Actualitate
VIDEO | #NOINU – Protestul tinerilor din Târgu Neamț
Un grup de tineri din orașul Tîrgu Neamț a găsit o metodă inedită de a protesta față de modul defectuos în care consideră că este condus orașul lor dar și împotriva măsurilor ce au fost luate în România în ultimii ani.
Sub sloganul #noinu (“Noi nu suntem ca voi!”), tinerii au lansat un clip video cu mesaje prin care încearcă să tragă un semnal de alarmă, atrăgând totodată atenția autorităților locale că s-au săturat de promisiuni nerespectate și de lucrări făcute de mântuială, pe repede înainte în preajma alegerilor, doar ca să arate publicului că merită din nou votul. Tinerii mai protestează în clip și împotriva abuzului comis de conducerea PSD a Guvernului, care în urmă cu doi ani, pe 10 August 2018 a ordonat Jandarmeriei să intervină brutal asupra manifestanților pașnici din Piața Victoriei dar și împotriva altor gesturi comise de-a lungul timpului de diverși politicieni.
În clip, participanții întorc simbolic spatele conducerii orașului, afișând mesajul #noinu pe tricouri, alternând secvențe din mai multe orașe europene civilizate cu imagini de arhivă din presă în care diverși politicieni români fac anumite gesturi sau sunt condusi spre penitenciar.
“Am văzut lumea, am fost peste tot[…] Pentru noi, acasă e mereu acasă[…]” spun tinerii pe mai multe voci , în timp ce unii dintre ei sunt filmați din spate în diverse locuri prin orașe europene.
„Știm că e o comparație forțată și suntem convinși că vor exista critici pe tema asta. Nu poți compara Târgu Neamț cu Londra, Paris sau Berlin. Cu greu poți compara Bucureștiul cu oricare din ele. Dar nu despre asta este vorba. Faptul că Târgu Neamț a rămas totuși ca nivel de dezvoltare în urma multor localități din România, comparabile ca mărime și buget cu orașul nostru sau chiar mai mici, ridică multe semne de întrebare. Pentru cineva din exterior care vine în vizită la noi, diferența este sesizabilă și e păcat să fim percepuți așa în 2020, gândindu-ne mai ales la ce semnificație istorică și culturală au locurile acestea. Pentru noi în schimb, lucrurile sunt și mai evidente. Cunoaștem factorii de decizie. Am încercat să ne spunem punctul de vedere în repetate rânduri și sub diverse forme, să le arătăm că nu este în regulă ce fac. Am fost la ședințe ale Consiliului Local. Am strâns semnături și am trimis petiții. Am primit mereu răspunsuri seci, doar pentru că erau obligați legal să răspundă, în care ne asigurau de toată implicarea și cooperarea lor. Au bifat practic demersul și atât. Dar nu s-a schimbat nimic. Au continuat să facă tot ce au știut ei, într-un mod absolut arogant și sfidător la adresa cetățeanului, uitând că vin alegerile și îi putem trimite acasă. Am convingerea că vor face la fel și mai departe dacă le permitem, pentru că îî vedem că și-au atins limitele. Eu nu văd un viitor mai bun, diferit față de ceea ce vedem în prezent, sub conducerea actualului primar și a echipei sale, bazându-mă pe ceea ce am văzut în 2 mandate. Nu cred că mai au nimic nou de arătat. Dacă puteau mai mult, făceau mai mult în 8 ani. Își epuizează acum în campanie toți așii din mânecă, demarează acum toate lucrările care până în momentul ăsta au bătut pasul pe loc și aia a fost tot. După alegeri… prăpădul! Ne pare rău, nu sunt bani. Dacă vi se pare cunoscută schema, ei bine, ați tot văzut-o pusă în practică de la revoluție până în prezent, de prea multe ori, ca să ne mai lăsăm pcăcăliți încă o dată.” a declarat Andrei Sandu, unul dintre cei care apar în clip.
