Actualitate
(FOTO/VIDEO) Cum arată Ozana ”cea frumos curgătoare” după ploile torențiale
Până în această seară, la ora 23:00, județul Neamț se află, încă, sub atenționare de COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului. Hidrologii au emis și ei, avertizări de cod galben și portocaliu de inundații aproape în toată țara.
,,În intervalul menționat, în nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia, Dobrogea și la munte, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și, izolat, grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20-25 l/mp și, izolat, 35-45 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 45-55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80-90 km/h. Astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
În ceea ce privește județul Neamț, nu au fost înregistrate pagube după ploile torențiale din ultimele zile. Imaginile cu râul Ozana au fost surprinse în această dimineață, 16 iunie. După cum se poate observa din imagini, Ozana nu mai este la fel de limpede și frumos curgătoare, și asta se datorează ploilor abundente. Situația nu stă la fel de bine, însă, în zona Gării din Târgu Neamț. Ploile aproape că au inundat o stradă. Așa că, dacă vă gândiți să treceți prin această zonă, nu vă uitați cizmele acasă.

Actualitate
Revelion 2026 – Strajerii Cetatii – LaDomnizza
Anul Nou merită să te găsească într-un loc cu adevărat special!
La Domnizza te invităm să întâmpinăm împreună Revelionul 2026 într-o atmosferă elegantă, cu muzică live, preparate rafinate și momente memorabile.
Meniu de Revelion
• Aperitiv festiv cu gusturi fine și atent selecționate
• Sturion cu legume, din propria noastră crescătorie.
• Pulpă de rață cu piure de trufe și sos de fructe de pădure.
Candy Bar
Băuturi Incluse
• Vinul casei – Cramele Recas
• Țuică tradițională
• Cafea, sucuri, apă
Atmosferă & Distracție
• Muzică live cu BEBE BAND
• Datini și obiceiuri de Anul Nou
• Show de artificii la miezul nopții

Locuri limitate • 590 lei/persoană
Rezervări: 0728 333 133
Actualitate
Copilașii talentați de la Elly’s Music Class vă pregătesc surprize de Ziua Națională

Copilașii talentați de la Elly’s Music Class pregătesc, cu emoție și lumină, surprize de Ziua Națională. În micul atelier al muzicii, unde visele se împletesc cu armoniile, cei mici lucrează la un omagiu adus României. Inițiativa își propune să le deschidă copiilor poarta către valorile adevărate ale neamului, pentru ca prin artă să descopere sensul adânc al unității și farmecul inconfundabil al identității noastre.
Muzica devine firul magic al acestei călătorii: cântecele românești, pline de căldură și duioșie, ridică poduri nevăzute între trecut și viitor, sădind în sufletele tinere mândria de a purta mai departe o moștenire luminoasă.
Elena Ioniță mărturisește că aceste activități modelează, încet și frumos, viitori adulți nu doar talentați, ci și profund legați de rădăcinile lor.

Actualitate
Așteptarea a luat sfârșit! Se deschide cel mai tare loc de joacă pentru copiii din Târgu Neamț!
Vrei să fii printre primii care descoperă Hero Kids?
Trimite-ne un mesaj și rezervă-ți locul chiar acum!
Pentru ca asteptarea, a luat sfârșit!!!
Pe 29 și 30 noiembrie deschidem oficial porțile Hero Kids – un loc de joacă bine gândit, dotat special pentru ca cei mici si mari sa fie in siguranta!
Vă mulțumim pentru interesul și mesajele primite. Ati dat dovadă de un interes imens pentru ca acest loc de joaca sa fie integrat in orasul TArgu Neamt!!
Deschiderea oficiala va permite sa aveti acces gratuit, în sesiuni de catev1h30, ca fiecare copil să se poată bucura în voie de tobogane, piscina cu bile, trambulină, căsuțe tematice și zona pentru cei mai mici, iar adultilor le am pregatit o surpriză si se pot bucura de o cafea în spațiul dedicat lor.
Așa ca aveti toate motivele să ne calcati pragul!
Va asteptam in data de 29 si 30 decembrie incepand cu ora 10.
Sesiuni ambele zile:
10:00–11:30
12:00–13:30
13:30-15:00
15:00–16:30
17:00–18:30
Târgu Neamț, Strada Cuza Voda nr 74A, la 50 m vis-a-vis de La Cuptor
Abia așteptăm să vă cunoastem si sa cream amintiri frumoase alaturi de copii intr un spatiu plin de caldura, joaca si voie buna!
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 5 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 3 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!
-
Actualitateacum 5 aniZbor lin, prieten drag!






