Connect with us

Personalități

24 ianuarie, Mica Unire

Publicat

pe

        Astăzi, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul din 1859 a rămas în istorie ca „Mica Unire”, pentru a-l deosebi de Unirea de la 1 Decembrie 1918, dar în fapt a fost un moment crucial pentru devenirea ulterioară a României ca stat.

În urmă cu 162 de ani,  românii din Ţara Românească şi Moldova îşi alegeau pentru prima dată domnitorul. La 24 ianuarie 1859, candidaţii munteni au decis să se retragă, iar în fruntea Ţării Româneşti a fost ales domnitorul Moldovei. În ciuda opoziţiei a trei imperii, românii au hotărât să formeze o singură ţară.

Prin această tactică a faptului împlinit, hotărârea politicienilor români sfida decizia Marilor Puteri. Acestea ceruseră ca Unirea Principatelor să fie numai una administrativă, adică cele două ţări să aibă instituţii similare, dar în dublu exemplar: doi domnitori, două guverne, două parlamente, cu o singură Curte de Casaţie, comună, la Focşani. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova şi Ţara Românească au devenit un singur stat. Peste doi ani, administraţia lui Cuza unifica instituţiile, iar Unirea devenea una reală.

Reformele lui Cuza. Impozitele, primul pas către modernizare

24 ianuarie este, așadar, ziua Unirii Mici. Este momentul în care s-a făcut mai mult decât desfiinţarea unei graniţe. Atunci s-au pus bazele statului modern, care a însemnat şi o economie funcțională. A fost momentul în care au fost demarate primele reforme serioase care au dezvoltat această ţară.

Alexandru Ioan Cuza avea o misiune extrem de dificilă pe care, din fericire, populația a înțeles-o. Prioritară era sincronizarea economiilor din cele două țări, cât se putea vorbi în acel moment de economie, căci erau țări predominant agrare, comerțul era de fapt negustorie, iar industria era încă în stare de gestație.

După Unire, era momentul pentru modernizarea țării. S-a făcut o reformă fiscală în 1861 prin instituirea unui impozit personal pentru bărbații majori, dublat de un impozit funciar.

A mai fost introdusă o contribuție pentru drumuri, semn că intenția era de a dezvolta infrastructura țării, impozitul funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern.

De unde au venit banii pentru investiții

Reforma agrară și secularizarea averilor mănăstirești, confiscate de stat pentru a-l face mai puternic, sunt două măsuri care au avut un impact major, deși reforma agrară, adoptată în 1962, nu a reprezentat o revoluție, căci conservatorii aflați la putere au vrut să-și păstreze cât mai mult din privilegii.

La mijlocul secoului al XIX-lea, România era mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate și era nevoie de legi și instituții care să perimită României un salt în timpul istoric. Au apărut legile pentru reorganizarea administrativă, pentru construirea căilor ferate, și norme care stimulau formarea unui corp de experți în diverse domenii economice.

Încă din 1859, economiştii realizau importanţa pe care o au investiţiile pentru sănătatea unei economii. Partea bună era că la acea vreme exista un capital intern disponibil care rezulta din exportul de produse agricole.

Pe lângă acest capital intern, insuficient totuşi, politicienii vremii acordau o importanţă sporită şi capitalului extern. În 1865 este semnată concesiunea pentru construirea căii ferate care avea să unească Bucureştiul cu Dunărea, la Giurgiu. În privința șoselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de către o casă engleza, a 19 poduri metalice.

Cum a apărut leul, moneda națională

Au fost reforme importnate și greu de realizat, căci abia în 1862 Unirea devine efectivă și se poate vorbi de un stat funcțional cu un singur guvern.

României îi lipsea însă un lucru esențial pentru o economie importantă. O monedă proprie. Dreptul regalian de batere a monedei însemna independența statului. Cuza și apropiații săi încep din chiar anul alegerii sale ca domn, 1859, pregătirile pentru înființarea unui sistem monetar.

Într-un document din 18 noiembrie al Consiliului de Miniștri al guvernului din Muntenia, apare pentru eventuala monedă denumirea de „romanat”, care era copiat, ca dimensiuni și greutate, după fracul francez. Pe baza documentului, s-a întocmit, în 1860, un proiect de lege care stabilea că se vor bate monede din aur, argint și aramă. Însă moneda a fost interzisă de puterile protectoare, în urma protestelor Imperiului Otoman.

Abia șapte ani mai târziu, la 22 aprilie 1867, la un an după abdicarea lui Cuza, este stabilită prin lege moneda națională leul.