„Tinerii de la noi visează să termine școala ca să poată să plece. Dacă ar face cineva un sondaj pe bune, mai mult de jumate din ei au familii sau prieteni pe afară și toți au discuții începute sub diverse forme pentru a pleca din țară. Populația scade văzând cu ochii. În urma tinerilor care pleacă, rămâne o populație îmbătrânită și bolnavă, cu venituri mici, care cu mari eforturi își poate duce traiul. Numai la medicamente dacă ne gândim cât costă, ne întrebăm de multe ori cu ce și le cumpără. Îi mai ajută probabil copiii și cunoscuții. Deși nu văd pe nimeni ridicând problema asta, eu stau și mă întreb ce se va întâmpla cu orașul nostru odată ce populația va scădea sub nivelul comunelor din județ. Își va mai putea păstra statutul de oraș? Ce se va întâmpla atuci cu bugetul și alocările de fonduri?” se întreabă Vlad Peiu, un alt tânăr participant la demers. Vlad a condus filiala Pro România din Târgu Neamț, formațiune pe care a decis să o părăsească împreună cu o bună parte din echipa sa, atunci când liderii de la centru au inițiat demersuri comune cu ALDE, nefiind de acord cu un astfel de compromis. Mesajul său de renunțare la momentul respectiv a răsunat și în presa națională.
„Din păcate trăim o perioadă de tranziție foarte complicată, grea, anevoioasă, marcată și de criza asta globală în domeniul sănătății publice, care lasă o amprentă grea asupra societății în care trăim, asupra oamenilor abandonați cu ochii în soare de guvernarea precedentă, cu multe promisiuni neîndeplinite, dezamăgiri și nemulțumiri. Îmi doresc din toată inima să trecem cât mai rapid peste perioada asta, să avem puterea de a lua deciziile corecte, să ne vindecăm și să ajungem și noi într-o stare de normalitate, specifică lumii actuale. Schimbarea trebuie și poate să vină de la fiecare dintre noi!
Motorul acestui demers este o echipă de oameni tineri, maturi, responsabili, determinați să contribuie la o schimbare în bine a acestui oraș!
Îmi doresc ca Târgu Neamț să fie orașul în care să ne bucurăm de toate facilitățile pe care orice spatiu urban bine dezvoltat și evoluat le oferă în anul 2020. Avem atâtea exemple în jurul nostru care au fost ignorate sistematic, încât nimic nu trebuie inventat, ci doar trase învățăturile și aplicat. Este nevoie de oameni implicați dar și de o susținere politică majoritară pentru a implementa ceea ce gândim, ceea ce ne dorim!
Sunt obiective realiste, adaptate la nevoile și așteptările locuitorilor din orașul nostru, idei și proiecte care prin resursa tinereții și a puterii de muncă pot fi puse în practică! Dar ele vor face obiectul unei alte discuții, cu specific electoral, la momentul potrivit.” ne-a declarat Andrei Aciocârlănoae, președintele PNL Târgu Neamț, la rândul său prezent în acest clip.
„Eu am ajuns la concluzia că ei (n.r. – ei, conducerea PSD a orașului) trăiesc într-o bulă a lor, în care pare totul perfect, complet rupți de nemulțumirile celor din jur. Consideră că își fac treaba foarte bine. Se laudă unii pe alții, se aplaudă furtunos între ei pentru lucruri mărunte. Și nu înțeleg niciodată ce avem cu ei. Oricine are o altă opinie, sigur are interese sau e plătit să îi critice. Scuza lor preferată e că lucrurile nu se pot face peste noapte. Păi bine bine, dar aproape un deceniu nu înseamnă deloc peste noapte. Adică ne putem întreba – doar atât s-a putut în 2 mandate? Nu e cam puțin? Dacă 8 ani ați tăiat frunză la câini, pentru cine sau pentru ce mai candidați acum? Care e rostul? De ce alții au reușit mai mult, mai repede și cu resurse mai puține? Sunt chiar în țara noastră foarte multe exemple de oameni tineri care au schimbat în bine localitățile lor și care le dau lecții de administrație celor de la noi. Iar dacă îndrăznești să pui întrebări, ești imediat executat de unii din presa locală, aflați în legături strânse cu conducerea PSD. Mie mi-a dedicat unul un întreg articol, doar pentru că am îndrăznit să am opinii diferite față de ale lor. Că în Rusia și Coreea de Nord – de unde pare că își iau băieții ăștia lumină, să ai alte opinii e de neconceput. Pe un alt domn în vârstă, care solicită mereu informații în baza legii 544, l-au executat tot așa. Pe mine au încercat să mă intimideze și în privat, cu fel de fel de mesaje în care mi se spunea “prietenește” că ar fi bine să mă liniștesc, că nu se știe… În schimb dacă pune primarul o semnătura pe nu știu ce proiect care s-ar putea eventual realiza peste nu știu câți ani, eventual cu niște bani pe care acum orașul nu îi are – deci fix nimic, pielea ursului din pădure, presa îl prezintă imediat ca pe un erou local, cu fotografii aranjate din toate unghiurile, de ca și când lucrarea respectivă s-ar fi făcut deja iar aplaudacii de partid sar imediat toți cu laudele de zici că li se dă startul la oră fixă – atenție, promoție la tigăi! Ne cred foarte foarte prosti probabil. Altfel nu se explică. Și nu doar pe noi ne desconsidera (cei care îi criticăm destul de mult), ci pe toți cei care citesc. E un spectacol grețos de cele mai multe ori. Îmi vine în minte un cuvânt pe care nu îl pot spune aici.” a mai completat Andrei Sandu.
