Actualitate
Bătrână din Urecheni agresată de propriul nepot! Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pentru tentativă de tâlhărie

O bătrână în vârstă de 90 de ani, din Urecheni, a fost agresată fizic chiar de propriul nepot. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au reținut un tânăr în vârstă de 25 de ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată.
,,La data de 5 aprilie a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 90 de ani a fost agresată fizic de către nepotul său. Deplasați la fața locului, polițiștii au verificat aspectele semnalate, constatând faptul că, în timp ce se afla în incinta locuinței bunicii sale, tânărul din Urecheni, i-ar fi cerut o sumă de bani și fiind refuzat, ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia și i-ar fi adresat amenințări.
În urma strigătelor femeii, tânărul a părăsit locul faptei. În baza investigațiilor efectuate de către polițiști, persoana în cauză a fost depistată și condusă la sediul poliției. În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de tâlhărie calificată”, au comunicat reprezentanții Poliției Neamț.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Actualitate
Exclusivități din zona Neamțului. Naționale, europene și mondiale (XV)

Știați că, primul campion național de raliu s-a născut la Târgu-Neamț?
Este vorba despre Mircea Ilioaea, inginer mecanic și pilot de raliu, născut în 1938, la Târgu-Neamț. Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Politehnicii din București, debutează ca pilot de raliu la prima ediție a campionatului național, cea din 1969, pe care o câștigă, alături de Gelu Man, cu o mașină Dacia 1100. Inginer la Fabrica Dacia de la Colibași, a pus bazele echipei de raliuri a fabricii. În campionatul național, s-a impus de opt ori în clasamentul de etapă. În 1980 câștigă un nou campionat național de raliu. A trecut în neființă în 2012
Prof. Emanuel Bălan
Sursa: Emanuel Bălan, Personalități de pe meridianul Ozana. Mic dicționar, Editura PIM, Iași, 2022, pp. 93-94.
Sursa imaginii: https://www.raliulbrasovului.ro/intalnire-cu-trecutul/
Actualitate
Primarul Andrei Carabelea a început campania electorală?
Știe cineva cât ne costă să ținem „în cârcă” primăria Piatra Neamț?
Spre luare aminte, in 2021 suma (salarii, prime, bonusuri, etc) a fost de 57 milioane lei.
O fi mult, o fi puțin!
Doar întreb.
Că o stranie coincidență, aceeași sumă, au plătit-o și orădenii anul trecut pentru primăria lor.
Numai că, bugetul Oradei este de 8 ori mai mare decât al nostru la Piatra Neamț.
Concluzia: plătim din greu, incompetența.
Acum vă las cu primarul Carabelea într-o „scenetă” cu public în cartierul Precista.
Actualitate
VIDEO Conferinta proiect „Bullying de la cauză la efect”

-
Actualitateacum 1 an
( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 1 an
KAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 2 luni
Video cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 1 an
Zbor lin, prieten drag!
-
Actualitateacum 2 ani
„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 1 an
Pe 21 ianuarie, Kaufland deschide primul magazin în Târgu Neamț
-
Actualitateacum 2 ani
VIDEO. Fericire în pași de dans! Jerusalema Challenge, la Restaurant Onix Agapia
-
Actualitateacum 2 ani
Drum lin spre cer, prof. Gigel Bîrliba