Connect with us

Actualitate

AICDL Neamț a dat startul campaniei „Copiii sunt viitorul nostru – împreună creștem oameni!”

Publicat

pe

Luni, 17 mai, Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală (AICDL) Neamț a dat startul campaniei „Copiii sunt viitorul nostru – împreună creștem oameni”. AICDL și-a propus ca toți copiii pe care îi are în evidență să primească jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte, cărți, dulciuri și alimente.

 „De 1 iunie dorim să aducem zâmbete pe chipul copiilor care fac parte din evidența asociației noastre. Copiii sunt suflete pure care nu au nicio vină că s-au născut în familii unde greutățile s-au abătut asupra lor.Ne bazăm, ca de fiecare dată, pe sprijinul oamenilor sufletiști că ne vor fi alături și că împreună vom reuși să aducem cât mai multe bucurii în sufletele copiilor care au nevoie de ajutor.  Donațiile înseamnă zâmbete iar zâmbetele sunt bucurie!

Ne dorim și să îi ajutăm pe părinții lor să își îmbunătățească nivelul de trai, copilașii să crească frumos și în armonie, cu cât mai puține lipsuri, să urmeze o școală și să își croiască un viitor frumos. Noi i-am întrebat pe copii ce și-ar dori, iar majoritatea răspunsurilor au fost: treninguri, cărți, jucării și dulciuri. Copiii vor să învețe și ne bucurăm foarte mult când auzim lucrul acesta.

Haideți să le facem o surpriză plăcută împreună și să le îndeplinim dorințele!”, a transmis Florentina Gabor, P.R.-ul Asociației de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț.

Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț este o organizație umanitară, neguvernamentală, apolitică și non-profit, având ca misiune ridicarea nivelului de trai a persoanelor defavorizate și pune foarte mare accent pe educarea copiilor. ONG-ul are o campanie numită „O Masă Caldă”, ce se desfășoară continuu (săptămânal membrii duc o masă caldă și alimente persoanelor aflate în dificultate). De asemenea, AICDL Neamț a încheiat un număr de 5 campanii: „Fii înger de Crăciun” (campanie de strângere de fonduri, alimente, haine, jucării pentru Crăciun), „Împreună creștem oameni” (rechizite pentru școala primară din satul Țolici), „Colorăm Orașul Împreună” (proiect turistic și social – o perdea de umbrele colorate din Parcul Central Tg. Neamț), „Curățăm Ozana Împreună” (proiect de ecologizare în parteneriat cu asociația Mai Mult Verde, prin care a fost curățat în amonte malul stâng și malul drept al Ozanei) și „O masa de Paște” (alimente pentru masa de Paște pentru familiile din evidența asociației și haine și încălțăminte noi pentru copii).În prezent derulează 2 campanii: „Oameni Pentru Oameni” (sprijin pentru familiile care au nevoie urgentă de ajutor) și „Copiii sunt viitorul nostru – împreună creștem oameni” (campanie pentru Ziua Copilului).

Actualitate

VIDEO ACCIDENT GRAV PE E85, CU UN TIR ÎNCĂRCAT CU BUTELII. ȘASE VICTIME, DOI ȘOFERI, DESCARECERATI

Publicat

pe

De

Un accident rutier grav a avut loc în această seară, în jurul orei 19:53, pe DN E85, în comuna Săbăoani. La fața loculuiau intervinit pompierii de la Detașamentul Roman, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiști de la IPJ Neamț.

În eveniment sunt implicate un autotren încărcat cu butelii și un autoturism. Din primele informații, bilanțul provizoriu indică șase victime, toate fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru îngrijiri medicale.

Identitatea victimelor:

  • Un bărbat de 51 de ani – conducătorul autotrenului
  • Două femei, de 46 și 48 de ani – ocupanți ai autoturismului
  • Trei băieți – doi de 13 ani și unul de 17 ani, aflați și ei în autoturism

Intervenția pompierilor:

  • Două persoane au fost inițial încarcerate.
  • Conducătoarea autoturismului (femeia de 46 de ani) a fost extrasă de pompieri. Este conștientă, cooperantă, dar cu politraumatisme.
  • Conducătorul autotrenului (bărbatul de 51 de ani), blocat în cabină, a fost evacuat și predat unui echipaj medical.
  • Pasagera din autoturism (femeia de 48 de ani) a fost descarcerată ulterior.

Paralel cu misiunile de descarcerare și acordare a primului ajutor, pompierii au acționat și pentru înlăturarea riscului de incendiu, având în vedere încărcătura periculosă a autotrenului.

Toate cele șase victime urmează să fie transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce situația evoluează.

Continua sa citesti

Actualitate

O simulare AI a stârnit entuziasm în Târgu Neamț: statui cu Ștefan cel Mare, Creangă și „Pupăza din tei” în sensurile giratorii

Publicat

pe

De

Târgu Neamț – Un simplu exercițiu de imaginație a captat atenția internauților și a generat sute de reacții. În urmă cu câteva zile, un utilizator de Facebook a postat o simulare realizată cu inteligența artificială, în care sensurile giratorii din oraș erau înfrumusețate cu statui ale unor personalități și simboluri locale: Ștefan cel Mare, Ion Creangă și celebra „Pupăză din tei”.

