Actualitate
27 iulie – Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Astăzi, 27 iulie, credincioșii creștin ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul mare mucenic și tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon. Tot astăzi, se face pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon, Sfintei Cuvioase Antuza, A o sută cincizeci și trei de sfinți mucenici care au murit în Marea Traciei, Sfântului Cuvios Manuel, Sfântului Mucenic Hristodul din Casandra.
Sfântul Mucenic Pantelimon s-a născut în anul 284 în orașul Nicomidia. A trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). La naștere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă „cel în toate puternic că un leu”, un nume pagan, căci tatăl sau împărtășea credință în zei. Însă Evula, mama să, era creștină. Această moare la puțini ani de la nașterea lui Pantoleon. La îndemnul tatălui sau termină Școală de Medicină din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.
Află de la preotul Ermolae că Hristos este singurul doctor adevărat. După ce ridică din moarte un copil care fusese mușcat de o năpârcă, prin chemarea lui Hristos, cere să fie botezat. După ce primește botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care înseamnă „cel cu totul milostiv”.
Sfântul Pantelimon ajunge după puțînă vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, încât, împăratul Maximian care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat că medic particular. După ce a vindecat un orb, împăratul i-a cerut lui Pantelimon să renunțe la credință creștină. Pentru că a refuzat, sfântului Pantelimon i s-a tăiat capul. În loc de sânge, a curs lapte din trupul sau.
Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor. Fiind un tămăduitor al bolnavilor, mai multe spitale și așezăminte poartă numele sau.
Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoții Bisericii la Sfințirea Apei și la Taină Sfântului Maslu, împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și cu ceilalți sfinți doctori fără de arginți și făcători de minuni.
Menționăm că la Mănăstirea Rusicon din Muntele Athos, se află Capul Sfântului Pantelimon. Moaștele Sfântului Pantelimon sunt prezente și în Catedrala din Constanța, Catedrala Episcopală din Galați, Catedrala Mitropolitană din Iași, Mănăstirea Oasă din Albă Iulia și în mai multe biserici din București : Biserica Sfântul Stelian Lucaci (str. Logofăt Udriște), Biserica Sfântul Dumitru Poștă (în spatele Muzeului de Istorie a României), Mănăstirea Plumbuita (str. Plumbuita, nr. 58), Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupetii Noi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare (Aleea Valea Boteni, str. Romancierilor), Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Alexie (Calea Șerban Vodă, nr. 123), Biserica Sfântul Pantelimon (str. Iancu Căpitan, nr. 24).
Cum putem să ne asemănăm Sfântului Pantelimon?
La această întrebare, Părintele Teofil Părăian răspunde: „Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferință cu putere omenească, asta o putem face și noi. Și dacă facem cele la măsurile noastre, face și Dumnezeu prin noi ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Și atunci, iată că suntem și noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon…”
Troparul Sfântului Pantelimon
Purtătorule de chinuri, Sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de grețeli sufletelor noastre.
Tradiții și superstiții de Sfântul Pantelimon
Pomenit în data de 27 iulie, acest sfânt este adesea numit „doctor fără de arginti”, arătându-se prin aceasta cum că el n-a umblat după averi și s-a mulțumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui și nu cerea de la nimeni să-i plătească pentru binefacerile făcute. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor și creștin următor lui Hristos.
Se zice că în ziua de Sfântul Pantelimon, cerbul iese din apă și această începe să se răcească, frunza teiului se întoarce pe dos, semn că vara se duce și lasă în locul ei iarna. În această zi se mănâncă porumb și dovlecei pentru a fi mai viguroși în timpul iernii. În ziua de Sf. Pantelimon se împart multe fructe, pentru ca poamele să nu fie viermănoase anul următor. De asemenea, se mai spune că oamenii care lucrează în ziua de Sf. Pantelimon sunt condamnați să se îmbolnăvească de ciumă, să aibă parte de ceasuri negre și pagube în viața de familie.

Actualitate
După două ediții pline de zâmbete, povești și bucurii împărtășite,„Oborul Copiilor” revine cu forțe proaspete!
Un loc în mijlocul naturii, unde copiii nu doar se joacă… ci cresc, creează și învață să fie ei înșiși.
Curioși. Creativi. Liberi.
Mici artiști și meșteri aiviitorului.
Anul trecut am trăit povești magice alături de păpușari, artiști, frați din Bucovina, din Ținutul Dornelor, din Hangu și Pipirig… și mulți oameni frumoși care au adus viață în comunitate.
Anul acesta ne întoarcem la simplitate. La esență. La lucrurile care contează cu adevărat.
Locuri de creație.
Meșteri și artiști populari din Ținutul Zimbrului.
Atelier de gătit cu un bucătar păstrător de rădăcină.
