Connect with us

Actualitate

Eveniment special la Cinema MonAmour Piatra Neamț: proiecția documentarului „O familie aproape perfectă” (regizat de Tudor Platon), urmată de o discuție cu Oana Sandovici  (psiholog), pe 18 septembrie!

Publicat

pe

Regizorul Tudor Platon revine în orașul său natal, Piatra Neamț, odată cu cel de-al doilea lungmetraj documentar „O familie aproape perfectă”. Proiecția specială ce va avea loc pe 18 septembrie, de la 19:30 la Cinema MonAmour, în cadrul Cinemateca Filmul de Piatra, va fi urmată de o discuție cu Oana Maria Vicu, psiholog, moderată de producătoarea Carla Fotea.

„Am văzut cum filmul deschide conversații despre familie și relații pe care oamenii altfel le-ar evita. Sper că publicul nemțean să trăiască aceeași deschidere spre dialog autentic.”, a declarat regizorul Tudor Platon.

„O familie aproape perfectă” aduce în discuție mai multe teme importante privind relațiile de familie și de cuplu: dificultățile de comunicare, divorțul, maternitatea și depresia post-partum, diferențele de perspectivă între generații privind gestionarea emoțiilor. Toate acestea vor fi puncte de plecare ale unei discuții menite să ajute spectatorii să (se) înțeleagă și să comunice mai ușor despre dinamicile de familie, moștenirile emoționale, despre ce rămâne nespus între părinți și copii.

Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-cinemateca-filmul-de-piatra-o-familie-aproape-perfecta

INFO: https://www.facebook.com/events/1302075941661192

Documentarul produs de compania microFilm a fost prezentat în mai multe orașe din țară în cadrul unor evenimente deschise la care au participat psihologi, sociologi, scriitori, invitați să discute cu publicul despre modurile în care ne raportăm la dinamica familială și cum ne putem conecta autentic unii cu alții.

Pornind de la vestea separării părinților săi după 30 de ani de căsnicie, Tudor Platon își îndreaptă atenția către zona sensibilă a diferitelor inflexiuni pe care dragostea le căpăta între părinți și copii și copiii care devin părinți. Ce anume din modul de relaționare al părinților l-a influențat, ce duce cu el în noua relație de care se bucură și în noua ipostază de părinte?
 Deși pornește de la materiale din arhiva personală și dialoguri intime, filmul relevă puncte sensibile și cuvinte nerostite pe care aproape oricine le poate recunoaște în propria familie: de la impactul despărțirilor dureroase, la sănătatea mentală a tinerilor părinți.

„Pe măsură ce familia mea trecea prin multiple schimbări, i-am filmat pe toți cei apropiați mie în conversații intime și momente de vulnerabilitate pentru a-mi înțelege părinții și pentru a depăși frica de a-mi forma propria familie.”, spune Tudor Platon, regizorul, scenaristul și directorul de imagine a filmului.

„O familie aproape perfectă” este distribuit de microMultilateral cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, DACIN SARA și Uniunea Cineaștilor din România.

Montajul filmului este semnat de către Delia Oniga și Maria Salomia, de designul de sunet s-au ocupat Ioan Filip, Dan-Ștefan Rucăreanu. Regia, scenariul și imaginea îi aparțin lui Tudor Platon. Producători: Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon.

„O familie aproape perfectă” rulează la București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Happy Cinema Colosseum, Grădina cu Filme), Botoșani (Cinema Unirea), Bârlad (Cinema Cityplex), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema Arta), Călimani (Cinema 3D), Constanța (Centrul Cultural Jean Constantin), Huși (Cinema Dacia), Iași (Cinema Ateneu), Pitești (Cinema Trivale), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Cityplex), Sibiu (CineGold), Timișoara (Cinema Victoria).

Programul complet al proiecțiilor este comunicat pe paginile de Facebook și Instagram ale filmului.

Membru al Academiei Europene de Film, Tudor Platon a debutat ca regizorul cu filmul „Casa cu păpuși”, care a avut premiera în 2020 în Competiția de Documentare a Festivalului de Film de la Sarajevo și a fost selectat în Festivalul Internațional de Film Transilvania, Zagreb Dox, Astra Film Festival și Biografilm Festival.

În calitate de director de imagine, a lucrat la peste 20 de filme, atât documentare cât și filme de ficțiune, precum „Anul Nou care n-a fost” (regia Bogdan Mureșanu, Cel mai bun film – Orizzonti Veneția, 2024), „Cadoul de Crăciun” (regia Bogdan Mureșanu, inclus pe lista scurtă a Premiilor Oscar și câștigător al Premiilor Academiei Europene de Film în 2018), „4:15 P.M. Sfârșitul lumii” (regia Gabi Șarga și Cătălin Rotaru, nominalizat la Palme d’Or pentru cel mai bun scurtmetraj în 2016) sau „Arsenie. Viața de apoi” (regia Alexandru Solomon, selectat la Karlovy Vary IFF, secțiunea Proxima în 2023).

„O familie aproape perfectă” a fost produs de microFilm în co-producție cu: Miricordo, Diplomatic TVR Press

Cu sprijinul: UPFAR ARGOA

Susținut de: Dr. Oetker, Bilka Steel, BRD Groupe Société Générale, JYSK Romania, Provident Financial Romania, Savini Due, Hell Energy, First Bank, SelfPay, EssenceMediacom, United Media Services, Vitrina Advertising, OMD Romania, Spoon Comunicare Digitala & Media.

