Personalități
Personalități ale Ținutului Neamț (XV). CONSTANTIN BÂRLIBA, actorul născut la Vînători Neamț
S-a născut la 20.05.1937, fiind cel de-al șaptelea copil și ultimul în familia lui Gheorghe M. Bârliba. Își începe studiile la Școala Arhimadrit Chiriac Nicolau și tot aici a urmat și clasele gimnaziale, după ce a întrerupt un an, după clasa a patra, revenind la școala la insistențele directorului de atunci prof. Constantin V. Papuc. În vacanțe, era nelipsit din formațiile artistice care se organizau la Căminul Cultural. După absolvirea liceului şi efectuarea stagiului militar, va reveni la Piatra-Neamţ (se pare, instructor artistic la Casa de Cultură). Aici o cunoaşte pe marea actriţă Leopoldina Bălănuţă (repartizată la Piatra Neamţ) care l-a îndemnat sa dea examen la IATC Bucureşti.[1]
La absolvire este repartizat la Teatrul “Victor Ion Popa” din Bârlad, de unde se va transfera, în scurt timp la Teatrul Naţional din Iaşi. Se va căsători cu Violeta Varlam (studentă la Drept), care, la absolvire, se va întoarce în Bucureşti unde o va urma şi Constantin, care se va angaja la Teatrul “Ion Creangă”. Aici va juca timp de 15 ani, până la trecerea sa în veşnicie. După divorţul şi, la scurt timp, moartea Violetei, se va recăsători cu actriţa Elena Tutulan cu care are un copil, Cristina-Elena (n.11.06.1980).Constantin Bârliba a încetat din viaţă într-un spital din Bucureşti, după o banală operaţie, în ziua de 2 iunie 1990, şi este înmormântat în Cimitirul Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din satul natal.
După o activitate de 30 ani pusă în slujba teatrului românesc, Constantin Bârliba are un palmares alcătuit de numeroase roluri pe care le-a interpretat în teatrele prin care a trecut, precum şi în cele peste 30 de filme în care a jucat. Faptul ca a lucrat cu mari personalităţi ale filmului şi teatrului românesc (Radu Beligan, Draga Olteanu Matei, Ion Lucian, Marin Moraru, Octavian Cotescu), precum şi faptul ca s-a bucurat de aprecierea unor nume de referinţă în teatru şi film precum Teofil Vâlcu sau Mircea Danieliuc, demonstrează cu prisosinţă că a fost un actor care a slujit scena şi ecranul cu credinţă şi talent. El este simpaticul tractorist din “Toamna bobocilor” (sau “Iarna bobocilor”), filme în care Draga Olteanu Matei şi Marin Moraru (actori uriaşi) au făcut nişte roluri de neuitat deşi au jucat într-un film schematic şi tezist, tipic vremurilor din anii 70.[2]
Fimografia sa cuprinde, peste 30 de file din care amintim: Drumeț în calea lupilor (1988); Buletin de București (1982); Comoara (1982); Acțiunea Autobuzul (1978); Septembrie (1978); Iarna bobocilor (1977); Pintea (1976); Ștefan cel Mare-Vaslui 1475 (1975); sau Toamna bobocilor (1975).[3]
Prof. Emanuel Bălan
[1] Constantin Tomșa, Personalități ale culturii din județul Neamț, Editurile Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, p. 87.
[2] http://zch.ro/actorul-constantin-barliba-77-de-ani-de-la-nastere/.
[3] https://www.cinemagia.ro/actori/constantin-birliba-62188/ ; https://www.imdb.com/name/nm0126956/.
Actualitate
Copilașii talentați de la Elly’s Music Class vă pregătesc surprize de Ziua Națională

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class pregătesc, cu emoție și lumină, surprize de Ziua Națională. În micul atelier al muzicii, unde visele se împletesc cu armoniile, cei mici lucrează la un omagiu adus României. Inițiativa își propune să le deschidă copiilor poarta către valorile adevărate ale neamului, pentru ca prin artă să descopere sensul adânc al unității și farmecul inconfundabil al identității noastre.
Muzica devine firul magic al acestei călătorii: cântecele românești, pline de căldură și duioșie, ridică poduri nevăzute între trecut și viitor, sădind în sufletele tinere mândria de a purta mai departe o moștenire luminoasă.
Elena Ioniță mărturisește că aceste activități modelează, încet și frumos, viitori adulți nu doar talentați, ci și profund legați de rădăcinile lor.