„La mine în familie lucrează doar mama. Salariul e destul de mic. Tineretul din oraș nu are unde munci. Nu au făcut nimic în toți anii ăștia pentru noi. Își aduc aminte de noi doar în campanii și atunci doar pentru că au nevoie de susținere. Cum se termină campaniile, cum uită tot. Au venit trei supermarketuri care oferă la rândul lor salarii mici și locuri de muncă puține. Nu avem ce face. Ne simțim uneori sufocați. Mulți dintre noi ne gândim să plecăm, întâi la facultate apoi să ne facem o viață în alte orașe sau alte țări. Aici poți să lucrezi doar dacă ești ruda cui trebuie și doar la stat. Dacă ești cine trebuie și nu este loc, se face loc. Dacă nu, te alegi doar cu promisiuni. Promisiunile nu pun mâncare pe masă.” a mai spus un tânăr participant la realizarea clipului, care nu a dorit să își facă numele public.
Deși o parte dintre participanți sunt sau au fost implicați în activități politice în trecut, unii dintre ei chiar la vârful unor formațiuni concurente între ele, ne-au asigurat că mișcarea nu este una publicitară pentru o formațiune anume ci mai degrabă una transpartinică, de conștientizare a problemelor și de revoltă la adresa felului în care orașul lor a fost și este gestionat. În clip nu sunt promovate însemnele vreunui partid sau mesajele acestuia și populația nu este îndemnată să voteze pe cineva anume. Cu toate acestea, tinerii transmit clar și răspicat conducătorilor actuali că nu îi vor susține în alegeri, nu îi vor vota și își vor îndemna părinții și bunicii să procedeze la fel.
„Nu este prima activitate în care ne implicăm în formula aceasta. Suntem tineri, orașul e mic, inevitabil ne cunoaștem între noi. Odată ce o activitate îți iese bine, e normal să vrei să ții legătura și să mai participi și la altele. În anumite proiecte, care ne reprezintă pe toți, lăsăm politica deoparte și colaborăm. Clipul acesta arată nemulțumirile și îngrijorările pe care le avem cu toții, în calitatea noastră de cetățeni ai orașului. Trebuia să fim chiar mai mulți, dar o parte dintre cei care au zis inițial că vor veni, nu au mai putut ajunge în ziua și la ora la care care s-a filmat secvența de la monument. Am decis să mergem înainte așa, alternativa fiind să mai amânăm, ceea ce ar fi complicat și mai mult lucrurile. Anul trecut în vară am lucrat împreună la un clip de promovare al orașului. În iarnă am realizat o replică a coroanei lui Ștefan cel Mare, care este expusă și poate fi văzută în Cetatea Neamț. Am organizat împreună mai multe operațiuni de curățenie în oraș. Totul prin eforturi proprii, fără bani de la buget. Dar despre lucrurile astea presa nu scrie, că nu sunt interesante. Indiferent cum vor decurge lucrurile în campania care se apropie, știm deja că avem puterea și energia necesară pentru a face lucruri bune să se întâmple și suntem convinși că tot mai mulți tineri se vor implica în demersurile noastre. Cu sau fără funcții, noi vom continua să facem ceea ce facem, oamenii fiind cei care contează la final.” a completat Vlad Peiu.
This opens in a new window.
Actualitate
Școala începe cu reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket!
