Târgnemțeanca Ilinca Istrate descurcă fire de când a terminat Facultatea de Teatru de la Universitatea ,,George Enescu” din Iași, la secția ,,Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete”, încă din anul 2013. Acum activează la Teatrul Municipal din Bacău ca păpușar, și artist independent. Dacă teatrul nu ar fi existat, probabil ar fi ajuns sculptor și asta pentru că a cochetat și cu acest domeniu, fiind ucenic într-un atelier de sculptură de catapetesme din micul oraș Târgu Neamț. Deși la prima vedere pare, aparent, simplu să dai viață unei păpuși, Ilinca Istrate susține că arta animației este mai complicată decât pare. Pogany este ,,copilul” ei de lemn, un băiat atemporal, specialist în terapia prin îmbrățișare. A luat viață în anul 2013, la 100 de ani de la construcția primei variante ,,Doamnișoara Pogany” a lui Constantin Brâncuși. Pogany este mai mult decât o simplă păpușă cu fire și asta se datorează binelui pe care îl face în jurul copiilor de toate vârstele. De-a lungul timpului, a devenit iubit și apreciat de foarte mulți oameni. De curând, aceasta a fost invitată în cadrul emisiunii de la Radio M Plus FM, alături de Cătălin Năclad, unde a povestit pe larg despre pasiunea ei pentru păpuși.

Ilinca Istrate și-a găsit puțin timp să răspundă și întrebărilor noastre.

Reporter: Cine este Ilinca Istrate? 

I.I: M-am născut și am crescut în orașul Târgu Neamț. Am activat în Trupa de Teatru a Școlii ProfessArt, a doamnei profesoare Luiza Cupceac, după care am studiat la secția ,,Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete” din cadrul Facultății de Teatru de la Universitatea ,,George Enescu” din Iași. Prin urmare, sunt păpușar și actor, angajată la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, și artist independent.

R: Ce te-a „lipit” de lumea aceasta, a teatrului de păpuși?

I.I: Prima alegere a fost meseria de actor, însă, cu câteva luni înainte de admiterea la facultate am văzut pentru prima dată o marionetă, păpușa cu fire. De acolo, pentru că nu cunoșteam nimic despre această meserie, oamenii dragi, intuiția și îndrumarea celui de sus și-au făcut rostul. Descurc fire de când am terminat facultatea, din anul 2013.

R: A lucra cu păpușile pare, la prima vedere, ceva simplu. Cât de greu este să dai viață unei păpuși?

I.I: Sunt multe mâini cele care dau viață unei păpuși: cele care o concep, o construiesc, o îmbracă, o pictează, o mânuiesc. Indiferent de stil, că vorbim de păpuși pe mână, muppet, teatru de umbre, bunraku sau marionete, fiecare păpușă este precum omul: unică. Așa că, mânuitorul trebuie să lucreze cu ea ca să-i descopere darurile, nevoile și metehnele. Da, adevărat, arta animației este nițel mai complicată decât pare.

R: Ai o păpușă pe numele Pogany. De la ce vine numele, a fost ales întâmplător? 

I.I: Pogany este copilul meu de lemn, este mai mult decât o simplă păpușă cu fire și asta se datorează binelui pe care îl face în jurul copiilor de toate vârstele. S-a ,,născut”  în anul 2013, la 100 de ani de la construcția primei variante ,,Doamnișoara Pogany” a lui Constantin Brâncuși. Pogany este un băiat atemporal, specialist în terapia prin îmbrățișare. Rămân recunoscătoare profesorului meu de scenografie, Gavril Siriteanu, care m-a ajutat si m-a învațat să-l construiesc și pictorului Manuell Mănăstireanu care i-a dat chip..

Ochii lui simbolizează lumina din privirea oamenilor care iubesc, speră și cred.

R: Ce abilități ar trebui să aibă un păpușar, care este rolul lui mai exact?

I.I: Păpușarul trebuie să fie pregătit în arta mânuirii, să fie actor, să improvizeze, să dea voci și caractere diferite, să aibă ureche muzicală, să cânte, să danseze, să aibă un corp antrenat ca să facă față păpușilor de toate greutățile, dar și mânuitului din diferite poziții deloc comode uneori, să se cultive (lectură, muzică, expoziții etc), să fie sensibil, să aibă empatie și mai ales iubire pentru oameni și natură. Rolul meu este să las mâna bună să mă cârmuiască, cum și eu, la rândul meu, mă străduiesc să folosesc mâna bună să-l cârmuiesc pe Pogany.

R: Dacă teatrul nu ar fi existat, cine ar fi fost acum Ilinca Istrate?

I.I: Cred că tot spre o ramură a artei aș fi ajuns…poate sculptor. Când eram studentă în primul an de facultate am lucrat o perioadă ca ucenic într-un atelier de sculptură de catapetesme din Târgu Neamț. Mi-a plăcut tare mult și mi s-a spus că am datele necesare pentru această vocație. Când prind ocazia, sculptez cu mare drag păpuși. Știu foarte bine că fără teatru nu mi-aș fi descoperit apetitul pentru cărți, filme și muzică de calitate.

               Totodată, pot spune că aș fi fost un om mai sărac sufletește pentru că teatrul e calea mea spre a dărui.

R: După sintagma, arta cere sacrificii. Care a fost cel mai mare sacrificiu făcut? Dar cea mai mare satisfacție?

I.I: Este un sacrificiu să te îndepărtezi de oamenii, locurile cunoscute, de ce este comod și să pornești în necunoscut. Cea mai mare satisfacție? Cel mai mult mă bucură oamenii care îmi spun că au nevoie de îmbrățișarea lui Pogany.

R: Ce crezi, a evoluat sau involuat teatrul de păpuși din România?

I.I: Vremurile și oamenii sunt în continuă evoluție, trebuie doar să venim curioși la teatru și să-i susținem evoluția.

R: Mai sunt copiii atrași de aceste tipuri de spectacole? Te întreb asta pentru că am impresia că ar fi  mai mult atrași de ecrane și tehnologie.

I.I: Din experiența mea, copiii sunt încă foarte interesați de arta animației, vin cu plăcere la teatru și sunt la fel de entuziasmați și curioși atunci când se întâlnesc cu Pogany în școli, grădinițe sau pe stradă.

R: Ce pasiuni ai?

I.I: Îmi place să sculptez și să construiesc păpuși, să cos haine, să mă plimb prin natură și orașe vechi, să citesc, să ascult muzică cu suflet.