Actualitate
O seară de „MELANCOLII DE TOAMNĂ” – Corala „Bazil Anastascescu” și invitații săi speciali
Vă așteptăm să vă părăsiți zilnicul și să vă lăsați cuiburți de emoțiile unei anotimpuri pline de farmec! Corala „Bazil Anastascescu” a orașului Târgu-Neamț, sub bagheta dirijorului prof. Eugenia Tiugea, vă invită la spectacolul „MELANCOLII DE TOAMNĂ”.
Seara promite să fie una deosebită, pe placul sufletului, cu un program muzical bogat și atmosferic. Pe scenă vor urca, alături de cor, și invitați noștri speciali:
- Corul „Vânătorii lui Ștefan cel Mare” din Vânători-Neamț.
- Un șir de mini-recitaluri de excepție, cu:
- Mara Matasă la pian
- Mădălina Ferariu la nai
- Margareta Mihăilescu cântând folk
- Ana Dragu interpretând lieduri, acompaniată la pian de prof. univ. Radu Oțel.
Vă așteptăm cu drag, duminică, 23 noiembrie 2025, de la ora 17:00, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, pentru a împărtăși împreună frumusețea melancolică a toamnei, prin muzică și reverie.
Intrare liberă.
Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Târgu-Neamț.


Actualitate
VIDEO Ștefan Țîrdea – premiul I la Festivalul Național „Dan Moisecu”
În perioada 8-9 octombrie 2025, Centrul Multifuncțional „Jean Constantin” din Constanța a găzduit cu succes cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Concurs Național „Dan Moisescu”, un eveniment dedicat păstrării și promovării cântecului popular autentic.

Festivalul a reușit să scoată în evidență noi talente din rândul tineretului pe secțiile vocală și instrumentală, iar serile de spectacol au fost încunate de recitaluri de excepție susținute de Laura Olteanu, Marian Cozma, Marcela Fota, Oana Bozga, Elena Plătică și Alice Ghile, având acompaniamentul de prestigiu al Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”, condus de maestrul Cezar Cazanoi.
Unul dintre momentele cele mai luminoase ale festivalului a fost triumful tânărului Ștefan Țîrdea, care a cucerit Premiul I. În toiul acestei competiții de elită, el a împărtășit o declarație care captează cu adevărat spiritul noii generații de artiști:

🔹 „Mă simt onorat să fiu câștigătorul premiului întâi la festivalul național, “Dan Moisescu” de la Constanța, alături de o generație extrem de talentată și valoroasă.
🔹 Chiar dacă am fost 19 concurenți în cadrul concursului, ceea ce ne unește pe noi este sprijinul reciproc și dorința de a promova cântecul popular. Împreună construim noua generație a cântecului popular românesc și ne susținem unii pe alții, indiferent de rezultat.
🔹 Pentru mine, cel mai mare câștig este sprijinul colegilor mei. Această susținere reciprocă ne întărește ca generație și ne ajută să evoluăm împreună. Felicitări tuturor colegilor mei!
Gânduri bune tuturor! ❤️🙏”
Acest mesaj a rămas ca un ecou puternic al evenimentului, demonstrând că adevăratul triumf, așa cum o arată și exemplul lui Ștefan Țîrdea, constă în unitate, pasiune și frumusețea muzicii pe care o aduc în viață.
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 2 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