Ideea a prins rapid viață în mediul online, strângând sute de comentarii și aprecieri. Mulți au salutat propunerea ca pe o inițiativă originală de a aduce un omagiu istoriei și culturii zonei, transformând intersecțiile într-un spațiu public cu identitate locală.

Deși rămâne doar o simulare pentru moment, discuția despre integrarea unor elemente de patrimoniu în infrastructura urbană pare să fie bine primită de comunitatea virtuală. Rămâne de văzut dacă această idee va prinde contur și în realitate. Până atunci, Târgu Neamțul visează la un oraș cu sensuri giratorii „povestite” de mari personalități.

Continua sa citesti

Actualitate

Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

Publicat

pe

De


Festivalul AGAPE – Ediția I: O întâlnire cu sufletul la poalele Neamțului

În perioada 24-26 iulie 2026, pitorescul locaș dintre Văratec și Agapia (județul Neamț) va prinde viață într-un mod cu totul special. Sub cerul liber al Moldovei, răsare la orizont prima ediție a Festivalului AGAPE – un eveniment care își propune să redea publicului gustul autentic al comuniunii, al liniștii și al frumuseții românești.

Pentru cei care caută mai mult decât un simplu concert sau o ieșire la iarbă verde, AGAPE vine ca o adiere de binecuvântare. Intrarea este liberă, iar organizatorii au pregătit un program care hrănește atât sufletul, cât și mintea.

Cine se află în spatele evenimentului?

De la idee la concretizare sunt pași mulți și muncă pe măsură. Festivalul AGAPE este rodul implicării a patru persoane cu expertize complementare, fiecare având un rol esențial în arhitectura acestui proiect inedit:

  • Camelia Capitanu – inițiatoarea Festivalului AGAPE, jurnalist și realizator TV. Este sufletul proiectului, cea care a simțit nevoia unui astfel de spațiu de regăsire și a aprins scânteia acestei prime ediții.
  • Simona Adiaconiței – co-fondator al Festivalului AGAPE și specialist în Social Media. Ea este puntea de legătură cu comunitatea, asigurându-se că mesajul festivalului ajunge la cât mai mulți oameni dornici de frumos.
  • Viorela Chiper – președinte al Asociației Puzzle OptimEast și organizator de evenimente. Cu o experiență vastă în logistică și managementul proiectelor, Viorela este motorul care transformă viziunea în realitate.
  • Larisa Alui-Gheorghe – specialist în resurse umane. Larisa veghează la buna funcționare a echipei și la armonia din culise, asigurându-se că fiecare detaliu uman este gestionat cu profesionalism și căldură.

Această combinație între media, comunitate, logistică și relații umane garantează un eveniment bine ținut, dar profund ancorat în valorile autentice.

Ce își propune Festivalul AGAPE?

Festivalul nu este doar un eveniment, ci o experiență. Scopul său declarat este acela de a oferi participanților un răgaz binemeritat, petrecut aproape de natură și de Dumnezeu. Organizatorii își doresc ca timp de trei zile, vizitatorii să redescopere frumusețea binefăcătoare a meleagurilor nemțene, într-o atmosferă autentic românească.

Este o chemare la tihnă, la despovărare și la reconectare cu valorile care ne definesc ca popor.

Programul ediției – O incursiune duhovnicească și culturală

Programul primei ediții a fost gândit cu multă emoție și bucurie, fiind un mix între spiritualitate profundă și frumusețe artistică. Două sunt momentele de rezistență ale festivalului:

  • Conferința „Provocări Contemporane” – susținută de Pr. Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos. Prezența părintelui athonit este, fără îndoială, inima spirituală a festivalului. Cuvintele sale pline de duh și înțelepciune sunt menite să aline sufletele și să apropie participanții de Dumnezeu, așezându-se în tihnă în inimile celor prezenți.
  • Recitalul de pricesne al artistei Paula Hriscu. Îndrăgita interpretată va încânta publicul cu un repertoriu ales, plin de sensibilitate și trăire, aducând pe scenă emoția pură a cântecului religios românesc.

Pe lângă aceste momente speciale, cele trei zile (24-26 iulie) vor fi presărate cu activități gândite pentru toate vârstele, toate având ca fir roșu bucuria comuniunii într-un cadru mirific.

  • 📍 Locație: Văratec, Agapia (județul Neamț) – o zonă încărcată de istorie și spiritualitate, celebră pentru mănăstirile și peisajele sale de poveste.
  • 🎟️ Acces: Intrarea este LIBERĂ, pentru ca bucuria acestui eveniment să fie la îndemâna tuturor.
  • 📝 Rezervare: Deși accesul este gratuit, pentru o mai bună organizare și pentru a vă asigura un loc în acest cadru de suflet, organizatorii recomandă cu căldură rezervarea prealabilă. Pentru a vă confirma prezența, accesați link-ul pus la dispoziție de echipa festivalului.

Echipa AGAPE ne invită să primim acest proiect cu același entuziasm cu care a fost creat. Așadar, notați în calendare: 24-26 iulie 2026, la Văratec, Neamț – pentru o experiență autentică, în care sufletul cântă, natura îmbrățișează, iar cerul pare mai aproape. Vă așteptăm la AGAPE!

Continua sa citesti

Popular