Connect with us

Actualitate

Lansarea candidatului PSD, Apopei Vasile, pentru funcția de primar al orașului Târgu Neamț

Publicat

pe

Daniel HARPA:Astăzi îmi exprim sprijinul necondiționat pentru candidatura lui Vasile Apopei la funcția de primar de Târgu-Neamț”

-declarație de presă-

Acum 12 ani, candidam pentru prima dată pentru o funcție publică: Primarul orașului Târgu-Neamt.

Eram tânăr și însetat de schimbare. Și numai cine nu vrea, în mod intenționat, poate spune ca NU s-a schimbat în bine fața orașului nostru în această perioadă.

De-a lungul mandatelor mele ca primar, am realizat multe pentru orașul nostru. Nu singur, ci împreună cu echipa mea și cu sprijinul târgnemțenilor. Mâna dreaptă mi-a fost viceprimarul, prietenul meu Vasile Apopei.

Am încercat să schimbăm mentalități.

Am muncit pentru drumuri mai bune, educație de calitate, servicii medicale accesibile, cultură și turism dezvoltat.

Investițiile realizate în perioada 2012-2024 în Târgu-Neamț au o valoare de peste 80 de milioane de euro, din care o mare parte sunt fonduri europene. Asta arată angajamentul nostru pentru dezvoltarea durabilă a comunității de sub Cetate.

Avem amfiteatru unic în lume.Un spital exemplar. Toate școlile modernizate și dotate. Drumuri fără colb. Blocuri reabilitate termic și locuințe sociale la Blebea. Bazin de înot. Ștrandul mult dorit de targnemteni. Centru pentru persoanele speciale și alte zeci de proiecte finalizate sau în curs de implementare.

Toate aceste investiții sunt pentru târgnemteni.Pentru copii și seniorii noștri.

Nu le iau nicăieri cu mine.

Îmi amintesc ca, de fiecare dată când urma să îmi depun candidatura pentru un nou mandat, ca să duc mai departe proiectele, se zvonea ca nu voi mai candida pentru această funcție. Iată că, de data aceasta… e timpul să merg înainte! Cu recunoștință pentru sprijinul acordat de echipa de la Târgu-Neamț și cu respect pentru oamenii locului și orașul de sub Cetatea Neamț, mă apropii de punctul final al unuia dintre cele mai speciale capitole din viața mea- capitolul PRIMĂRIA TÂRGU-NEAMȚ- și mă îndrept cu încredere către următoarea etapă în viața mea politică: președinția Consiliului Judetean Neamț!

Las orașul sufletului meu în mâinile organizației noastre puternice și vii, PSD Târgu- Neamț, și sunt convins că Vasile Apopei va continua munca începută, împreună cu o echipă competentă pentru Consiliul Local, și va aduce urbei noastre prosperitate și bunăstare. Vine în fața târgnemțenilor cu oameni de calitate, cu rezolvări pentru problemele apărute și cu alte proiecte proprii, viabile.

Prin urmare, astăzi îmi exprim sprijinul necondiționat pentru candidatura lui Vasile Apopei la funcția de primar de Târgu-Neamț.

Dragi târgnemțeni, vă încurajez pe fiecare dintre voi să îl susțineți în această campanie. Și să MĂ susțineți și pe mine pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, căci Târgu-Neamț a fost zona care a înclinat mereu balanța în favoarea PSD la nivel județean.

Iar eu, Daniel Vasilică Harpa, n-am sa uit niciodată de unde am plecat!

Dumnezeu să ne ajute, să facem Binele de înfăptuit!

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

A vrut să își pregătească o cafea în rulotă, însă butelia a explodat

Publicat

pe

De

Cristian C. de 45 de ani din comuna Vânători Neamț (Nemțișor) a fost gasit de catre pompieri cu arsuri de gradul II și III pe 90% din suprafața corpului, a fost preluat și transportat de echipajul SMURD TIM (de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț) la UPU Piatra-Neamț.

Continua sa citesti

Actualitate

Accident la Oglinzi

Publicat

pe

De

Eveniment rutier în afara localității Târgu-Neamț

La data de 6 noiembrie a.c., ora 15:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieșirea din localitate Târgu-Neamț spre Răucești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Neamț, conducea un autoturism pe DN15C, în afara localității Târgu-Neamț, ar fi efectuat manevra de depășire a unui autoturism care se deplasa pe același sens, care la rândul lui s-ar fi angajat într-o manevră de depășire a unui autoturism.

Pentru a evita impactul, femeia ar fi efectuat viraj la stânga, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând într-un cap de podeț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei minore, în vârstă de 4 ani, pasager în același vehicul.

Ambii conducători auto au fost testati alcoolscopic rezultatele fiind negative.

Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.

insp.pr. Ciofu Ramona

Continua sa citesti

Actualitate

Top 10 cei mai ieftini furnizori de energie, la trei luni de la liberalizarea pieței

Publicat

pe

De

Clasamentul furnizorilor de energie electrică după prețul final plătit de români s-a schimbat față de iulie, prima lună de liberalizare a pieței. Deși Hidroelectrica rămâne cea mai avantajoasă opțiune, marii furnizori și-au redus și ei tarifele față de perioada imediat următoare liberalizării, iar topul nu mai este ocupat predominant de firmele de tip trader.

Aceste schimbări au loc pe piața de energie electrică, care a fost deschisă complet începând cu 1 iulie 2025. Până atunci, prețurile la energie erau plafonate: 0,68 lei/kWh pentru un consum de până la 100 kWh, 0,80 lei/kWh pentru consumul între 100 și 300 kWh și 1,3 lei/kWh pentru consumul ce depășește 300 kWh. Diferența dintre prețul real al pieței și aceste plafoane a fost acoperită de bugetul de stat.

Începând cu 1 iulie, toți consumatorii plătesc integral prețul de piață. De la 1 septembrie, o componentă reglementată a facturii – tariful pentru serviciile de sistem – a înregistrat o ușoară majorare, dar impactul acesteia asupra valorii finale a facturii va fi nesemnificativ.

SURSA: hotnews.ro

Continua sa citesti

Popular