Vânătoarea de comori, organizată de tinerii OptimEasti din Târgu Neamț, revine și rămâne alături de noi pentru a crea acele experiențe care ne duc înapoi în timp, în lumea jocului și a descoperirii.
Copiii învață să creeze, să vândă, să ajute cauze nobile, să se bucure… și să ducă mai departe rădăcinile creației și ale bucuriei.
Actualitate
13 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu. Peste 3.000 de pelerini la Mănăstirea Petru Vodă, Neamț.
Pe 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu a plecat la Domnul. Astăzi, la 13 ani de la acest moment, mănăstirea din județul Neamț a adunat peste trei mii de credincioși veniți din toată țara să se roage la mormântul duhovnicului pe care mulți îl venerate deja ca pe un sfânt, chiar înainte de canonizarea oficială.
Cei prezenți la parastas, mărturisesc că nu a văzut niciodată atâta lume la o asemenea slujbă.
Cine a fost Părintele Iustin Pârvu? Un om care a trăit aproape tot ce poate fi trăit într-o singură existență.
S-a născut în 1918, în Poiana Largului. La 17 ani era frate la Mănăstirea Durău. La 22 de ani — preot. Între 1942 și 1944 a fost preot militar pe frontul de est, până la Odesa și Don. La 30 de ani, a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție — Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, închisoarea Pitești. A refuzat să-și lepede credința. A primit alți patru ani. A ieșit din închisoare în 1964 cu trupul zdrobit, dar cu credința neatinsă.
În 1991, la 73 de ani, a pus temelia Mănăstirii Petru Vodă — pe care a închinat-o martirilor români ai închisorilor comuniste. A mai construit un schit de maici, un azil de bătrâni și un centru de plasament pentru copii.
Chilia lui era, după cum se spunea, „îngropată în popor”. Oamenii veneau de pretutindeni. Vin și astăzi.
„Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor și martirilor, cu atât și viața noastră se va ușura și vom fi într-o conviețuire cu cei de pe pământ și cu cei din ceruri.”
Veșnică să-i fie pomenirea.
Actualitate
O seară de suflet la Baza Hipică: Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene
Piatra Neamț – Joi, 27 iunie 2026, de la ora 18:00, Baza Hipică din Piatra Neamț va deveni, pentru câteva ore, locul de întâlnire dintre trecut și prezent, dintre cuvântul scris și sufletul comunității. Gelu Cracană, autor independent și pasionat de istoria locurilor, lansează două volume menite să salveze de la uitare povești, oameni și momente de aur ale Neamțului.
Evenimentul, intitulat sugestiv „Istorie, Fotbal și Amintiri Nemțene”, promite să fie mai mult decât o simplă lansare de carte. Este o invitație deschisă tuturor celor care simt că „rădăcinile nu se uită” și că fotbalul de altădată, tribunele pline și eroii fără reclame merită un loc în memoria colectivă.
Două volume, două suflete diferite, aceeași iubire de Neamț
Primul volum, „Oamenii Stâncii”, este o reverență în fața satului Ștefan cel Mare – o așezare care poartă numele marelui domnitor, dar care își datorează farmecul, de fapt, oamenilor săi. Cartea adună povești, tradiții și portrete de suflet ale comunității care a rezistat vremurilor, la fel ca stânca pe care și-a clădit existența.
Cel de-al doilea volum, „ACSM Ceahlăul (Volumul 3)”, completează o trilogie de suflet dedicată fotbalului nemțean. Nu este o cronică rece de statistici, ci o „pagină de istorie sportivă scrisă din nostalgie”, după cum însuși autorul mărturisește. Cartea vorbește despre gloria unui fotbal curat, despre momentele care au făcut generații întregi să spere, dar și despre greutățile prezentului, pe care autorul le privește cu luciditate.



„Cărțile sunt bucăți de suflet salvate de la uitare”
Gelu Cracană a realizat această dublă lansare cu resurse proprii, din pasiune și din responsabilitate față de moștenirea culturală locală. În invitația sa, autorul transmite:
„Cărțile nu sunt doar foi tipărite, ci bucăți de suflet salvate de la uitare. Prezența dumneavoastră ar fi cel mai frumos premiu pentru un autor independent.”
Unde ne întâlnim?
Gazda serii este Baza Hipică Piatra Neamț, iar organizatorii mulțumesc special domnului Costache Lupu pentru găzduirea generoasă. Intrarea este liberă, iar evenimentul se dorește a fi o reuniune a celor care încă mai cred că amintirile merită trăite din nou, împreună.
Joi, 27 iunie 2026, ora 18:00 – locul unde hârtia prinde viață, iar fotbalul nemțean își reia, măcar pentru o seară, zborul.
Vă așteaptă cu drag, cărți, povești și un suflet nemțean: Gelu CRACANĂ.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 7 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 4 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



