Connect with us

Actualitate

CRIMĂ la Spitalul de Urgență Piatra Neamț! DIRECTOARE a spitalului, UCISĂ CU SÂNGE RECE de SOȚUL de care DIVORȚA!

Publicat

pe

Directorul de îngrijiri de la Spitalul de Urgență Piatra-Neamț, o femeie de 49 de ani, a fost ucisă, vineri, de soț. Acesta a venit în vizită la spital, iar după discuții în contradictoriu, și-a înjunghiat soția în cabinetul în care încă lucra, ea fiind asistent șef în Secția de Chirurgie, potrivit Mediafax.

Surse din anchetă au declarat că directorul de îngrijiri al Spitalului de Urgență Piatra-Neamț câștigase funcția în urmă cu puțin timp, prin concurs, iar vineri era prima zi de la numire.

Ea a fost vizitată, la serviciu, de soțul cu care era în proces de divorț, iar în urma unor discuții în contradictoriu, care au avut loc în cabinetul femeii, din secția Chirurgie a Spitalului de Urgență Piatra Neamț, acesta a înjunghiat-o.

Bărbatul, angajat ca agent de pază la o firmă din Piatra-Neamţ, a venit în spital înarmat cu un cuţit şi a înjunghiat-o pe femeie de două ori, în coapsă şi în gât. În urma rănilor, femeia a murit pe loc.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Neamţ, agresorul, în vârstă de 50 de ani, a fost prins imediat şi predat poliţiştilor, iar un procuror criminalist a început audierea acestuia, urmând să dispună măsura reţinerii pentru 24 de ore.

’’Din cercetările preliminarii efectuate un bărbat de 50 de ani din Piatra Neamț și-ar fi înjunghiat soția de 49 de ani. Persoana bănuită de comiterea faptei se află în custodia polițiștilor de investigații criminale, cercetarea la fața locului este în desfășurare și se realizează sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care este și competentă pentru soluționarea cauzei’’ a declarat pentru b1.ro agent de poliție Georgiana Moșu, purtător de cuvânt IPJ Neamț.

Colegii femeii au încercat să îi dea primul ajutor, însă nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Procurorii vor stabili încadrarea faptei, dacă este vorba de lovituri cauzatoare de moarte sau de omor.

sursa:digi24.ro

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

VIDEO Un nou incident la Târgu Neamț: doi copii s-au urcat pe un vagon, iar unul dintre ei a fost electrocutat

Publicat

pe

De

În jurul orei 15:40, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că doi copii s-au urcat pe un vagon de tren staționat în Gara din orașul Târgu-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SAJ și IPJ.
Ajunse la locul indicat, forțele de intervenție au constatat că un copil în vârstă de aproximativ 12 ani care s-a urcat pe vagonul trenului a fost electrocutat. Băiatul, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spital.
Celălalt copil nu prezinta leziuni.

Continua sa citesti

Actualitate

Lansare videoclip „Strune de Lumină”: Un proiect muzical de suflet de la Agapia

Publicat

pe

De

Un grup de elevi pasionați de muzică de la Liceul Teologic „Cuvioasa Parascheva” Agapia a lansat recent un cover emoționant al piesei „Primăvara românească” (Semnal M).

Piesa și videoclipul au fost create cu multă muncă, emoție și, după cum spun chiar ei, „cu ajutorul lui Dumnezeu”.

„Strune de Lumină” este format din elevi talentați uniți de dorința de a promova muzica românească și valorile frumoase. Grupul reunește chitariști dedicați, care doresc să aducă bucurie și să transmită mesaje pozitive prin cântec.

Printre membrii grupului se numără Andrei Antonia, Andrei Ioana, Anisia Monica, Asofiei Ștefan, Cîlță Andreea, Ciobanu Elisabeta, Citârcă Cristina, Crețu Natalia, Diaconu Maria, Dumitriu Denisa, Gandrabură Maria, Gandrabură Teodora, Ghervasia Alisa, Ghervasia Luciana, Gușoaia Alvaro, Gușoaia Antonia, Gușoaia Constantin, Gușoaia Elena, Gușoaia Irina, Gușoaia Narcis, Gușoaia Neculai, Gușoaia Teodora, Hurghiș Elisabeth, Ionită Irina, Irimia Anastasia, Irimia Larisa, Istrate Ana, Istrate Elena, Istrate Teodora, Licău Ștefania, Nistor Teofana, Toader Carla și Toader Rebeca.

Îndrumătoarea lor, Gaftiniuc Alina, Educatoare la Grădinița cu Program Prelungit / Normal, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia, a sprijinit cu drag acest proiect.

„Am realizat acest cover cu multă drag și sperăm că va aduce bucurie tuturor celor care îl ascultă”, spun membrii grupului.

Videoclipul „Primăvara românească” este o invitație la o călătorie muzicală plină de frumos și spiritualitate, o adevărată odă adusă primăverii românești. Urmărește-l și descoperă magia muzicii create de elevii de la Agapia!

Continua sa citesti

Actualitate

Copilăria se sărbătorește la Aurora Multimarket – cu reduceri de până la -75%!

Publicat

pe

De

1 Iunie se apropie, iar părinții știu deja ce înseamnă asta: zâmbete, cadouri și multă bucurie pentru cei mici. În perioada 25 mai – 7 iunie, Aurora Multimarket dă startul unei campanii dedicate copilăriei, cu reduceri de până la -75% la sute de produse.

Cadouri, surprize și idei pentru toate vârstele

Fie că este vorba despre o jucărie nouă, dulciurile preferate sau rechizite colorate, în magazinele Aurora Multimarket părinții pot găsi ușor cadouri și surprize potrivite pentru orice copil și orice buget.

Rafturile sunt pregătite cu produse colorate, personaje îndrăgite și multe articole care transformă cumpărăturile într-o experiență distractivă pentru întreaga familie. Campania este gândită special pentru părinții care vor să pregătească ceva frumos de Ziua Copilului, fără să cheltuie prea mult.

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.

Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Popular