Connect with us

Anunturi

ULTIMA ORĂ! Doliu în învățământul târgnemțean

Publicat

pe

Cu inimile împietrite de durere, ne rugăm ca bunul Dumnezeu să mângâie sufletul domnului Constantin Spiridonescu, un bun coleg, dascăl dedicat, ce a îndrumat și a modelat generații de elevi. A fost mentor pentru colegii mai tineri și un exemplu de urmat în breasla dascălilor.

Drum lin printre stele, domnule Spiridonescu… Suntem siguri că de acolo ne veți veghea și îndruma așa cum ați făcut-o mereu.

Dumnezeu să-l odihnească!

 

Astăzi, 11 noiembrie 2021, din vasta cancelarie a Colegiului Tehnic „Ion Creangă „, domnul profesor Spiridonescu Constantin a trecut hotarul dintre cele doua lumi , păstrându-și neprețuitele atribute dar luând cu el visele și speranțele. Pașii domnului profesor Spiridonescu Constantin vor trece impozanti pe alte culoare iar acum larma zilei se topește într-o liniște nefirească și nedreaptă.
Pentru noi va rămâne un cadru didactic fără egal, una dintre legendele școlii, un ambițios și energic, în stare să pună la bătaie o avere pentru a-și apăra un punct de vedere. Neîntrecut în a dezvălui misterele fizicii, grădinar de clasă, enciclopedie de cunoștințe și anecdote domnul profesor (Spirache al nostru ) și-a ridicat munca de educator la nivel de măiestrie, căutând să formeze o gândire logică, dusă până la extremele limpezimii și clarității. A marcat o stea in excelența acestei școli prin valoroasele sale lucrări practice de la diverse concursuri la disciplina. Experimentele lui se vor converti în soluții utile pentru existența elevilor noștri care au dorit sa absoarbă din ceea ce el avea de dăruit.
Sub luna de noiembrie , peste iarba uscată, sub răsfățul florilor de toamnă, în liniștea nefirească a sălilor și culoarelor , zicem cu toții într-un glas că talentul i-a încoronat sfârșitul!
Veșnică pomenire și cinstire!

 

 

NEAMT24.ro transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Actualitate

Hramul Schitului Poiana Cerbului – Sărbătoarea Sfintei Marina

Publicat

pe

De

Iubiți credincioși,

Vineri, 17 iulie, este unul dintre hramurile de suflet ale Schitului Poiana Cerbului, dedicat cinstirii Sfintei Mari Mucenițe Marina. Cu această ocazie, obștea mănăstirii vă invită cu bucurie duhovnicească să prăznuim împreună acest sfânt eveniment.

Programul liturgic al zilei va fi următorul:

  • 08:30 – Acatistul Sfintei Marina;
  • 09:30 – Sfânta Liturghie;
  • După slujbă – Agapă frățească pentru toți participanții.

Pentru a veni în sprijinul pelerinilor care doresc să ajungă la chilie, organizatorii pun la dispoziție mașini care vor urca credincioșii pe munte începând cu ora 07:30. Vă rugăm să țineți cont de acest program pentru a nu rata începutul slujbelor.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de această zi de sărbătoare și să-l rugăm pe Hristos, prin mijlocirea Sfintei Marina, pentru pace și sănătate.

„Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!”

Cu binecuvântare,
Arhim. Calinic Proca

Continua sa citesti

Anunturi

„Scări pe Toaca” – Ediția a IV-a. Pompierii își măsoară puterea pe Ceahlău, în echipament complet de intervenție

Publicat

pe

De

Masivul Ceahlău devine, în perioada 15–17 iunie 2026, arena unei competiții fără compromisuri: Cea de-a patra ediție a Competiției Naționale „Scări pe Toaca” reunește pompieri din cadrul IGSU și din 26 de inspectorate județene pentru situații de urgență.

Evenimentul este considerat unul dintre cele mai dure teste de rezistență, disciplină și determinare din rândul salvatorilor români, iar fundalul îl reprezintă traseele spectaculoase ale muntelui sacru al românilor.

Traseu de 7 km, urmat de 519 trepte

Participanții vor parcurge două probe fizice solicitante:

  1. Un traseu montan de aproximativ 7 kilometri, cu o diferență de nivel de circa 1.100 de metri.
  2. Urcarea celor 519 de trepte către Vârful Toaca.

Cea de-a doua probă este însă cea care face diferența: ea se desfășoară în echipament complet de intervenție, format din costum NOMEX (ignifug), bocanci, cască, mănuși, aparat de respirat și butelie goală. Porțiunea are o înclinație accentuată, de aproximativ 70 de grade, ceea ce transformă efortul într-unul aproape liminar.

Programul competiției

  • 15 iunie – Festivitatea de deschidere
  • 16 iunie – Desfășurarea probelor: „Cursa Panaghia” și „Scări pe Toaca”
  • 17 iunie – Festivitatea de premiere

Un eveniment dedicat curajului și pregătirii profesionale

„Scări pe Toaca” nu este doar o competiție sportivă, ci și un exercițiu de pregătire profesională în condiții extreme. Muntele, traseul tehnic și echipamentul complet simulează fidel situațiile reale de intervenție în zone greu accesibile.

Organizatorii transmit un gând de apreciere și încurajare tuturor concurenților:

„Le dorim mult succes tuturor participanților și un parcurs în siguranță!”

Continua sa citesti

Actualitate

Sâmbătă, 2 mai, slujba de înmormântare pentru Viorel Măstăcăneanu, la Biserica Sfântul Ioan

Publicat

pe

De

Viorel Măstăcăneanu

Cu profund regret anunțăm trecerea în neființă a domnului Viorel Măstăcăneanu.

Ne alăturăm celor care l-au cunoscut și apreciat și transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor îndurerați.

Programul funeraliilor:

  • Depunerea corpului neînsuflețit a avut loc azi, joi, la Capela Bisericii Sfântul Ioan din cartierul Mărăței.
  • Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 2 mai 2026, la Biserica Sfântul Ioan.
  • Înurmarea va avea loc în jurul orei 13:00 la Cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din cartierul Vânători.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Continua sa citesti

Popular