Actualitate
VIDEO – Despre 112, pe înțelesul copiilor
DESPRE 112, PE ÎNȚELESUL COPIILOR
Numărul unic pentru situații de urgență – 112 , valabil în toate țările Uniunii Europene, este cel prin intermediul căruia cei mici pot semnala un pericol real și pot preveni escaladarea unei situații de risc.
Pentru a le explica celor mici în ce condiții, când și cum putem apela acest număr de urgență și ce informații trebuie să transmită în cadrul unui apel 112, polițiștii au răspuns întrebărilor adresate de copiii din cadrul Palatului Copiilor Piatra Neamț.
Cum putem apela 112?
Acest număr este apelabil de la orice terminal de telefonie, fix (chiar și telefoanele publice, indiferent dacă avem sau nu cartelă) sau mobil (chiar dacă avem sau nu credit, chiar și fără cartelă inserată în telefon).
Când apelăm 112?
Trebuie să facem diferența între ce înseamnă urgență și ce nu are caracter urgent. Când se sună nejustificat un echipaj de salvare/poliție/ pompieri este dirijat greșit și acest lucru poate costa viața altor persoane, care au nevoie de ajutor.
Dacă o persoană adultă, ce are grijă de copil își pierde cunoștința și nu există o altă persoană adultă la care poate apela, cel mic trebuie să sune pentru ajutor la numărul 112!
Dacă în casă izbucnește un incendiu, trebuie imediat anunțată o persoană adultă! În cazul în care copilul este singur acasă, trebuie să iasă cât mai repede din ea și să închidă ușa după el, ca să prevină extinderea incendiului. Copilul nu trebuie să se apropie de o clădire în flăcări! Poate apela 112 doar când a ajuns într-un loc sigur, nu din incinta clădirii în pericol.
În cazul în care copilul simte miros de gaz, imediat trebuie să anunțe persoanele adulte din apropiere! Nu are voie să pornească aparate electrice, să aprindă lumina, chibrituri sau brichete. Trebuie să deschidă larg fereastra și să iasă în afara clădirii.
Dacă copilul se află în tabără, în vacanță, sau în orice alt caz în care s-a rătăcit de părinți și nu poate lua legătura cu ei, cel mic trebuie să se situeze într-un loc sigur și să sune pentru ajutor la numărul 112!
Copiii nu trebuie să apeleze la 112 dacă și-au pierdut stiloul, s-au certat părinții sau învățătorul, sau din simplă curiozitate.
De fiecare dată când este posibil, copilul trebuie să anunțe mai întâi un adult (părinte/ învățător/profesor de serviciu etc.) despre problema pe care o întâmpină, iar acesta va lua decizia dacă este nevoie sau nu să sune la 112.
Ce trebuie să știm când apelăm 112?
De fiecare dată când copilul apelează numărul unic de urgență trebuie :
• Să se prezinte.
• Să spună câți ani are.
• Să precizeze unde se află.
• Să spună ce s-a întâmplat și de ce este nevoie de ajutor.
În această situație copilul trebuie să rămână liniștit, să răspundă la toate întrebările și să asculte cu grijă persoana cu care vorbesc.
Sfaturi utile:
• Părinţii trebuie să amplaseze într-un loc bine vizibil din casă o listă cu numerele de telefon ale părinților, rudelor, al unor vecini de încredere și numărul de telefon pentru situaţii de urgenţă.
• Copilului îi trebuie prezentate din timp aceste numere de telefon, explicându-i-se totodată în ce situaţie trebuie să sune la un anumit număr și cum să se comporte în timpul convorbirii.
Siguranța copiilor este o prioritate a polițiștilor! Vacanță plăcută dragi copii!
Actualitate
După două ediții pline de zâmbete, povești și bucurii împărtășite,„Oborul Copiilor” revine cu forțe proaspete!
Un loc în mijlocul naturii, unde copiii nu doar se joacă… ci cresc, creează și învață să fie ei înșiși.
Curioși. Creativi. Liberi.
Mici artiști și meșteri aiviitorului.
Anul trecut am trăit povești magice alături de păpușari, artiști, frați din Bucovina, din Ținutul Dornelor, din Hangu și Pipirig… și mulți oameni frumoși care au adus viață în comunitate.
Anul acesta ne întoarcem la simplitate. La esență. La lucrurile care contează cu adevărat.
Locuri de creație.
Meșteri și artiști populari din Ținutul Zimbrului.
Atelier de gătit cu un bucătar păstrător de rădăcină.
Vânătoarea de comori, organizată de tinerii OptimEasti din Târgu Neamț, revine și rămâne alături de noi pentru a crea acele experiențe care ne duc înapoi în timp, în lumea jocului și a descoperirii.