Clopoțelul se pregătește să sune din nou, iar pregătirile pentru noul an școlar sunt deja în toi. La Aurora Multimarket găsești rechizite și produse utile pentru școală, cu reduceri de până la 70%, până pe 13 septembrie.
Un nou an școlar vine cu emoții, planuri și, bineînțeles, o mulțime de lucruri de pregătit. De la caiete și instrumente de scris până la ghiozdane, penare și produse pentru activități creative, la Aurora Multimarket poți bifa mai ușor lista pentru școală și, în același timp, să ai grijă de buget.

Tu ești pregătit de școală?
În agitația dinaintea primei zile, e ușor să uiți câte ceva. Tocmai de aceea, am pregătit un mic ajutor pentru tine.
Aruncă o privire peste lista și vezi ce mai ai de bifat. ✓
Până pe 13 septembrie, te așteptăm în Aurora Multimarket cu reduceri de până la 70% și produse începând de la doar 1 leu.
Suntem mai aproape de tine
Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile.
Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:
- Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
Actualitate
Ce face chitara la Târgu Neamț? Vă strică planurile de stat acasă! Estival de Chitară la sfârșit de august
În ultimul weekend din august, canapeaua pierde în fața chitarei, căci Estivalul de Chitară aduce la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț două concerte cu artiști fabuloși și repertorii complet diferite: de la tango, valsuri și ritmuri latino-americane la operă, romanțe și canțonete napoletane. Maxim Belciug, Gabriel Bălașa și Alexandra Știrban sunt protagoniștii celor două seri, care promit să ofere publicului două călătorii muzicale construite în jurul unuia dintre cele mai versatile instrumente: chitara.
Dacă nu aveați încă planuri pentru ultimul weekend din august, acum aveți. Iar dacă gândeați cumva să stați acasă și nu faceți nimic, s-ar putea să trebuiască să schimbați planul. Pe 29 și 30 august, Estivalul de Chitară ajunge la Târgu Neamț și propune două seri de muzică live aparte, ca pe marile scene ale lumii.
Prima seară, sâmbătă, 29 august, pe scenă urcă superchitaristul Maxim Belciug și percuționistul Gabriel Bălașa, într-un concert de „muzică albastră”. Denumirea nu trebuie căutată în dicționarele muzicale: este formula sub care cei doi artiști adună tangouri, valsuri, ritmuri latino-americane, sonorități exotice și improvizație, într-un spectacol în care chitara, percuția și handpanul trec cu naturalețe de la visare la exuberanță. Este și o bună ocazie de a renunța la prejudecata că un concert de chitară presupune neapărat liniște solemnă, repertoriu auster și un public preocupat să nu tușească între părțile lucrării. Dimpotrivă : un concert de chitară e o mare bucurie, iar chitara a fost dintotdeauna un mare călător: a trecut prin palate și taverne, prin muzica savantă și prin cea populară, prin Spania și America Latină, a însoțit dansul, serenada, melancolia și petrecerea. Pe 29 august le aduce pe toate și la Târgu Neamț.
Pe 30 august, atmosfera se schimbă. Este seară de operă, iar soprana Alexandra Știrban, originară din Târgu Neamț, revine în orașul natal și pe scena pe care s-a format ca artist, pentru un concert susținut alături de Maxim Belciug. De data aceasta, chitara lasă ritmul primei seri și intră în dialog cu vocea. Programul pornește din lumea barocului și a operei și ajunge la romanță și canțoneta napoletană, într-un recital conceput atât pentru melomani, cât și pentru cei care poate n-au intrat niciodată într-o sală de operă.
Pentru cei care locuiesc în Târgu Neamț, Estivalul de Chitară este ocazia perfectă pentru o călătorie muzicală fantastică, de la Ozana la Napoli și Buenos Aires, fără a pleca din oraș. Iar pentru ceilalți, poate fi tocmai pretextul pentru o mică vacanță la sfârșit de vară. La Târgu Neamț, oraș răsfățat de istorie și natură, ai ce să faci toată ziua, iar seara mergi la concert, la festival. Un plan perfect pentru ultimul weekend din august, cu avantajul că nici nu te pune să alegi între turism și cultură: la Târgu Neamț, pe 29 și 30 august, amândouă încap perfect în aceeași zi.
Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55, Târgu Neamț, și încep la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro, eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.
