Actualitate
Tentativă de suicid în Neamț! O femeie a vrut să-și pună capăt zilelor

Astăzi, 31 martie, militarii au fost alertați să intervină la o tentativă de suicid în localitatea Vaduri, comuna Alexandru cel Bun. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție, o autospecială pentru scafandri cu o barcă și o ambulanță SMURD de prim ajutor. De asemenea, au intervenit și echipaje de la IPJ Neamț.
,,O femeie de 47 de ani se afla pe o țeavă de gaz deasupra canalului de regularizare a apei. Aceasta a fost convinsă să coboare și să renunțe la gestul său”, a transmis Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Femeia a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Actualitate
Exclusivități din zona Neamțului. Naționale, europene și mondiale (XV)

Știați că, primul campion național de raliu s-a născut la Târgu-Neamț?
Este vorba despre Mircea Ilioaea, inginer mecanic și pilot de raliu, născut în 1938, la Târgu-Neamț. Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Politehnicii din București, debutează ca pilot de raliu la prima ediție a campionatului național, cea din 1969, pe care o câștigă, alături de Gelu Man, cu o mașină Dacia 1100. Inginer la Fabrica Dacia de la Colibași, a pus bazele echipei de raliuri a fabricii. În campionatul național, s-a impus de opt ori în clasamentul de etapă. În 1980 câștigă un nou campionat național de raliu. A trecut în neființă în 2012
Prof. Emanuel Bălan
Sursa: Emanuel Bălan, Personalități de pe meridianul Ozana. Mic dicționar, Editura PIM, Iași, 2022, pp. 93-94.
Sursa imaginii: https://www.raliulbrasovului.ro/intalnire-cu-trecutul/
Actualitate
Primarul Andrei Carabelea a început campania electorală?
Știe cineva cât ne costă să ținem „în cârcă” primăria Piatra Neamț?
Spre luare aminte, in 2021 suma (salarii, prime, bonusuri, etc) a fost de 57 milioane lei.
O fi mult, o fi puțin!
Doar întreb.
Că o stranie coincidență, aceeași sumă, au plătit-o și orădenii anul trecut pentru primăria lor.
Numai că, bugetul Oradei este de 8 ori mai mare decât al nostru la Piatra Neamț.
Concluzia: plătim din greu, incompetența.
Acum vă las cu primarul Carabelea într-o „scenetă” cu public în cartierul Precista.
Actualitate
VIDEO Conferinta proiect „Bullying de la cauză la efect”

-
Actualitateacum 1 an
( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 1 an
KAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 2 luni
Video cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 1 an
Zbor lin, prieten drag!
-
Actualitateacum 2 ani
„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 1 an
Pe 21 ianuarie, Kaufland deschide primul magazin în Târgu Neamț
-
Actualitateacum 2 ani
VIDEO. Fericire în pași de dans! Jerusalema Challenge, la Restaurant Onix Agapia
-
Actualitateacum 2 ani
Drum lin spre cer, prof. Gigel Bîrliba