Copiii învață să creeze, să vândă, să ajute cauze nobile, să se bucure… și să ducă mai departe rădăcinile creației și ale bucuriei.
Actualitate
13 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu. Peste 3.000 de pelerini la Mănăstirea Petru Vodă, Neamț.
Pe 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu a plecat la Domnul. Astăzi, la 13 ani de la acest moment, mănăstirea din județul Neamț a adunat peste trei mii de credincioși veniți din toată țara să se roage la mormântul duhovnicului pe care mulți îl venerate deja ca pe un sfânt, chiar înainte de canonizarea oficială.
Cei prezenți la parastas, mărturisesc că nu a văzut niciodată atâta lume la o asemenea slujbă.
Cine a fost Părintele Iustin Pârvu? Un om care a trăit aproape tot ce poate fi trăit într-o singură existență.
S-a născut în 1918, în Poiana Largului. La 17 ani era frate la Mănăstirea Durău. La 22 de ani — preot. Între 1942 și 1944 a fost preot militar pe frontul de est, până la Odesa și Don. La 30 de ani, a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție — Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, închisoarea Pitești. A refuzat să-și lepede credința. A primit alți patru ani. A ieșit din închisoare în 1964 cu trupul zdrobit, dar cu credința neatinsă.
În 1991, la 73 de ani, a pus temelia Mănăstirii Petru Vodă — pe care a închinat-o martirilor români ai închisorilor comuniste. A mai construit un schit de maici, un azil de bătrâni și un centru de plasament pentru copii.
Chilia lui era, după cum se spunea, „îngropată în popor”. Oamenii veneau de pretutindeni. Vin și astăzi.
„Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor și martirilor, cu atât și viața noastră se va ușura și vom fi într-o conviețuire cu cei de pe pământ și cu cei din ceruri.”
Veșnică să-i fie pomenirea.
Actualitate
O seară de suflet la Baza Hipică: Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene
Piatra Neamț – Joi, 27 iunie 2026, de la ora 18:00, Baza Hipică din Piatra Neamț va deveni, pentru câteva ore, locul de întâlnire dintre trecut și prezent, dintre cuvântul scris și sufletul comunității. Gelu Cracană, autor independent și pasionat de istoria locurilor, lansează două volume menite să salveze de la uitare povești, oameni și momente de aur ale Neamțului.
Evenimentul, intitulat sugestiv „Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene”, promite să fie mai mult decât o simplă lansare de carte. Este o invitație deschisă tuturor celor care simt că „rădăcinile nu se uită” și că fotbalul de altădată, tribunele pline și eroii fără reclame merită un loc în memoria colectivă.
Două volume, două suflete diferite, aceeași iubire de Neamț
Primul volum, „Oamenii Stâncii”, este o reverență în fața satului Ștefan cel Mare – o așezare care poartă numele marelui domnitor, dar care își datorează farmecul, de fapt, oamenilor săi. Cartea adună povești, tradiții și portrete de suflet ale comunității care a rezistat vremurilor, la fel ca stânca pe care și-a clădit existența.
Cel de-al doilea volum, „ACSM Ceahlăul (Volumul 3)”, completează o trilogie de suflet dedicată fotbalului nemțean. Nu este o cronică rece de statistici, ci o „pagină de istorie sportivă scrisă din nostalgie”, după cum însuși autorul mărturisește. Cartea vorbește despre gloria unui fotbal curat, despre momentele care au făcut generații întregi să spere, dar și despre greutățile prezentului, pe care autorul le privește cu luciditate.



„Cărțile sunt bucăți de suflet salvate de la uitare”
Gelu Cracană a realizat această dublă lansare cu resurse proprii, din pasiune și din responsabilitate față de moștenirea culturală locală. În invitația sa, autorul transmite:
„Cărțile nu sunt doar foi tipărite, ci bucăți de suflet salvate de la uitare. Prezența dumneavoastră ar fi cel mai frumos premiu pentru un autor independent.”
Unde ne întâlnim?
Gazda serii este Baza Hipică Piatra Neamț, iar organizatorii mulțumesc special domnului Costache Lupu pentru găzduirea generoasă. Intrarea este liberă, iar evenimentul se dorește a fi o reuniune a celor care încă mai cred că amintirile merită trăite din nou, împreună.
Joi, 27 iunie 2026, ora 18:00 – locul unde hârtia prinde viață, iar fotbalul nemțean își reia, măcar pentru o seară, zborul.
Vă așteaptă cu drag, cărți, povești și un suflet nemțean: Gelu CRACANĂ.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 7 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 4 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



