Connect with us

Actualitate

Colegiul Tehnic „Ion Creangă”- Mesaj pentru absolvenții generației 2016-2020

Publicat

pe

Mesaj pentru absolvenții generației 2016-2020
Dragi absolvenți, deși suntem convinși că nu v-ați obișnuit cu acest statut, date fiind vremurile, cu emoție și cu puține cuvinte încercăm să umplem golul tăcerii finale cu îndemnuri și încurajări optimiste, dar păstrând ecourile produse de vibraţia sufletului vostru. Fără să vă dați seama, poate, timpul v-a luat de mână și v-a aruncat spre lumea celor patru puncte cardinale purtând în inimă, mireasma dulce a anilor de liceu, imaginea unor clase ce au pitit printre zidurile ei fantezia voastră tinerească. Astăzi, la finalul unui drum, când închideţi poarta Colegiului şi deschideţi uşa către viaţă, cu emoţie, vă dorim să deveniți oameni compleți: să fiți iubiți, apreciați și să-i învățați și pe alții ceea ce v-au învățat profesorii voștri, faptul că viața este un lung șir de încercări și că tot ceea ce contează este modul în care alegem să o trăim! Așadar, vă invităm să istorisiți povestea noastră fără sfârșit, povestea despre o școală ale cărei ziduri se înalță orgolioase și mândre – COLEGIUL TEHNIC „ION CREANGĂ”. Iar noi ne vom strădui să păstrăm neștirbit numle si faima școlii făurite din experiențe și realizări care vin dincolo de timpuri știute, dintr-o istorie ce susură pe malul Ozanei lui Creangă.
Dumnezeu să vă aibă în pază, cu noi forţe şi putere de creaţie și dati un sens misiunii noastre!
Vă dorim să aveţi un examen uşor, cu rezultate din cele mai bune pentru sine şi, la momentul bilanţului, să daţi motive de mândrie celor care v-au îndrumat!

Echipa managerială a Colegiului Tehnic „Ion Creangă”, Tg.Neamț, 2020
Director prof.Apetrei Gheorghe
Director adj.prof.Toma Mihaela
Director adj. prof. Timişescu Dorina

Actualitate

Apel umanitar: ”În loc de joacă și zâmbete, perfuzii și lacrimi” – Drama lui Alexie, un băiețel de doar 2 ani

Publicat

pe

De

Sunt Lavinia, o mamă singură cu sufletul frânt…😭😭😭

Acum doi ani, când băiețelul meu Alexie avea doar 4 luni, soțul meu – sprijinul nostru, tatăl copiilor mei – a murit într-un cumplit accident de mașină. De atunci încerc să fiu și mamă, și tată pentru cei doi copii ai mei, Ștefania (aproape 4 ani) și Alexie (2 ani). Încerc zi de zi să umplu golul din sufletele lor mici, să le dau puterea de a merge mai departe…

Dar viața ne-a lovit din nou. La un simplu control medical, pentru o banală răceală, am aflat vestea care mi-a sfâșiat inima: băiețelul meu Alexie suferă de cancer – neuroblastom stadiul 4, cu metastaze osoase. Simt cum mi se prăbușește din nou lumea și cum pământul fuge de sub picioare.😭😭😭

Singura noastră șansă este un tratament în Italia, unde medicii îi pot oferi lui Alexie o nouă speranță la viață. Dar această luptă înseamnă costuri uriașe – drumuri, analize, tratamente, cazare – pe care singură nu le pot acoperi. Sufletul meu va fi împărțit în două: Ștefania va rămâne acasă, iar eu voi pleca doar cu Alexie, încercând să-l salvez. 😭😭😭😭

Cu inima strânsă, vă rog din suflet: fiți alături de noi. Orice sprijin financiar, oricât de mic, poate fi diferența dintre disperare și o șansă la viață pentru copilul meu.

Titular conturi :Cîlța Lavinia

Lei: RO31BTRLRONCRT0343366101

Euro: RO78BTRLEURCRT0343366101

Revolut : @lcilta

Vă rog ajutați-mă 😭😭😭😭

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Primul episod de iarnă în zona montană a Moldovei

Publicat

pe

De

Ploile din cursul zilei de ieri, 3 octombrie, s-au transformat în lapoviță și ninsoare odată cu venirea nopții și răcirea accentuată dea vremii, până spre pragul de îngheț.

Precipitațiile au avut însă loc doar in zona montană a județelor Suceava și Neamț, fără depuneri consistente pe carosabil și fără a crea blocaje în trafic.

Pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au intervenit cu 11 autoutilaje (5 – SDN C-lung Moldovenesc și 6 – SDN Piatra Neamț) și au răspândit 51 tone de material antiderapant, pe DN 17, DN 17A, DN 17B, DN 18, DN 2E (județul Suceava) și DN 12C, DN 15, DN 15C (județul Neamț).

În acest moment, circulația pe toate drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, cu precipitații sub formă de ploaie și temperaturi pozitive în toate județele regiunii (2°C zona C-lung Moldovenesc, 9°C Iași).

De asemenea, județul Botoșani este sub atenționare Cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă. Circulați cu atenție!

SURSA: DRDP Iasi Oficial

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship Valea Bistriței – Ediția a II-a, Farcașa

Publicat

pe

De

Sâmbătă 27 septembrie , în comuna Farcașa, s-a desfășurat a doua ediție a Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship, o manifestare sportivă de înaltă ținută , care a reunit 10 cluburi din întreaga țară , precum și un club invitat din Republica Moldova .
Acest eveniment a reprezentat nu doar o competiție, ci și o adevărată sărbătoare a spiritului karate-ului , un prilej de întâlnire și de creștere pentru tineri, sub semnul disciplinei, respectului și prieteniei.

Continua sa citesti

Popular