Connect with us

Actualitate

Calendar Recensământ 2022

Publicat

pe

România începe de astăzi să își numere populația și locuințele. În premieră, Institutul Naţional de Statistică încearcă să obţină date şi cu ajutorul tehnologiei. Vom putea să răspundem la chestionar online cu ajutorul telefonului sau laptopului.

Salariații care se vor autorecenza vor avea dreptul la o zi liberă, plătită de angajator. Iar acolo unde este nevoie, vor merge recenzorii pentru interviuri faţă în faţă, dar toate datele vor fi colectate pe tablete, tot online.

Cei care refuză să participe la recensâmânt pot fi amendați.

Recensământul Populației și Locuințelor 2021:

1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi populare bază de date RPL2021

14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare (metoda CAWI)

16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor)

Instrucţiuni privind autorecenzarea – vă rugăm daţi click aici.

Informarea persoanei cu privire la RPL 2021 referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 (RGPD)

Pe parcursul anului 2021 a avut loc recensământul de probă conform etapelor următoare: 

1 februarie – 9 martie 2021: Preluare date din surse administrative şi populare bază de date RPL2021

10 – 16 martie 2021: Autorecenzare (metoda CAWI)

17-21 martie 2021: Identificare adrese nerecenzate sau recenzate parţial şi întocmire liste adrese pentru fiecare recenzor

22 – 31 martie 2021: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor, metoda CAPI)

Președintele INS, Tudorel Andrei, a explicat la Digi24 cum se va desfășura referendumul și care vor fi întrebările la care trebuie să răspundă românii

Este un chestionar care va fi construit pe câteva secțiuni importante. Sunt informații referitoare la gospodărie, la locuință, la dotarea locuinței, la caracteristici ale persoanei, cu informațiile demografice, nivelul de instruire, acolo unde este cazul evaluarea caracteristicilor migrației internaționale. Sunt informații la care trebuie să existe o declarație din partea fiecărei persoane – limba maternă, religia și etnia, care sunt pe libera declarație a fiecărei persoane”, a spus el.

Cei care vor să se recenzeze online pot completa chestionarul începând cu 14 martie până în 15 mai. După această dată, recenzorii vor merge la oameni pentru a-i recenza, în perioada 16 mai-17 iulie.

Andrei spune că sunt prevăzute în lege sancțiuni pentru cei care refuză recensământul, dar că participarea este stimulată inclusiv prin acordarea unei zile libere plătite.

Vor beneficia de această zi liberă toți cei care completează formularele online, în prima etapă a recensământului.

INS vrea să afle și care a fost impactul pandemiei asupra cetățenilor, iar o întrebare în acest sens se va regăsi în chestionar.

Andrei a vorbit și despre consecințele acestui referendum, în condițiile în care populația României este în constantă scădere.

Aceste rezultate vor permite în primul rând ierarhizarea României la nivelul Uniunii Europene din punctul de vedere al populației. În acest moment suntem pe locul 6, cu 19,1 milioane, după ultimele estimări. Din păcate, evoluțiile demografice e posibil să ne coboare pe locul 7. La nivel local sunt foarte importante aceste date, pentru că în funcție de rezultatele obținute pot fi accesate fonduri, pot fi stabilite strategii de dezvoltare”, a spus el.

SURSA: digifm.ro

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Școala începe cu reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket!

Publicat

pe

De


Clopoțelul se pregătește să sune din nou, iar pregătirile pentru noul an școlar sunt deja în toi. La Aurora Multimarket găsești rechizite și produse utile pentru școală, cu reduceri de până la 70%, până pe 13 septembrie.

Un nou an școlar vine cu emoții, planuri și, bineînțeles, o mulțime de lucruri de pregătit. De la caiete și instrumente de scris până la ghiozdane, penare și produse pentru activități creative, la Aurora Multimarket poți bifa mai ușor lista pentru școală și, în același timp, să ai grijă de buget.

Tu ești pregătit de școală?

