Poliția Română, cu sprijinul EUROPOL și în cooperare cu autorități de aplicare a legii din 15 state europene și un stat non-european, a acționat în sistem...
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția ,,Icoana – credință și tradiție”, în spațiul expozițional de la parterul corpului A, în perioada 15-30 aprilie. Evenimentul prilejuiește...
În această după-amiază, un accident rutier soldat cu trei răniți s-a produs în localitatea Dumbrava, comuna Timișești din județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, în accident au...
În această perioadă, în fiecare zi de marți, între orele 11:00-13:00, la Casa Culturii ,,Ion Creangă” s-au desfășurat ateliere handmade de confecționat ornamente pentru Paști, felicitări,...
Un bărbat din Roman, pe numele căruia Tribunalul Neamț a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, a fost depistat și încarcerat de...
Premierul Florin Cîțu a declarat luni seara, 19 aprilie, că slujbele din noaptea de Paști vor fi ținute în afara bisericii, cu respectarea regulilor de distanțare....
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au acționat pentru salvarea unui bursuc aflat în subsolul unui bloc din municipiul Piatra Neamț. Ieri, 19 aprilie, polițiștii Biroului pentru...
Orașul Târgu-Neamț va avea o nouă stație de pompieri și SMURD. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Neamț pe pagina de facebook. Proiectul...
În perioada 17 – 18 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de...
Începând de ieri, 18 aprilie, a fost instituită carantina zonală pentru comuna Dobreni, pentru 14 zile, perioadă în care jandarmii și polițiștii nemțeni sunt mobilizați în...