Actualitate
O magazie a luat foc în weekend, după ce a fost lovită de un trăsnet
Acoperișul unei magazii a luat foc sâmbătă, 12 iunie, în urma unui incendiu provocat de trăsnet. Pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească din cartierul Văleni, în municipiul Piatra Neamț. Din fericire, nu au fost victime. Potrivit ISU Neamț, focul era cât pe ce să se extindă și la gospodărie.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o autospecială complexă pentru intervenție din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.
,,Incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești (magazie) cu posibilitatea propagării la locuință. Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 40 mp și bunuri materiale aflate în podul anexei și s-au deteriorat doi mp din acoperișul locuinței. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza trăsnetului. Nu au fost victime”, a declarat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Actualitate
Lansare videoclip „Strune de Lumină”: Un proiect muzical de suflet de la Agapia
Un grup de elevi pasionați de muzică de la Liceul Teologic „Cuvioasa Parascheva” Agapia a lansat recent un cover emoționant al piesei „Primăvara românească” (Semnal M).
Piesa și videoclipul au fost create cu multă muncă, emoție și, după cum spun chiar ei, „cu ajutorul lui Dumnezeu”.
„Strune de Lumină” este format din elevi talentați uniți de dorința de a promova muzica românească și valorile frumoase. Grupul reunește chitariști dedicați, care doresc să aducă bucurie și să transmită mesaje pozitive prin cântec.
Printre membrii grupului se numără Andrei Antonia, Andrei Ioana, Anisia Monica, Asofiei Ștefan, Cîlță Andreea, Ciobanu Elisabeta, Citârcă Cristina, Crețu Natalia, Diaconu Maria, Dumitriu Denisa, Gandrabură Maria, Gandrabură Teodora, Ghervasia Alisa, Ghervasia Luciana, Gușoaia Alvaro, Gușoaia Antonia, Gușoaia Constantin, Gușoaia Elena, Gușoaia Irina, Gușoaia Narcis, Gușoaia Neculai, Gușoaia Teodora, Hurghiș Elisabeth, Ionită Irina, Irimia Anastasia, Irimia Larisa, Istrate Ana, Istrate Elena, Istrate Teodora, Licău Ștefania, Nistor Teofana, Toader Carla și Toader Rebeca.
Îndrumătoarea lor, Gaftiniuc Alina, Educatoare la Grădinița cu Program Prelungit / Normal, Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” Agapia, a sprijinit cu drag acest proiect.
„Am realizat acest cover cu multă drag și sperăm că va aduce bucurie tuturor celor care îl ascultă”, spun membrii grupului.
Videoclipul „Primăvara românească” este o invitație la o călătorie muzicală plină de frumos și spiritualitate, o adevărată odă adusă primăverii românești. Urmărește-l și descoperă magia muzicii create de elevii de la Agapia!
Actualitate
Copilăria se sărbătorește la Aurora Multimarket – cu reduceri de până la -75%!
1 Iunie se apropie, iar părinții știu deja ce înseamnă asta: zâmbete, cadouri și multă bucurie pentru cei mici. În perioada 25 mai – 7 iunie, Aurora Multimarket dă startul unei campanii dedicate copilăriei, cu reduceri de până la -75% la sute de produse.
Cadouri, surprize și idei pentru toate vârstele
Fie că este vorba despre o jucărie nouă, dulciurile preferate sau rechizite colorate, în magazinele Aurora Multimarket părinții pot găsi ușor cadouri și surprize potrivite pentru orice copil și orice buget.
Rafturile sunt pregătite cu produse colorate, personaje îndrăgite și multe articole care transformă cumpărăturile într-o experiență distractivă pentru întreaga familie. Campania este gândită special pentru părinții care vor să pregătească ceva frumos de Ziua Copilului, fără să cheltuie prea mult.


Suntem mai aproape de tine
Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.
Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.
Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:
- Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
Actualitate
DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț, își deschide porțile în iunie!
DestinEdu își deschide porțile în iunie!
La DestinEdu – Centrul Educațional din Târgu Neamț transformăm învățarea limbii franceze într-o experiență creativă și autentică. Mai mult decât un centru de limbi străine, suntem un spațiu unde franceza prinde viață prin cursuri interactive, ateliere de lectură, jocuri de societate și improvizație teatrală bilingvă.
Adresat copiilor, adolescenților și adulților, DestinEdu își propune să aducă împreună oameni pasionați de limbă, cultură și dezvoltare personală, într-un mediu cald și prietenos, unde fiecare participant își poate descoperi vocea și încrederea.
Cursuri demo de limba franceză pentru copii
La DestinEdu, fiecare sesiune demo este o invitație de a descoperi limba franceză într-un mod autentic și plăcut, alături de alți copii pasionați de învățare și explorare.
Grupele sunt organizate pe categorii de vârstă, pentru a oferi fiecărui copil o experiență potrivită nevoilor sale:
8–10 ani (ciclul primar)
8 iunie 2026
16:15 – 17:45
11–14 ani (gimnaziu)
9 iunie 2026
16:15 – 17:45
15–18 ani (liceu)
10 iunie 2026
16:15 – 17:45
Locurile sunt limitate!
Participarea se face doar pe bază de înscriere, până pe 4 iunie, completând formularul de pe site: https://francaisprof.com/destinedu-centru-educational…
Ne găsiți în Târgu Neamț, Strada Tudor Vladimirescu, nr. 3A
Vino să descoperi bucuria de a învăța franceza altfel — prin comunicare, creativitate și conexiuni autentice.

-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 6 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



