Connect with us

Actualitate

Pericol mare de avalanșă pe Ceahlău! Salvamontiștii nemțeni avertizează

Publicat

pe

Salvamontiștii din Neamț informează că, este pericol mare de avalanșă pe Masivul Ceahlău. Anunțul a fost făcut în această dimineață, 19 martie, de către reprezentanții Salvamont Neamț. S-a confirmat diagnoza straturilor de zăpadă efectuată de specialiști din cadrul serviciului acum aproximativ zece zile.

 

,,Atât pe fețele estice, cât și pe cele de N si NV, încă de sâmbătă trecută, s-au produs avalanșe iar pe jgheaburile din zona Cabanei Dochia au fost observate fisuri adânci în straturile depuse de-a lungul iernii. In condițiile în care cantitatea de zăpadă în zona superioară depășește 120 cm, iar în acumulări 2-3 m, considerăm pericolul producerii de noi avalanșe de gradul 5/5. Rămân relativ sigure traseele Jgheabul cu Hotare, Curmătura Lutul Roșu (cu probleme la ieșirea în golul alpin) și Durău – Fântânele – Vf. Toaca – Dochia cu probleme la traversarea Jgheabului Mare. Restul traseelor rămân închise. La această oră, în Masivul Ceahlău continuă să ningă și vizibilitatea este foarte redusă. Conform prognozelor va continua să ningă și în următoarele patru zile cu o pauză în ziua de duminica, iar temperaturile minime vor fi de -6 grade în zona Stațiunii Durău, și -10 grade la Vf. Toaca”, au transmis salvamontiștii din Neamț.

 

foto – avalanșa care a intersectat un traseu turistic. Nu este de mari dimensiuni dar suficient cât să te arunce în zona de pereților din imediata apropiere cu consecințe extrem de grave.
Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Apel umanitar: ”În loc de joacă și zâmbete, perfuzii și lacrimi” – Drama lui Alexie, un băiețel de doar 2 ani

Publicat

pe

De

Sunt Lavinia, o mamă singură cu sufletul frânt…😭😭😭

Acum doi ani, când băiețelul meu Alexie avea doar 4 luni, soțul meu – sprijinul nostru, tatăl copiilor mei – a murit într-un cumplit accident de mașină. De atunci încerc să fiu și mamă, și tată pentru cei doi copii ai mei, Ștefania (aproape 4 ani) și Alexie (2 ani). Încerc zi de zi să umplu golul din sufletele lor mici, să le dau puterea de a merge mai departe…

Dar viața ne-a lovit din nou. La un simplu control medical, pentru o banală răceală, am aflat vestea care mi-a sfâșiat inima: băiețelul meu Alexie suferă de cancer – neuroblastom stadiul 4, cu metastaze osoase. Simt cum mi se prăbușește din nou lumea și cum pământul fuge de sub picioare.😭😭😭

Singura noastră șansă este un tratament în Italia, unde medicii îi pot oferi lui Alexie o nouă speranță la viață. Dar această luptă înseamnă costuri uriașe – drumuri, analize, tratamente, cazare – pe care singură nu le pot acoperi. Sufletul meu va fi împărțit în două: Ștefania va rămâne acasă, iar eu voi pleca doar cu Alexie, încercând să-l salvez. 😭😭😭😭

Cu inima strânsă, vă rog din suflet: fiți alături de noi. Orice sprijin financiar, oricât de mic, poate fi diferența dintre disperare și o șansă la viață pentru copilul meu.

Titular conturi :Cîlța Lavinia

Lei: RO31BTRLRONCRT0343366101

Euro: RO78BTRLEURCRT0343366101

Revolut : @lcilta

Vă rog ajutați-mă 😭😭😭😭

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Primul episod de iarnă în zona montană a Moldovei

Publicat

pe

De

Ploile din cursul zilei de ieri, 3 octombrie, s-au transformat în lapoviță și ninsoare odată cu venirea nopții și răcirea accentuată dea vremii, până spre pragul de îngheț.

Precipitațiile au avut însă loc doar in zona montană a județelor Suceava și Neamț, fără depuneri consistente pe carosabil și fără a crea blocaje în trafic.

Pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au intervenit cu 11 autoutilaje (5 – SDN C-lung Moldovenesc și 6 – SDN Piatra Neamț) și au răspândit 51 tone de material antiderapant, pe DN 17, DN 17A, DN 17B, DN 18, DN 2E (județul Suceava) și DN 12C, DN 15, DN 15C (județul Neamț).

În acest moment, circulația pe toate drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, cu precipitații sub formă de ploaie și temperaturi pozitive în toate județele regiunii (2°C zona C-lung Moldovenesc, 9°C Iași).

De asemenea, județul Botoșani este sub atenționare Cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă. Circulați cu atenție!

SURSA: DRDP Iasi Oficial

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship Valea Bistriței – Ediția a II-a, Farcașa

Publicat

pe

De

Sâmbătă 27 septembrie , în comuna Farcașa, s-a desfășurat a doua ediție a Romanian Cup FSA Kenshinkan Karate Tournament Championship, o manifestare sportivă de înaltă ținută , care a reunit 10 cluburi din întreaga țară , precum și un club invitat din Republica Moldova .
Acest eveniment a reprezentat nu doar o competiție, ci și o adevărată sărbătoare a spiritului karate-ului , un prilej de întâlnire și de creștere pentru tineri, sub semnul disciplinei, respectului și prieteniei.

Continua sa citesti

Popular