Connect with us

Actualitate

(VIDEO) Nou în Târgu Neamț! ,,Adin Victor”, centrul medical cu cei mai buni specialiști în stomatologie, kinetoterapie și fizioterapie

Publicat

pe

Un nou centru medical s-a deschis de curând, în orașul Târgu Neamț. Este vorba despre ,,ADIN VICTOR”, o clinică cu servicii medicale de înaltă calitate destinată locuitorilor din oraș și din comunele limitrofe. La acest centru medical veți găsi cei mai buni specialiști în stomatologie, kinetoterapie și fizioterapie. Pe partea de stomatologie, au fost aduși doi doctori de la Iași.

,,Adin Victor” oferă o gamă variată de servicii în stomatologie generală, chirurgie, ortodonție, parodontologie, electroterapie, cât și masaje limfatice, de relaxare și somatice.

Isache Victor-Andrei susține că înființarea acestei clinici a fost un cumul de factori: ,,Toată viața mea am cochetat cu sportul, încă de la vârsta de 10 ani m-am apucat de fotbal. Am continuat până la 22 de ani, am făcut sport de performanță. Am rămas pe partea administrativă și am început cu echipa de fotbal de la Târgu Neamț. Din păcate, în pandemie a trebuit să oprim totul. Atunci mi-a venit ideea cu acest cabinet, pentru că e în stransă legătură cu sportul, cu mișcarea în general. Am luat legătura cu doi doctori tineri din Iași și ne-am apucat de treabă.”

Ai nevoie de recuperare sau pur și simplu simți nevoia unui masaj de relaxare? Centrul ,,Adin Victor” este locul ideal unde vei putea beneficia de următoarele servicii: masaj limfatic, montaj benzi kinesiologice pe zonă corporală, masaj somatic și de relaxare.

Pacienții vor beneficia și de servicii de kinetoterapie împreună cu cei mai buni specialiști. Ce putem trata: dureri de genunchi, gonartroză, hernia de disc, lombosciatică, osteoporoză, ruptură menisc și spondiloza.

În ceea ce privește tratamentul prin electroterapie, acesta este nedureros, stimularea electrică furnizând un curent pe care pacientul îl percepe sub forma unor pulsatii. Curentul electric determină consolidarea si relaxarea mușchilor, contribuind astfel la atenuarea durerii. Electroterapia stimulează eliberarea de endorfine, care reprezintă calmante naturale produse de organism.

Pe cei de la centrul ,,Adin Victor” îi puteți găsi pe strada Calistrat Hogaş, nr. 2, în incinta clădirii fostului Cinematograf (etajul 1) sau la numărul de telefon 0748 991 368. De asemenea, îi puteți urmări și pe pagina de facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.

Actualitate

Jaf silvic mascat sub tăcerea autorităților: Județul Neamț, victima unei rețele de fraudă cu sute de metri cubi de lemn

Publicat

pe

De

Activiștii de mediu acuză complicitatea dintre agenții economici, lucrătorii silvici și instituțiile de control.

O nouă alarmă privind acoperirea legală a jafurilor din pădurile nemțene. Firme private influente utilizează avize fictive și subterfugii birocratice pentru a albi cantități uriașe de lemn tăiat ilegal, cu complicitatea autorităților din județul Neamț și a Ocolului Silvic Vânători.

Conform dovezilor din teren, doar în primele zile ale acestei luni au fost emise 14 avize de transport pentru resturi vegetale și crengi, declarând volume imposibile de până la 13 metri cubi pe container. În realitate, peste 150 de metri cubi de lemn de foc au fost introduși fictiv în acte prin intermediul unor autospeciale de transport, pentru a justifica stocurile ilegale din depozite, transformate ulterior rapid în tocătură.

Deși dosarele sunt documentate cu probe clare și trimise către organele de cercetare penală, deciziile recente ale instanțelor stârcesc revoltă. Un caz recent arată că o întreagă flotilă confiscată, șapte camioane și opt semiremorci pline cu material lemnos suspect, a fost returnată firmei private la doar o zi de la reținere.

În timp ce polițiștii, silvicultorii, procurorii și judecătorii își pasează responsabilitatea din motive procedurale, rețelele de tăieri ilegale continuă să opereze sub umbrela protecției politice, lăsând județul Neamț fără una dintre cele mai importante resurse naturale.

Continua sa citesti

Actualitate

Festivalul Toamnei revine la Curtea Domnească din Piatra-Neamț cu trei zile de concerte și tradiții

Publicat

pe

De

Evenimentul, finanțat exclusiv din sponsorizări, se desfășoară în perioada 11-13 septembrie și include o seară Oktoberfest.

Sărbătoare mare în centrul municipiului Piatra-Neamț. În perioada 11-13 septembrie, Curtea Domnească găzduiește o nouă ediție a Festivalului Toamnei, concepută în jurul a trei tematice distincte: Toamna Urbană, Toamna Bavareză și Toamna Tradițională. Primarul Adrian Niță dă asigurări că evenimentul este finanțat exclusiv din sponsorizări și parteneriate private, fără a afecta bugetul local.

Programul debutează vineri, 11 septembrie, cu o seară dedicată tinerilor, dominată de efecte vizuale și ritmuri moderne alături de DJ Pascal Junior. Sâmbătă, 12 septembrie, centrul orașului îmbracă atmosfera specifică sărbătorii Oktoberfest, cu muzică live, decoruri tematice și preparate inspirate din gastronomia bavareză. Pe scenă vor urca artiști precum Mariana Anghel, Traian Stoiță, Ceata Junilor Sibiului și formații de muzică de fanfară.

Duminică, 13 septembrie, atenția se mută pe meșterii populari și producătorii locali. Vizitatorii vor putea asista la procesul tradițional de obținere a mustului din struguri, iar serbarea se va încheia cu un spectacol folcloric susținut de Aurel Tămaș și ansambluri locale.

Autoritățile locale invită pietrenii de toate vârstele să lase grijile deoparte și să se bucure de muzică, gastronomie și tradiții în inima orașului, pe parcursul întregului weekend.

Continua sa citesti

Actualitate

ULTIMATUM PENTRU AUTOSTRADA UNIRII A8: Comisia Europeană confirmă finanțarea, dar mingea este în curtea Guvernului României

Publicat

pe

De

Bruxelles-ul spulberă orice pretext privind lipsa sprijinului financiar extern pentru cel mai important proiect de infrastructură al Moldovei.

Comisia Europeană a transmis clarificări oficiale la interpelarea asociației civice Hai Că Se Poate, confirmând că fondurile europene pentru Autostrada Unirii A8 sunt disponibile. Prioritizarea și execuția lucrărilor depind însă exclusiv de deciziile Guvernului României.

Termenul critic este anul 2027, dată până la care șantierele trebuie să fie complet active pe tot traseul, de la Târgu Mureș până la Ungheni, pentru a nu risca pierderea finanțării și ratarea finalizării din 2032.

Din cauza întârzierilor birocratice și a ritmului lent de pe anumite loturi, există un risc major ca aceste etape intermediare să fie ratate. Activiștii civici cer presiune politică din partea parlamentarilor și liderilor locali din regiunea Moldovei asupra Executivului de la București pentru deblocarea urgentă a tuturor tronsoanelor.

Dacă Autostrada A8 nu va fi gata în următorii ani, vina va aparține exclusiv clasei politice de la București și din regiune, care riscă să izoleze din nou Moldova din punct de vedere economic, deși banii europeni stau la dispoziția României.

Continua sa citesti

Popular