SURSA:digi24.ro

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

13 ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu. Peste 3.000 de pelerini la Mănăstirea Petru Vodă, Neamț.

Publicat

pe

De

Pe 16 iunie 2013, Părintele Iustin Pârvu a plecat la Domnul. Astăzi, la 13 ani de la acest moment, mănăstirea din județul Neamț a adunat peste trei mii de credincioși veniți din toată țara să se roage la mormântul duhovnicului pe care mulți îl venerate deja ca pe un sfânt, chiar înainte de canonizarea oficială.

Cei prezenți la parastas, mărturisesc că nu a văzut niciodată atâta lume la o asemenea slujbă.

Cine a fost Părintele Iustin Pârvu? Un om care a trăit aproape tot ce poate fi trăit într-o singură existență.

S-a născut în 1918, în Poiana Largului. La 17 ani era frate la Mănăstirea Durău. La 22 de ani — preot. Între 1942 și 1944 a fost preot militar pe frontul de est, până la Odesa și Don. La 30 de ani, a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție — Suceava, Văcărești, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, minele de la Baia Sprie, închisoarea Pitești. A refuzat să-și lepede credința. A primit alți patru ani. A ieșit din închisoare în 1964 cu trupul zdrobit, dar cu credința neatinsă.

În 1991, la 73 de ani, a pus temelia Mănăstirii Petru Vodă — pe care a închinat-o martirilor români ai închisorilor comuniste. A mai construit un schit de maici, un azil de bătrâni și un centru de plasament pentru copii.

Chilia lui era, după cum se spunea, „îngropată în popor”. Oamenii veneau de pretutindeni. Vin și astăzi.

https://www.facebook.com/reel/1632339834487276

„Cu cât noi vom trăi modelul mucenicilor și martirilor, cu atât și viața noastră se va ușura și vom fi într-o conviețuire cu cei de pe pământ și cu cei din ceruri.”

Veșnică să-i fie pomenirea.

Continua sa citesti

Actualitate

Talent încurajat de la o vârstă fragedă: inițiativa Danielei Rotariu

Publicat

pe

De

Un gest care inspiră: Daniela Rotariu susține copiii talentați prin artă și implicare

Daniela Rotariu continuă să fie un sprijin real pentru copiii talentați, în special pentru cei pasionați de desen. Prin implicarea sa, îi încurajează să își dezvolte talentul artistic, ghidându-i spre activități creative precum realizarea de desene pentru cărți dedicate copiilor sau chiar pictarea de icoane.

Un exemplu emoționant este colaborarea cu Nicole Manea, o fetiță din clasa a V-a, care a ilustrat cea de-a patra carte pentru copii a Danielei Rotariu, destinată copiilor din comuna Răucești. Prin acest gest, Daniela și-a dorit nu doar să promoveze talentul unui copil, ci și să ofere un impuls și o motivație tuturor celor mici, arătându-le că pot reuși atunci când sunt susținuți.

Pentru Daniela, desenul nu este doar o formă de exprimare, ci și o modalitate prin care copiii își pot descoperi sensibilitatea, răbdarea și încrederea în propriile forțe. Ea crede că, prin muncă și încurajare constantă, fiecare copil talentat poate evolua și își poate transforma pasiunea într-o direcție de viitor.

Pe lângă susținerea copiilor talentați, Daniela Rotariu se implică activ și în sprijinirea centrelor pentru copiii cu probleme, dorind să aducă lumină, speranță și bucurie în viețile celor care au cea mai mare nevoie de atenție și grijă.

Prin aceste inițiative, Daniela nu doar că susține talentul, ci contribuie la formarea unor caractere puternice, oferind copiilor șansa de a crește frumos, atât artistic, cât și uman.

Continua sa citesti

Actualitate

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class vă pregătesc surprize de Ziua Națională

Publicat

pe

De

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class pregătesc, cu emoție și lumină, surprize de Ziua Națională. În micul atelier al muzicii, unde visele se împletesc cu armoniile, cei mici lucrează la un omagiu adus României. Inițiativa își propune să le deschidă copiilor poarta către valorile adevărate ale neamului, pentru ca prin artă să descopere sensul adânc al unității și farmecul inconfundabil al identității noastre.

Muzica devine firul magic al acestei călătorii: cântecele românești, pline de căldură și duioșie, ridică poduri nevăzute între trecut și viitor, sădind în sufletele tinere mândria de a purta mai departe o moștenire luminoasă.

Elena Ioniță mărturisește că aceste activități modelează, încet și frumos, viitori adulți nu doar talentați, ci și profund legați de rădăcinile lor.

Continua sa citesti

Popular