Actualitate
Cinci comune vor fi cadastrate gratuit, din bani europeni

COMUNICAT DE PRESĂ
OCPI NEAMȚ, 24.02.2020
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitație, în 2020, lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Pentru primele 246 de comune, procedurile de atribuire vor fi inițiate în luna aprilie. Printre acestea se numără cinci UAT-uri din județul Neamț Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).
Comunele din județul Neamț pentru care vor fi scoase la licitație lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, în luna aprilie a acestui an, sunt: Borca, Dămuc, Pipirig, Săvinești și Tarcău, suprafața vizată fiind de aproape 100.000 de hectare.
Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” are o valoare de aproximativ 313 de milioane de euro și vizează realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafață de aproape 5,8 de milioane de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.
În anul 2019, ANCPI a lansat patru proceduri de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a imobilelor din aproximativ 400 de UAT-uri din cele 660 de comune din 40 de județe, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile.
În prezent, 149 de comune sunt contractate sau în procedură de licitație, dintre care 89 au deja contracte semnate și lucrările sunt în derulare, iar 60 sunt în curs de evaluare.
De asemenea, anul trecut, în județul Neamț au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), peste 10.500 de cărți funciare. Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Neamț.
În prezent, din totalul de 83 de UAT-uri din județul Neamț, comuna Dobreni este cadastrată în proporție de sută la sută, iar în alte 61 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.
Purtător de cuvânt: Zaharia Constantin Ștefan
Tel. 0731606435
E-mail: constantin.zaharia@ancpi.ro
Actualitate
Apel umanitar: ”În loc de joacă și zâmbete, perfuzii și lacrimi” – Drama lui Alexie, un băiețel de doar 2 ani
Sunt Lavinia, o mamă singură cu sufletul frânt…
Acum doi ani, când băiețelul meu Alexie avea doar 4 luni, soțul meu – sprijinul nostru, tatăl copiilor mei – a murit într-un cumplit accident de mașină. De atunci încerc să fiu și mamă, și tată pentru cei doi copii ai mei, Ștefania (aproape 4 ani) și Alexie (2 ani). Încerc zi de zi să umplu golul din sufletele lor mici, să le dau puterea de a merge mai departe…
Dar viața ne-a lovit din nou. La un simplu control medical, pentru o banală răceală, am aflat vestea care mi-a sfâșiat inima: băiețelul meu Alexie suferă de cancer – neuroblastom stadiul 4, cu metastaze osoase. Simt cum mi se prăbușește din nou lumea și cum pământul fuge de sub picioare.





Singura noastră șansă este un tratament în Italia, unde medicii îi pot oferi lui Alexie o nouă speranță la viață. Dar această luptă înseamnă costuri uriașe – drumuri, analize, tratamente, cazare – pe care singură nu le pot acoperi. Sufletul meu va fi împărțit în două: Ștefania va rămâne acasă, iar eu voi pleca doar cu Alexie, încercând să-l salvez.
Cu inima strânsă, vă rog din suflet: fiți alături de noi. Orice sprijin financiar, oricât de mic, poate fi diferența dintre disperare și o șansă la viață pentru copilul meu.
Titular conturi :Cîlța Lavinia
Lei: RO31BTRLRONCRT0343366101
Euro: RO78BTRLEURCRT0343366101
Revolut : @lcilta
Vă rog ajutați-mă
Actualitate
VIDEO Primul episod de iarnă în zona montană a Moldovei

Ploile din cursul zilei de ieri, 3 octombrie, s-au transformat în lapoviță și ninsoare odată cu venirea nopții și răcirea accentuată dea vremii, până spre pragul de îngheț.
Precipitațiile au avut însă loc doar in zona montană a județelor Suceava și Neamț, fără depuneri consistente pe carosabil și fără a crea blocaje în trafic.
Pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au intervenit cu 11 autoutilaje (5 – SDN C-lung Moldovenesc și 6 – SDN Piatra Neamț) și au răspândit 51 tone de material antiderapant, pe DN 17, DN 17A, DN 17B, DN 18, DN 2E (județul Suceava) și DN 12C, DN 15, DN 15C (județul Neamț).
În acest moment, circulația pe toate drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, cu precipitații sub formă de ploaie și temperaturi pozitive în toate județele regiunii (2°C zona C-lung Moldovenesc, 9°C Iași).
De asemenea, județul Botoșani este sub atenționare Cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă. Circulați cu atenție!
SURSA: DRDP Iasi Oficial
Actualitate
VIDEO Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship Valea Bistriței – Ediția a II-a, Farcașa
Sâmbătă 27 septembrie , în comuna Farcașa, s-a desfășurat a doua ediție a Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship, o manifestare sportivă de înaltă ținută , care a reunit 10 cluburi din întreaga țară , precum și un club invitat din Republica Moldova .
Acest eveniment a reprezentat nu doar o competiție, ci și o adevărată sărbătoare a spiritului karate-ului , un prilej de întâlnire și de creștere pentru tineri, sub semnul disciplinei, respectului și prieteniei.

-
Actualitateacum 6 ani
„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 ani
FOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani
( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 ani
KAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 ani
Video cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 ani
FOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 ani
Sfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 4 ani
Zbor lin, prieten drag!