aprobata de catre ANRSC prin decizia nr. 156/03.12.2025, s-a
realizat avand in vedere date oficiale privind evoluția inflației și capacitatea de plată a
utilizatorilor, cu scopul de a menține un echilibru între funcționarea durabilă a serviciului și
accesibilitatea costurilor pentru populație.Rata de suportabilitate calculata pentru pretul/tariful
ajustat raportat la veniturile medii disponibile la nivelul ariei de operare este de 2.56 %, in
conditiile in care MINIMUL(si nu maximul) impus de reglementator prin Ordinul ANRSC
nr.230/2022 este de 2.50 %.
Asadar, in acord cu strategia tarifara, avizata de catre autoritatea reglementatoare si
aprobata de catre asociatia de dezvoltare intercomunitara, incepand cu data de 01.01.2026,
compania va practica urmatoarele preturi/tarife:
-Apă potabilă produsă, transportată și distribuită pe întreaga arie de operare – 11.04
lei/mc (1000 litri), cu TVA inclus
-Canalizare întreaga arie de operare – 11.95 lei/mc (1000 litri), cu TVA inclus
Actualitate
Cerul și pământul în cântare – Concert caritabil de colinde
Ca semn al prețuirii noastre și al recunoștinței pentru ajutorul și implicarea în proiectele și activitățile Asociației AMARE și ale Așezământului Mitropolitan Bălțătești: Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sf. Pantelimon și Biserica Sf. Mc. Dr. fără de arginți Cosma și Damian, cu dragoste frățească, vă invităm Duminică, 21 decembrie 2025, la ora 16, la Căminul Cultural Bălțătești la un concert caritabil de colinde.
Vă invităm să ne fiți alături la acest eveniment, care nădăjduim să ne fie prilej de tihnă, de bucurie duhovnicească și de binefacere, ca să întâmpinăm Nașterea lui Hristos în mijlocul nostru așa cum se cuvine!




Pentru o bună desfășurare a evenimentului, vă rugăm să confirmați participarea Domniei Voastre la nr. de telefon: 0747 936 756.
Cu prețuire,
Pr. Vasile Găneanu

-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 2 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