În agitația dinaintea primei zile, e ușor să uiți câte ceva. Tocmai de aceea, am pregătit un mic ajutor pentru tine.

Aruncă o privire peste lista și vezi ce mai ai de bifat.
 

 
Până pe 13 septembrie, te așteptăm în Aurora Multimarket cu reduceri de până la 70% și produse începând de la doar 1 leu.

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
 👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 
 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Actualitate

Ce face chitara la Târgu Neamț? Vă strică planurile de stat acasă! Estival de Chitară la sfârșit de august

Publicat

pe

De

În ultimul weekend din august, canapeaua pierde în fața chitarei, căci Estivalul de Chitară aduce la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț două concerte cu artiști fabuloși și repertorii complet diferite: de la tango, valsuri și ritmuri latino-americane la operă, romanțe și canțonete napoletane. Maxim Belciug, Gabriel Bălașa și Alexandra Știrban sunt protagoniștii celor două seri, care promit să ofere publicului două călătorii muzicale construite în jurul unuia dintre cele mai versatile instrumente: chitara.

Dacă nu aveați încă planuri pentru ultimul weekend din august, acum aveți. Iar dacă gândeați cumva să stați acasă și nu faceți nimic, s-ar putea să trebuiască să schimbați planul. Pe 29 și 30 august, Estivalul de Chitară ajunge la Târgu Neamț și propune două seri de muzică live aparte, ca pe marile scene ale lumii.

Prima seară, sâmbătă, 29 august, pe scenă urcă superchitaristul Maxim Belciug și percuționistul Gabriel Bălașa, într-un concert de „muzică albastră”. Denumirea nu trebuie căutată în dicționarele muzicale: este formula sub care cei doi artiști adună tangouri, valsuri, ritmuri latino-americane, sonorități exotice și improvizație, într-un spectacol în care chitara, percuția și handpanul trec cu naturalețe de la visare la exuberanță. Este și o bună ocazie de a renunța la prejudecata că un concert de chitară presupune neapărat liniște solemnă, repertoriu auster și un public preocupat să nu tușească între părțile lucrării. Dimpotrivă : un concert de chitară e o mare bucurie, iar chitara a fost dintotdeauna un mare călător: a trecut prin palate și taverne, prin muzica savantă și prin cea populară, prin Spania și America Latină, a însoțit dansul, serenada, melancolia și petrecerea. Pe 29 august le aduce pe toate și la Târgu Neamț.

Pe 30 august, atmosfera se schimbă. Este seară de operă, iar soprana Alexandra Știrban, originară din Târgu Neamț, revine în orașul natal și pe scena pe care s-a format ca artist, pentru un concert susținut alături de Maxim Belciug. De data aceasta, chitara lasă ritmul primei seri și intră în dialog cu vocea. Programul pornește din lumea barocului și a operei și ajunge la romanță și canțoneta napoletană, într-un recital conceput atât pentru melomani, cât și pentru cei care poate n-au intrat niciodată într-o sală de operă. 

Pentru cei care locuiesc în Târgu Neamț, Estivalul de Chitară este ocazia perfectă pentru o călătorie muzicală fantastică, de la Ozana la Napoli și Buenos Aires, fără a pleca din oraș. Iar pentru ceilalți, poate fi tocmai pretextul pentru o mică vacanță la sfârșit de vară. La Târgu Neamț, oraș răsfățat de istorie și natură, ai ce să faci toată ziua, iar seara mergi la concert, la festival. Un plan perfect pentru ultimul weekend din august, cu avantajul că nici nu te pune să alegi între turism și cultură: la Târgu Neamț, pe 29 și 30 august, amândouă încap perfect în aceeași zi.

Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55, Târgu Neamț, și încep la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro, eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.

Așadar, ce face chitara la Târgu Neamț? Vă oferă un motiv foarte bun să nu rămâneți acasăpe 29 și 30 august.

