Connect with us

Actualitate

Încep testele aplicației RO-ALERT!

Publicat

pe

Lansarea portalului web ro-alert.ro reprezintă o nouă etapă în procesul de punere în funcțiune a aplicației RO-ALERT de avertizare și alarmare a populației în situații de urgență. Informarea populației privind funcționarea aplicației RO-ALERT este necesară pentru continuarea testelor la nivel regional și național, care sunt programate în perioada următoare.

Site-ul ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență.

Portalul informativ cuprinde următoarele secțiuni:
• Prezentarea sistemului RO-ALERT
• Configurare telefon
• Standarde – oferă informații privind tehnologia Cell Broadcast
• Întrebări frecvente
• Instalează aplicația DSU
• Contact

Secțiunea „Configurare telefon” asigură informații complete despre modul de configurare a telefoanelor mobile în toate rețelele, astfel încât publicul să poată recepționa mesajul pe telefonul mobil de care dispune. Sistemul utilizează infrastructurile rețelelor operatorilor de comunicații mobile din România.

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a rețelelor publice de comunicații mobile și nu este necesară instalarea unei aplicații pe telefoanele mobile. Sistemul RO-ALERT funcționează indiferent dacă utilizatorul deține servicii de tip abonament sau prepay, iar recepționarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.

Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone amenințate de situații de urgență și este particularizat în funcție de tipul evenimentului produs ori prognozat. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui și a numărului de telefon al utilizatorului.

Secțiunea “Întrebări frecvente” oferă răspunsuri la întrebări legate de sistemul RO-ALERT, acoperind detalii tehnice, reguli de comportament în cazul recepționării mesajelor de avertizare. În plus, portalul ro-alert.ro asigură conexiunea cu celelalte surse de informare puse la dispoziție de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Sistemul RO-ALERT este implementat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Talent încurajat de la o vârstă fragedă: inițiativa Danielei Rotariu

Publicat

pe

De

Un gest care inspiră: Daniela Rotariu susține copiii talentați prin artă și implicare

Daniela Rotariu continuă să fie un sprijin real pentru copiii talentați, în special pentru cei pasionați de desen. Prin implicarea sa, îi încurajează să își dezvolte talentul artistic, ghidându-i spre activități creative precum realizarea de desene pentru cărți dedicate copiilor sau chiar pictarea de icoane.

Un exemplu emoționant este colaborarea cu Nicole Manea, o fetiță din clasa a V-a, care a ilustrat cea de-a patra carte pentru copii a Danielei Rotariu, destinată copiilor din comuna Răucești. Prin acest gest, Daniela și-a dorit nu doar să promoveze talentul unui copil, ci și să ofere un impuls și o motivație tuturor celor mici, arătându-le că pot reuși atunci când sunt susținuți.

Pentru Daniela, desenul nu este doar o formă de exprimare, ci și o modalitate prin care copiii își pot descoperi sensibilitatea, răbdarea și încrederea în propriile forțe. Ea crede că, prin muncă și încurajare constantă, fiecare copil talentat poate evolua și își poate transforma pasiunea într-o direcție de viitor.

Pe lângă susținerea copiilor talentați, Daniela Rotariu se implică activ și în sprijinirea centrelor pentru copiii cu probleme, dorind să aducă lumină, speranță și bucurie în viețile celor care au cea mai mare nevoie de atenție și grijă.

Prin aceste inițiative, Daniela nu doar că susține talentul, ci contribuie la formarea unor caractere puternice, oferind copiilor șansa de a crește frumos, atât artistic, cât și uman.

Continua sa citesti

Actualitate

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Publicat

pe

De

BREMAD NEAMȚ SRL prin BREABĂN MIHAIL, cu sediul în satul Drăgănești, str. Principală nr.223, comuna Drăgănești, jud. Neamț anunţă publicul interesatasupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Construire bloc de locuințe colective P+3E”, propus a fi amplasatîn str. Veronica Micle, nr. 18C, bloc R7, pe terenul identificat cu NC 59727, orașul Târgu-Neamț, județul Neamț.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț din mun. Piatra-Neamț, Piața 22 Decembrie, nr.5, de luni până joi, între orele 8-14.00 și vineri între orele 8,00-12,00, tel.0233/219695.

    Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Direcției Județene de Mediu Neamț.

Continua sa citesti

Actualitate

FOTO VIDEO Inaugurarea noului depozit EVOTOOLS by VANEX S.R.L. un moment important pentru Târgu-Neamț

Publicat

pe

De

Luni, 9 martie 2026, începând cu ora 10:00, a fost inaugurat oficial noul depozit EVOTOOLS by VANEX SRL din Târgu-Neamț.


Evenimentul a atras numeroși clienți, meșteri și persoane interesate de soluții moderne de mobilitate și unelte de calitate.
Depozitul pune la dispoziție o gamă variată de produse.
Printre acestea se numără mașini electrice, tricicluri electrice și scutere electrice special concepute pentru persoanele cu dizabilități. Pe lângă mijloacele de transport electrice,
clienții pot găsi și o selecție consistentă de scule și unelte de mână, accesorii pentru grădinărit, precum și unelte necesare lucrărilor din gospodărie.
Deschiderea acestui depozit reprezintă o extindere strategică a rețelei EVOTOOLS și vine în întâmpinarea cererii tot mai mari de produse electrice accesibile
și de unelte profesionale la prețuri competitive în zona Neamțului.

Noul punct de vânzare este amplasat la ieșirea din Târgu-Neamț spre Timișești, pe partea stângă.
Locația este ușor accesibilă atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru cei din comunele învecinate.

Continua sa citesti

Popular