Connect with us

Actualitate

Exclusivități din zona Neamțului. Naționale, europene și mondiale (XIX)

Publicat

pe

Știați că, prima jucătoare de tenis din România în WTA este din zona Neamțului?

 

Mariana Simionescu s-a născut la  27 noiembrie 1956, la Târgu-Neamț.  Debutează în patinajul artistic dar este atrasă de tenisul de câmp, consacrându-se sub conducerea tehnică a antrenorului Aurel Segărceanu, la Clubul Dinamo. Avea doar 16 ani când a ajuns la Roland Garros la juniori. Între 1973 și 1980 a jucat în circuitul profesionist WTA, iar cea mai bună performanță Grand Slam a fost turul 4 al turneului de la Wimbledon în 1977, cel mai bun ranking fiind locul 7. La dublu, juca deseori cu Virginia Ruzici sau cu Florența Mihai. Singurul trofeu câștigat a fost cel de la turneul Hit Union Japan Open în 1980 (simplu). Mariana Simionescu a fost soţia suedezului Bjorn Borg timp de patru ani. Cei doi s-au căsătorit la Snagov, în 1980, şi au divorţat în 1984. După divorț s-a stabilit la Monte Carlo, unde a trăi o poveste de dragoste cu un fost mare pilot de raliuri, Jean-Loius Schlesser, iar din iubirea celor doi s-a născut fiul, Anthony.

Într-un interviu declara despre cariera ei că a „fost o jucătoare destul de bună, eram – împreună cu Florenţa Mihai şi Virginia Ruzici – trio-ul românesc care reprezenta România în acele vremuri. Am câștigat Roland Garros la juniori, am fost în finală la Wimbledon la juniori, la Cupa Federației am ocupat locul 3 cu fetele, am câștigat multe premii. Însă, în momentul în care eu trebuia să continuu să joc, l-am cunoscut pe Borg, eram foarte tânără, aveam 19 ani. Obligatoriu a trebuit să mă opresc pentru că el avea prea mare nevoie de mine, se obișnuise cu mine. Odată i-am zis vino cu mine la Seattle, să joc turneul, dar nici două zile nu a putut să stea. A înnebunit, era în camera de hotel. E foarte dificil să fii pe margine, îţi trebuie o răbdare de oțel..”.

 

Prof. Emanuel Bălan

Sursa: Emanuel Bălan, Personalități de pe meridianul Ozana. Mic dicționar, Iași, Editura PIM, 2022.

Sursa imagine: https://www.fanatik.ro/bjorn-borg-iceborgul-dezghetat-de-mariana-simionescu-nunta-secolului-si-carul-cu-boi-17639039

 

Actualitate

Neamț Express – Aventura Verii la Târgu Neamț!

Publicat

pe

De

Ești pregătit pentru o competiție plină de energie și distracție. Vine vara și orașul Târgu Neamț devine terenul tău de joacă în cadrul evenimentului Neamț Express.

Pe data de 19 iulie 2025 de la ora 11 30 la Casa Creangă din Humulești va începe o competiție unică de tip treasure hunt.

Participanții vor explora orașul prin probe interactive și locații misterioase într-o călătorie plină de provocări.

Poți participa singur sau împreună cu o echipă de maxim 5 prieteni Dacă vii singur vei fi repartizat într-o echipă perfect pentru a-ți face noi cunoștințe.

Donația minimă pentru înscriere este de 10 lei iar toate fondurile strânse vor ajuta copiii din familii vulnerabile prin proiectul Ghiozdanul de școală.

Nu rata această șansă de a te distra și a face o faptă bună în același timp Înscrie-te acum pentru o zi de neuitat.

Formularul de înscriere este disponibil online la linkul din postare.

Hai să transformăm împreună orașul într-un teren de aventură și solidaritate.

Continua sa citesti

Actualitate

FOTO Expoziție temporară „Doamnele Moldovei” – o călătorie în istorie prin ochii femeilor puternice

Publicat

pe

De

Sambata 12 iulie, la ora 12:00, la Muzeul Cetatea Neamț a avut loc vernisajul expoziției foto-documentare „Doamnele Moldovei”, organizată de muzeograful Dr. Ionuț-Dumitru Stigleț. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Zilelor Cetății Neamț, reunind personalități locale, clerici și pasionați de istorie.

Expoziția aduce în prim-plan chipuri feminine mai puțin cunoscute din pictura bisericească, femei care au jucat un rol esențial în Moldova medievală. Prin imagini și documente, vizitatorii au ocazia să descopere povești despre soțiile de domnitori, doamne care au influențat politic, cultural și religios destinul Țării Moldovei.

La vernisaj au participat Dr. Elena Preda (profesoară la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț), preotul paroh Trofin Gheorghe (Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Boiștea), preotul paroh Marian-Gheorghe Filip (Parohia Sfântul Haralambie, Târgu Neamț), precum și membrii Asociației Portret Istoric din Piatra Neamț.

Au luat cuvântul Dr. Ionuț-Dumitru Stigleț, curatorul expoziției, și Arhimandritul Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia-Neamț, care a împărtășit detalii fascinante despre viața și contribuțiile unor doamne ale vremii.

Muzeul Cetatea Neamț își exprimă recunoștința față de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (Arhiepiscopia Iașilor și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților) pentru sprijinul acordat în realizarea proiectului.

Expoziția poate fi vizitată în perioada următoare la Muzeul Cetatea Neamț, oferind o perspectivă inedită asupra istoriei Moldovei prin prisma femeilor care au scris-o.

Continua sa citesti

Actualitate

NOI CURSE DISPONIBILE DE LA AUTOGARA DAVID ROMICĂ ÎNCEPÂND CU 01.07.2025

Publicat

pe

De

Autogara David Romică pune la dispoziție noi curse pe următoarele trasee:

1. Tg. Neamț – Slănic Moldova – Tg. Neamț

  • Plecări din Tg. Neamț: ora 7:00 (cu oprire în Piatra Neamț la ora 8:00)
  • Întoarcere din Slănic Moldova: ora 11:30 (cu oprire în Piatra Neamț la ora 14:00)

2. Tg. Neamț – Suceava – Rădăuți – Tg. Neamț

  • Plecări din Tg. Neamț: ora 7:00
  • Întoarcere din Rădăuți: ora 13:00
  • Oprire în Suceava (Stația Spital): ora 14:00

3. Tg. Neamț – Broșteni – Tg. Neamț

  • Plecări din Tg. Neamț: orele 6:00, 11:30, 16:00
  • Întoarcere din Broșteni: orele 5:00, 9:30, 13:30

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Autogara David Romică:
📞 Telefon: 0723 125 243

Continua sa citesti

Popular