Actualitate
Istoria zilei de 1 Mai muncitoresc
gg
Data de 1 mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.[1]
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pace universală”. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.
In România această sărbătoare a fost celebrată abia în 1939. Atunci, Regele Carol al II-lea a decis să scoată pe străzi mulţimea, ca să-l aclame public. După 1944, guvernanţii comunişti au organizat şi ei cu mare fast ziua de 1 Mai, scoţînd muncitorii din fabrici „la defilare”. Însă din 1989 încoace, cetăţenii României n-au mai aniversat public „ziua lor”, preferînd „liberul la iarbă verde” cu manele şi mici. În România, un minister al Muncii a fost creat abia în anul 1920, necesitatea acestuia fiind cauzată de „infuzia” de muncitori aduşi de unirea cu Transilvania. Deşi trăiau în condiţii precare, muncitorii români nu au întemeiat sindicate puternice, singurele „zvîcniri” greviste înregistrîndu-se în 1933, în rîndul ceferiştilor de la Atelierele „Griviţa” din Bucureşti şi petroliştilor din Valea Prahovei.După război, comuniştii au „furat” caracterul pro-regal al manifestaţiei de 1 Mai 1939, falsificînd istoria şi susţinînd că ei au organizat în ilegalitate acel eveniment. Documentele vremii atestă doar faptul că şi comuniştii erau răsfiraţi printre manifestanţi, încercînd să-i incite, fără mare succes, pe muncitori să rostească lozinci împotriva războiului. Însă nici vorbă de vreo contribuţie organizatorică a PCdR, partid ilegal în acea vreme! În anii „Epocii de Aur”, istoricii oficiali ai partidului au susţinut cu dovezi false că respectiva manifestaţie ar fi fost organizată de înşişi Nicolae şi Elena Ceauşescu, expresie a eroismului de care dădeau dovadă încă de tineri „utecişti”. Pentru a da credibilitate minciunii, istoricii de la Institutul de Studii Social-Politice au falsificat o poză ce înfăţişa o manifestaţie din perioada interbelică, introducînd capetele „cuplului prezindeţial” în rîndurile mulţimii. Ei au spus că respectiva fotografie fusese „instantaneu” luată la 1 Mai 1939.
Astăzi, 1 Mai, estre prilej de sărbări câmpenești, iar 2 mai, ziua tineretului, a căzut în uitare.
Prof. Emanuel Bălan
Surse:
- Eric Chase – „The brief origins of May Day”
- Romulus Cristea- 1 mai, ca un magnet pentru naziști, comuniști și extremiști, articol apărut în ziarul „România liberă” din 1 mai 2004
- Romulus Cristea- Ziua tradițională a muncii, preluată de clasa politică, articol apărut în „România liberă” din 23 aprilie 2004
Actualitate
Hramul Schitului Poiana Cerbului – Sărbătoarea Sfintei Marina
Iubiți credincioși,
Vineri, 17 iulie, este unul dintre hramurile de suflet ale Schitului Poiana Cerbului, dedicat cinstirii Sfintei Mari Mucenițe Marina. Cu această ocazie, obștea mănăstirii vă invită cu bucurie duhovnicească să prăznuim împreună acest sfânt eveniment.
Programul liturgic al zilei va fi următorul:
- 08:30 – Acatistul Sfintei Marina;
- 09:30 – Sfânta Liturghie;
- După slujbă – Agapă frățească pentru toți participanții.
Pentru a veni în sprijinul pelerinilor care doresc să ajungă la chilie, organizatorii pun la dispoziție mașini care vor urca credincioșii pe munte începând cu ora 07:30. Vă rugăm să țineți cont de acest program pentru a nu rata începutul slujbelor.
Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de această zi de sărbătoare și să-l rugăm pe Hristos, prin mijlocirea Sfintei Marina, pentru pace și sănătate.
„Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!”
Cu binecuvântare,
Arhim. Calinic Proca
Actualitate
Reducerile de vară ajung la Aurora Multimarket cu discounturi de până la 60%
În perioada 6–19 iulie, te așteptăm în magazinele Aurora Multimarket cu reduceri de până la 60% la sute de produse.
Odată cu sezonul vacanțelor, magazinele vin în întâmpinarea clienților cu oferte speciale la articole esențiale pentru concedii și activități în aer liber. Ochelari de soare, șepci și pălării, loțiuni de protecție solară, prosoape de plajă, jucării pentru nisip sau accesorii pentru picnic se regăsesc printre produsele incluse în campanie.
Fie că pregătești bagajele pentru mare, plănuiești o escapadă la munte sau vrei pur și simplu să te bucuri de zilele însorite alături de familie, acum este momentul potrivit pentru cumpărături avantajoase.
E timpul să ne pregătim pentru conservare!
Luna iulie marchează și începutul sezonului de conservare a fructelor și legumelor. Pentru cei care pregătesc dulcețuri, compoturi sau conserve de casă, Aurora Multimarket pune la dispoziție o gamă completă de produse dedicate acestui proces: borcane, capace, pâlnii, site, condimente și numeroase accesorii practice.
Fie că te pregătești de vacanță sau de sezonul conservelor, la Aurora Multimarket găsești produsele de care ai nevoie, la prețuri accesibile.

Suntem mai aproape de tine
Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.
Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.
Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:
- Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
Actualitate
După două ediții pline de zâmbete, povești și bucurii împărtășite,„Oborul Copiilor” revine cu forțe proaspete!
Un loc în mijlocul naturii, unde copiii nu doar se joacă… ci cresc, creează și învață să fie ei înșiși.
Curioși. Creativi. Liberi.
Mici artiști și meșteri aiviitorului.
Anul trecut am trăit povești magice alături de păpușari, artiști, frați din Bucovina, din Ținutul Dornelor, din Hangu și Pipirig… și mulți oameni frumoși care au adus viață în comunitate.
Anul acesta ne întoarcem la simplitate. La esență. La lucrurile care contează cu adevărat.
Locuri de creație.
Meșteri și artiști populari din Ținutul Zimbrului.
Atelier de gătit cu un bucătar păstrător de rădăcină.
Vânătoarea de comori, organizată de tinerii OptimEasti din Târgu Neamț, revine și rămâne alături de noi pentru a crea acele experiențe care ne duc înapoi în timp, în lumea jocului și a descoperirii.
Copiii învață să creeze, să vândă, să ajute cauze nobile, să se bucure… și să ducă mai departe rădăcinile creației și ale bucuriei.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 7 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 6 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 4 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!