Continua sa citesti

Actualitate

Estivalul de Chitară aduce două seri extraordinare de muzică la Târgu Neamț, la sfârșit de august

Publicat

pe

De

Două seri de concert, artiști formidabili și o călătorie muzicală care pornește de la tango și ritmuri latino-americane și ajunge la operă, romanță și canțoneta napoletană. Aceasta este propunerea pe care o lansează Estivalul de Chitară, minifestivalul de weekend ce are loc pe 29 și 30 august 2026, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț.

La sfârșitul acestei veri, Târgu Neamț adaugă și muzica pe lista motivelor pentru care merită o vizită. Pe 29 și 30 august, Estivalul de Chitară propune localnicilor și turiștilor două seri de concert, concepute în jurul unuia dintre cele mai iubite și versatile instrumente: chitara. Gândit ca un minifestival de weekend, evenimentul invită publicul să descopere chitara în două ipostaze foarte diferite, de la exuberanța ritmurilor și dansurilor lumii până la rafinamentul repertoriului vocal clasic.

Sâmbătă: muzică albastră, tango și ritmuri ale lumii

Sâmbătă, 29 august, În prima seară a festivalului, pe scenă urcă superchitaristul Maxim Belciug, alături de percuționistul Gabriel Bălașa, într-un spectacol extraordinar de muzică albastră. Cei doi propun o aventură sonoră plină de culoare, în care chitara și percuția intră într-un dialog eclectic, care refuză cumințenia genurilor muzicale, cu valsuri și tangouri, ritmuri latino-americane, melodii venite parcă de foarte departe, improvizație, melancolie și izbucniri de contagioasă energie. Este o muzică a întâlnirilor și a călătoriilor, în care melancolia poate deveni dans, iar o melodie intimă se poate transforma, câteva clipe mai târziu, într-o adevărată sărbătoare.

Duminică: soprana Alexandra Știrban se întoarce acasă

Duminică, 30 august, Estivalul de Chitară schimbă registrul și invită publicul la o seară dedicată vocii. Soprana Alexandra Știrban, originară din Târgu Neamț, revine în orașul natal pentru a cânta într-un recital care traversează câteva dintre cele mai seducătoare teritorii ale repertoriului vocal, în acompaniament pasional de chitară. De la eleganța barocului la marile arii de operă, de la sensibilitatea romanței la farmecul canțonetei napoletane, concertul aduce în prim-plan ceea ce rămâne, dincolo de decoruri și costume, în inima operei: melodia și emoția vocii omenești. Pentru Alexandra Știrban, concertul are și semnificația specială a revenirii în locul de unde a pornit. Pentru publicul din Târgu Neamț, este prilejul de a o asculta acasă, într-o formulă care îi pune în valoare strălucitoarea voce lirică.

Cetate și poveste ziua, concert seara

Prin alegerea orașului Târgu Neamț ca loc de desfășurarea ediției 2026, Estivalul de Chitară își propune să lege experiența culturală de descoperirea locului. Cetatea Neamț, Humuleștii, peisajul și patrimoniul cultural al zonei fac din oraș o destinație potrivită pentru un sfârșit de săptămână în care vizitarea locurilor poate continua, seara, în sala de concert. Atât pentru publicul local, cât și pentru cei care vor să transforme ultimul weekend din august într-o mică vacanță culturală, Estivalul de Chitară de la Târgu Neamț poate fi pretextul perfect pentru o ultimă escapadă înainte ca vara să se încheie.

Estivalul de Chitară este un proiect al Asociației Lyra Kripto. Parteneri de comunicare: Libertatea, Vorbitorincii, Radio România Muzical, Catavencii. Parteneri media : DCNews.ro, mplustv.ro, mplusfm.ro, neamt24.ro, terrafm.ro, ZiaruldeRoman.ro, contacteculturale.ro, spatiulconstruit.ro, zilesinopti.ro, ultima-ora.ro, presshub.ro, e-zine.ro, agentiadecarte.ro, activenews.ro, bookhub.ro, ceascadecultura.ro, revistatango.ro.

Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55, Târgu Neamț, și încep la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.

Continua sa citesti

Popular