Actualitate
24 ianuarie: Unirea Principatelor Române
24 ianuarie: Unirea Principatelor Române.

La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, adică a vechilor state Moldova și Țara Românească, această unire fiind strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și alegerea sa ca domnitor al ambelor principate românești. Unirea a fost posibilă datorită deciziilor adoptate în Tratatul de Pace de la Paris din 1856, ce prevedea intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a marilor puteri europene concomitent cu înființarea Adunărilor ad-hoc, care să exprime dorința românilor referitor la unire. Aceste Adunări ad-hoc, care în expresie latină avea sensul de „pentru aceasta” sau „făcut anume pentru acest scop”, aveau un caracter consultativ, scopul lor fiind acela de a se pronunţa asupra organizării viitoare a celor două ţări, potrivit dorinţei poporului. Însă alegerile pentru Divanurile ad-hoc în cele două principate nu au fost pașnice, ba chiar au fost marcate de unele tensiuni. Astfel, dacă în Țara Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în schimb, în Moldova lucrurile au fost mult mai complicate, deoarece unioniștii reprezentați de personalități precum Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu, aveau ca opozanți personalități precum Gheorghe Asachi și Costache Negruzzi, ce doreau menținerea separării celor două țări, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București. La acestea s-a mai adăugat scandalul iscat de caimacanul Nicolae Vogoride, care era sprijinit de Imperiul Otoman şi care îi promisese domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc al Moldovei, anunțând reprezentanții marilor puteri europene că poporul moldovean, nu dorește unirea. Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența sa să cadă în mâinile unioniștilor și publicată în presa europeană. Descoperirea fraudei a iscat un amplu scandal diplomatic la nivel european, mai ales după ce Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman și au acuzat autoritățile acestuia de implicare în fraudarea referendumului din Moldova.
Pentru calmarea spiritelor și la insistența opiniei publice şi a marilor puteri europene, falsele alegeri au fost anulate și s-au organizat noi alegeri, în care toți s-au pronunțat pentru unirea cu Țara Românească. Cu toate acestea, Marile Puteri au acceptat numai varianta unei uniri parțiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne și două Adunări Legislative și urmând ca cele două state să aibă în comun armata, Înalta Curte de Casație și Justiție și o Comisie Centrală la Focșani, care avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun în ambele principate. Aceste detalii fiind stabilite, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni. Astfel, la data de 5 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”, a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor din Moldova, drept domnitor al țării. S-a așteptat apoi să fie desemnat alesul și în Țara Românească, numai că într-o ședință secretă a Adunării Elective, la data de 24 ianuarie 1859, a fost ales în unanimitate, tot Alexandru Ioan Cuza. Astfel, prin dubla alegere a lui Cuza, s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor, act istoric de o deosebită importanță pentru înfăptuirea statului național român. Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterile Garante, iar apoi pentru desăvârșirea unității constituționale și administrative, lucru care s-a realizat în 1862, când cele doua principate române ce formau un stat unitar, au adoptat oficial numele de România.
sursa:Lecția de istorie
Actualitate
BREMAD NEAMȚ SRL – Anunţ public privind decizia etapei de încadrare
BREMAD NEAMȚ SRL prin BREABĂN MIHAIL, cu sediul în satul Drăgănești, str. Principală nr.223, comuna Drăgănești, jud. Neamțanunţă publicul interesatasupraluării deciziei etapei de încadrare, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “Construire bloc de locuințe colective P+3E”, propus a fi amplasatîn str. Veronica Micle, nr. 18C, bloc R7, pe terenul identificat cu NC 59727, orașul Târgu-Neamț, județul Neamț.
Proiectul deciziei etapei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț din mun. Piatra Neamț, P-ța 22 Decembrie nr.5 în zilele de luni – joi, între orele 8,00 – 14.00 şi vineri între orele 8,00-12,00, tel. 0233/219.695, precum şi la următoarea adresă de internet https://djmnt.anmap.gov.ro/anunturi-de-incadrare-solicitari-de-acord-de-mediu-2026/
Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei etapei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a Direcției Județene de Mediu Neamț.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț.
16.04.2026
Titular,
BREMAD NEAMȚ SRL
Actualitate
VIDEO „Roagă-te și crede” – Un îndemn din suflete curate, în Săptămâna Patimilor
În mijlocul Săptămânii Patimilor, când cerul se lasă mai aproape de pământ, iar inimile credincioșilor bat în ritmul jertfei Mântuitorului, un nou videoclip priceasnă aduce o rază de liniște și speranță.
Lansat într-una dintre cele mai încărcate duhovnicește perioade din calendarul creștin, videoclipul cântării „Roagă-te și crede” vine ca un îndemn la reflecție și rugăciune. Cu un mesaj profund emoționant, priceasna devine mai mult decât o simplă interpretare muzicală – ea este o mărturisire de credință.
