Connect with us

Actualitate

Personalități ale Ținutului Neamț (XXI). George Sofronie, ilustru jurist de talie mondială

Publicat

pe

S-a născut la 23 aprilie 1901, în satul Lespezi, Timișești. După absolvirea Liceului de la Iași, urmează la București studiile universitare în drept și litere (secțiunea istorie). Devine profesor de istorie la Liceul „Emanoil Gojduˮ din Oradea, unde a fost o vreme și primar, iar mai apoi prefect de Bihor. În 1926 își susține doctoratul în drept, perfecționat apoi cu studii la Geneva și la Paris. Din 1928 predă dreptul la Universitatea din Oradea, mai apoi la Cluj și din 1947 la București unde devine decan al Facultății de Științe Comerciale. [1]

În perioada interbelică intră și în politică, devenind membru al Partidului Naționalist Democrat a lui Nicolae Iorga, fiind ales între anii 1930-1931, deputat și secretar al Camerei Deputaților.  Din anul 1934 devine membru al Ligii Antirevizioniste- filiala Oradea cu sediul în Casa Naţională. Polivalenţa lui George Sofronie se găseşte atât în acţiunile sale politice şi culturale în calitate de primar şi prefect al Oradiei şi judeţului Bihor (1931-1932), cât mai ales, în acţiunile ştiinţifice în calitate de profesor universitar la trei Universităţi ale României Mari: Oradea, Cluj și București.

Profesor de Drept internaţional public la Academia de înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti (1946-1948), profesor de Drept internaţional public la Academia de Studii Economice (1952-1961) și Director adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti (1948-1952).[2]

George Sofronie, este unul dintre cei mai modernişti gânditori în ce priveşte ideile de naţiune, stat naţional şi unitate europeană de la începutul secolului al XX-lea.

Opera sa este bogată și valoroasă, dovadă fiind cele patru cărți premiate de Academia Română- Contribuții la cunoașterea Societății Națiunilor-1927, Protecțiunea minorităților sub regimul Societății Națiunilor-1930, Le principe des nationalites et les traites de paix de 1918-1919-1937 și Tratat de drept internațional, vol. I-1940.[3] Membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice, al Institutului Social Român și al Institutului de Știinte Administrative. Decorat cu Ordinul „Coroana României”.[4]

Prof. Emanuel Bălan

[1] Traian Cicoare, Oameni, locuri și comori spirituale din Ținutul Neamțului, Editura Acțiunea, Piatra Neamț, 2012, p. 136-137.

[2] https://legeaz.net/personalitati-juridice/george-sofronie.

[3] Traian Cicoarea, op. cit.,  p. 137; http://www.ceswp.uaic.ro/articles/CESWP2011_III2_JAD.pdf.

[4] https://legeaz.net/personalitati-juridice/george-sofronie.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Apel umanitar: ”În loc de joacă și zâmbete, perfuzii și lacrimi” – Drama lui Alexie, un băiețel de doar 2 ani

Publicat

pe

De

Sunt Lavinia, o mamă singură cu sufletul frânt…😭😭😭

Acum doi ani, când băiețelul meu Alexie avea doar 4 luni, soțul meu – sprijinul nostru, tatăl copiilor mei – a murit într-un cumplit accident de mașină. De atunci încerc să fiu și mamă, și tată pentru cei doi copii ai mei, Ștefania (aproape 4 ani) și Alexie (2 ani). Încerc zi de zi să umplu golul din sufletele lor mici, să le dau puterea de a merge mai departe…

Dar viața ne-a lovit din nou. La un simplu control medical, pentru o banală răceală, am aflat vestea care mi-a sfâșiat inima: băiețelul meu Alexie suferă de cancer – neuroblastom stadiul 4, cu metastaze osoase. Simt cum mi se prăbușește din nou lumea și cum pământul fuge de sub picioare.😭😭😭

Singura noastră șansă este un tratament în Italia, unde medicii îi pot oferi lui Alexie o nouă speranță la viață. Dar această luptă înseamnă costuri uriașe – drumuri, analize, tratamente, cazare – pe care singură nu le pot acoperi. Sufletul meu va fi împărțit în două: Ștefania va rămâne acasă, iar eu voi pleca doar cu Alexie, încercând să-l salvez. 😭😭😭😭

Cu inima strânsă, vă rog din suflet: fiți alături de noi. Orice sprijin financiar, oricât de mic, poate fi diferența dintre disperare și o șansă la viață pentru copilul meu.

Titular conturi :Cîlța Lavinia

Lei: RO31BTRLRONCRT0343366101

Euro: RO78BTRLEURCRT0343366101

Revolut : @lcilta

Vă rog ajutați-mă 😭😭😭😭

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Primul episod de iarnă în zona montană a Moldovei

Publicat

pe

De

Ploile din cursul zilei de ieri, 3 octombrie, s-au transformat în lapoviță și ninsoare odată cu venirea nopții și răcirea accentuată dea vremii, până spre pragul de îngheț.

Precipitațiile au avut însă loc doar in zona montană a județelor Suceava și Neamț, fără depuneri consistente pe carosabil și fără a crea blocaje în trafic.

Pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au intervenit cu 11 autoutilaje (5 – SDN C-lung Moldovenesc și 6 – SDN Piatra Neamț) și au răspândit 51 tone de material antiderapant, pe DN 17, DN 17A, DN 17B, DN 18, DN 2E (județul Suceava) și DN 12C, DN 15, DN 15C (județul Neamț).

În acest moment, circulația pe toate drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, cu precipitații sub formă de ploaie și temperaturi pozitive în toate județele regiunii (2°C zona C-lung Moldovenesc, 9°C Iași).

De asemenea, județul Botoșani este sub atenționare Cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă. Circulați cu atenție!

SURSA: DRDP Iasi Oficial

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship Valea Bistriței – Ediția a II-a, Farcașa

Publicat

pe

De

Sâmbătă 27 septembrie , în comuna Farcașa, s-a desfășurat a doua ediție a Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship, o manifestare sportivă de înaltă ținută , care a reunit 10 cluburi din întreaga țară , precum și un club invitat din Republica Moldova .
Acest eveniment a reprezentat nu doar o competiție, ci și o adevărată sărbătoare a spiritului karate-ului , un prilej de întâlnire și de creștere pentru tineri, sub semnul disciplinei, respectului și prieteniei.

Continua sa citesti

Popular