Social media:

Facebook: https://www.facebook.com/OFamilieAproapePerfecta/

Instagram: https://www.instagram.com/o.familie.aproape.perfecta/

Micro Film: https://www.facebook.com/microfilmromania 

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: F-Sides, News.ro, Revista FILM, Observator Cultural, Pagina de Psihologie, Urban, IQads, Cinefan, Happ.ro, Movienews, Din filme, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-cărți, Munteanu.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Lansare videoclip „Strune de Lumină”: Un proiect muzical de suflet de la Agapia

Publicat

pe

De

Un grup de elevi pasionați de muzică de la Liceul Teologic „Cuvioasa Parascheva” Agapia a lansat recent un cover emoționant al piesei „Primăvara românească” (Semnal M).

Piesa și videoclipul au fost create cu multă muncă, emoție și, după cum spun chiar ei, „cu ajutorul lui Dumnezeu”.

„Strune de Lumină” este format din elevi talentați uniți de dorința de a promova muzica românească și valorile frumoase. Grupul reunește chitariști dedicați, care doresc să aducă bucurie și să transmită mesaje pozitive prin cântec.

Printre membrii grupului se numără Andrei Antonia, Andrei Ioana, Anisia Monica, Asofiei Ștefan, Cîlță Andreea, Ciobanu Elisabeta, Citârcă Cristina, Crețu Natalia, Diaconu Maria, Dumitriu Denisa, Gandrabură Maria, Gandrabură Teodora, Ghervasia Alisa, Ghervasia Luciana, Gușoaia Alvaro, Gușoaia Antonia, Gușoaia Constantin, Gușoaia Elena, Gușoaia Irina, Gușoaia Narcis, Gușoaia Neculai, Gușoaia Teodora, Hurghiș Elisabeth, Ionită Irina, Irimia Anastasia, Irimia Larisa, Istrate Ana, Istrate Elena, Istrate Teodora, Licău Ștefania, Nistor Teofana, Toader Carla și Toader Rebeca.

Îndrumătoarea lor, Gaftiniuc Alina, Educatoare la Grădinița cu Program Prelungit / Normal, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia, a sprijinit cu drag acest proiect.

„Am realizat acest cover cu multă drag și sperăm că va aduce bucurie tuturor celor care îl ascultă”, spun membrii grupului.

Videoclipul „Primăvara românească” este o invitație la o călătorie muzicală plină de frumos și spiritualitate, o adevărată odă adusă primăverii românești. Urmărește-l și descoperă magia muzicii create de elevii de la Agapia!

Continua sa citesti

Actualitate

Copilăria se sărbătorește la Aurora Multimarket – cu reduceri de până la -75%!

Publicat

pe

De

1 Iunie se apropie, iar părinții știu deja ce înseamnă asta: zâmbete, cadouri și multă bucurie pentru cei mici. În perioada 25 mai – 7 iunie, Aurora Multimarket dă startul unei campanii dedicate copilăriei, cu reduceri de până la -75% la sute de produse.

Cadouri, surprize și idei pentru toate vârstele

Fie că este vorba despre o jucărie nouă, dulciurile preferate sau rechizite colorate, în magazinele Aurora Multimarket părinții pot găsi ușor cadouri și surprize potrivite pentru orice copil și orice buget.

Rafturile sunt pregătite cu produse colorate, personaje îndrăgite și multe articole care transformă cumpărăturile într-o experiență distractivă pentru întreaga familie. Campania este gândită special pentru părinții care vor să pregătească ceva frumos de Ziua Copilului, fără să cheltuie prea mult.

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.

Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Actualitate

DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț, își deschide porțile în iunie!

Publicat

pe

De

DestinEdu își deschide porțile în iunie!

La DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț transformăm învățarea limbii franceze într-o experiență creativă și autentică. Mai mult decât un centru de limbi străine, suntem un spațiu unde franceza prinde viață prin cursuri interactive, ateliere de lectură, jocuri de societate și improvizație teatrală bilingvă.

Adresat copiilor, adolescenților și adulților, DestinEdu își propune să aducă împreună oameni pasionați de limbă, cultură și dezvoltare personală, într-un mediu cald și prietenos, unde fiecare participant își poate descoperi vocea și încrederea.

Cursuri demo de limba franceză pentru copii

La DestinEdu, fiecare sesiune demo este o invitație de a descoperi limba franceză într-un mod autentic și plăcut, alături de alți copii pasionați de învățare și explorare.

Grupele sunt organizate pe categorii de vârstă, pentru a oferi fiecărui copil o experiență potrivită nevoilor sale:

8–10 ani (ciclul primar)

8 iunie 2026

16:15 – 17:45

11–14 ani (gimnaziu)

9 iunie 2026

16:15 – 17:45

15–18 ani (liceu)

10 iunie 2026

16:15 – 17:45

Locurile sunt limitate!

Participarea se face doar pe bază de înscriere, până pe 4 iunie, completând formularul de pe site: https://francaisprof.com/destinedu-centru-educational…

Ne găsiți în Târgu Neamț, Strada Tudor Vladimirescu, nr. 3A

Vino să descoperi bucuria de a învăța franceza altfel — prin comunicare, creativitate și conexiuni autentice.

Continua sa citesti

Popular