Glasuri îngerești, inimă curată
Interpretarea aparține copiilor din Elly’s Music Class, grupurile de canto coordonate cu dăruire de Elena Ionița. Glasurile lor curate și sincere redau o sensibilitate aparte, transmițând ascultătorului acea pace sufletească atât de căutată în aceste zile de tânguire și așteptare.
Fiecare notă este pătrunsă de smerenie și speranță. În loc de ostentație, copiii aleg simplitatea, iar în loc de virtuozitate de dragul ei, ei oferă rugăciune curată. Tocmai această nevinovăție reușește să redea esența credinței: pocăința, încrederea în Dumnezeu și lumina Învierii care se întrezărește dincolo de patimă.




O echipă din Târgu Neamț și un loc binecuvântat
Piesa a fost înregistrată la studio-ul din Târgu Neamț, sub bagheta tehnică și artistică a lui Florin Anegroaei, iar imaginile videoclipului au fost surprinse la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Humulești – locul de cult ce poartă pecetea sfințeniei și a tradiției românești autentice.
Filmările au fost realizate de aceeași echipă profesionistă și unită prin credință, formată din:
- Gheo Damian
- Giani Pralea
- Florin Anegroaei
Aceștia au reușit să imortalizeze cadre care îmbină armonios solemnitatea bisericii, prospețimea copiilor și intensitatea duhovnicească a Săptămânii Patimilor.
Mai mult decât o cântare – un îndemn la introspecție
„Roagă-te și crede” nu este doar o priceasnă. În aceste zile sfinte, ea devine un îndemn la întoarcerea către valorile spirituale autentice. Credincioșii sunt chemați să își deschidă inima, să lase deoparte grijile lumești și să regăsească liniștea interioară.
Într-o lume adesea zgomotoasă și grăbită, un astfel de demers artistic amintește că adevărata frumusețe vine din rugăciune. Iar când această rugăciune este îmbrăcată în glasuri de copii, ea devine și mai puternică, mai curată, mai apropiată de Dumnezeu.
„Roagă-te și crede” rămâne, astfel, o mărturie vie a faptului că, în Săptămâna Patimilor, nevoia de speranță și lumină este mai profundă ca oricând – iar răspunsul vine prin credință.
Echipa Elly’s Music Class și toți cei implicați în realizarea acestui proiect oferă, prin această lansare, un dar duhovnicesc întregii comunități. Un dar care ne amintește că, oricât de grea ar fi calea, acolo unde este rugăciune, acolo este și mântuire.
Actualitate
Programul de colectare – Sărbători Paște 2026
AUDIO
Pentru a evita ca zona Târgu-Neamț să fie sufocată de gunoi chiar în zilele de sărbătoare, SC ROSSAL SRL Tg Neamț anunță un program special de colectare a deșeurilor municipale pentru Zona 3, valabil în perioada Paștelui. Măsura este necesară pentru a asigura continuitatea serviciilor și pentru a preveni disconfortul creat de acumularea deșeurilor în zilele libere legale.
Colectarea deșeurilor reziduale programată inițial pentru data de 13 aprilie 2026 (luni, a doua zi de Paște) se modifică astfel:
Orașul Târgu Neamț
Colectarea va avea loc în data de 10 aprilie 2026, pentru următoarele zone:
str. Daciei
str. Prundului
str. Vânătorului
str. Gheorghe Doja
str. Vadului
str. Viitorului
Primărie
Aleea Eternității
str. B.P. Hașdeu
str. Eternității
Spital
str. Radu Teoharie până la Liceul Vasile Conta
str. Cuza Vodă – Spicu – Pizzerie
str. Uzinei
str. Radu Teoharie până la Inco
str. Abator
str. Gloriei
Comune arondate
- Comuna Tupilați – colectare pe 10 aprilie 2026
- Comuna Drăgănești – colectare pe 10 aprilie 2026
- Comuna Răucești – sat Oglinzi – colectare pe 14 aprilie 2026
- Comuna Țibucani – colectare pe 14 aprilie 2026
Duminică, 12 aprilie, este prima zi de Paște. În doar câteva zile, orașul trece de la tumultul pregătirilor de sărbătoare la realitatea resturilor menajere. Dacă programul nu este respectat, disconfortul apare rapid: containere pline, mirosuri, imagine neplăcută.
De aceea, operatorul face apel la cetățeni să scoată deșeurile conform noului calendar.
SC ROSSAL SRL mulțumește locuitorilor pentru sprijin și înțelegere și îi invită să respecte programul actualizat pentru a contribui împreună la menținerea unei zone curată și bine gospodărită.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 4 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