Așadar, ce face chitara la Târgu Neamț? Vă oferă un motiv foarte bun să nu rămâneți acasăpe 29 și 30 august.
Actualitate
Estivalul de Chitară aduce două seri extraordinare de muzică la Târgu Neamț, la sfârșit de august
Două seri de concert, artiști formidabili și o călătorie muzicală care pornește de la tango și ritmuri latino-americane și ajunge la operă, romanță și canțoneta napoletană. Aceasta este propunerea pe care o lansează Estivalul de Chitară, minifestivalul de weekend ce are loc pe 29 și 30 august 2026, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț.
La sfârșitul acestei veri, Târgu Neamț adaugă și muzica pe lista motivelor pentru care merită o vizită. Pe 29 și 30 august, Estivalul de Chitară propune localnicilor și turiștilor două seri de concert, concepute în jurul unuia dintre cele mai iubite și versatile instrumente: chitara. Gândit ca un minifestival de weekend, evenimentul invită publicul să descopere chitara în două ipostaze foarte diferite, de la exuberanța ritmurilor și dansurilor lumii până la rafinamentul repertoriului vocal clasic.

Sâmbătă: muzică albastră, tango și ritmuri ale lumii
Sâmbătă, 29 august, În prima seară a festivalului, pe scenă urcă superchitaristul Maxim Belciug, alături de percuționistul Gabriel Bălașa, într-un spectacol extraordinar de muzică albastră. Cei doi propun o aventură sonoră plină de culoare, în care chitara și percuția intră într-un dialog eclectic, care refuză cumințenia genurilor muzicale, cu valsuri și tangouri, ritmuri latino-americane, melodii venite parcă de foarte departe, improvizație, melancolie și izbucniri de contagioasă energie. Este o muzică a întâlnirilor și a călătoriilor, în care melancolia poate deveni dans, iar o melodie intimă se poate transforma, câteva clipe mai târziu, într-o adevărată sărbătoare.
Duminică: soprana Alexandra Știrban se întoarce acasă
Duminică, 30 august, Estivalul de Chitară schimbă registrul și invită publicul la o seară dedicată vocii. Soprana Alexandra Știrban, originară din Târgu Neamț, revine în orașul natal pentru a cânta într-un recital care traversează câteva dintre cele mai seducătoare teritorii ale repertoriului vocal, în acompaniament pasional de chitară. De la eleganța barocului la marile arii de operă, de la sensibilitatea romanței la farmecul canțonetei napoletane, concertul aduce în prim-plan ceea ce rămâne, dincolo de decoruri și costume, în inima operei: melodia și emoția vocii omenești. Pentru Alexandra Știrban, concertul are și semnificația specială a revenirii în locul de unde a pornit. Pentru publicul din Târgu Neamț, este prilejul de a o asculta acasă, într-o formulă care îi pune în valoare strălucitoarea voce lirică.
Cetate și poveste ziua, concert seara
Prin alegerea orașului Târgu Neamț ca loc de desfășurarea ediției 2026, Estivalul de Chitară își propune să lege experiența culturală de descoperirea locului. Cetatea Neamț, Humuleștii, peisajul și patrimoniul cultural al zonei fac din oraș o destinație potrivită pentru un sfârșit de săptămână în care vizitarea locurilor poate continua, seara, în sala de concert. Atât pentru publicul local, cât și pentru cei care vor să transforme ultimul weekend din august într-o mică vacanță culturală, Estivalul de Chitară de la Târgu Neamț poate fi pretextul perfect pentru o ultimă escapadă înainte ca vara să se încheie.
Estivalul de Chitară este un proiect al Asociației Lyra Kripto. Parteneri de comunicare: Libertatea, Vorbitorincii, Radio România Muzical, Catavencii. Parteneri media : DCNews.ro, mplustv.ro, mplusfm.ro, neamt24.ro, terrafm.ro, ZiaruldeRoman.ro, contacteculturale.ro, spatiulconstruit.ro, zilesinopti.ro, ultima-ora.ro, presshub.ro, e-zine.ro, agentiadecarte.ro, activenews.ro, bookhub.ro, ceascadecultura.ro, revistatango.ro.
Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55, Târgu Neamț, și încep la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 9 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 3 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 6 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Stiri localeacum 6 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 3 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 4 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



