Connect with us

Stiri locale

AUDIO Festivalul Internațional de Artă plastică pentru copii, ediția a 42 a „The small Montmartre of Bitola” – Macedonia 2023

Publicat

pe

Pasiune, emoție, perseverență

Pregătiri pentru o nouă participare la Festivalul Internațional de Artă plastică pentru copii, ediția a 42 a „The small Montmartre of Bitola” în Macedonia 2023, concurs organizat de CHILDRENS ART STUDIO ,,ST. CYRIL AND METHODI”.

Prof. Grădinaru Oana

Colecția de anul acesta cuprinde 27 de lucrări. Participăm ca în fiecare an, la secțiunea Colecție cu o temă religioasă. Dacă în anii trecuți am reprezentat Divinitatea în tehnici creștine: iconografie, frescă, mozaic sau miniatură-alfabet, pentru participarea de anul acesta am ales o temă universală tuturor credințelor: creația. Frumusețea creației divine reprezentată în motive decorative unice sau compoziții, care conțin motive diverse: vegetale, florale, zoomorfe sau geometrice, în colorit viu asemeni naturii. Acestea împodobesc edificiile de cult în toate religiile lumii. Lucrările au fost realizate de elevii secției Patrimoniu Cultural, clasele IX-XII.

Concursul reunește an de an peste 10.000 de participanți, din peste 30 de țări, din Europa cât și din Asia. A devenit o tradiție frumoasă, aceea de a participa la aceasta competiție de prestigiu, de 13 ani. Demersul început în 2011, de către profesorul Dan Țîrdea și preluat de profesor Oana Grădinaru din 2017, a adus Seminarului nemțean premii precum ,,Grad Prix”, ,,Best collection”, ,,Golden Palette”, „Golden Brush” și diplome Winners. Deși avem toate distincțiile în palmares, continuăm să participăm pentru că elevii noștri sunt de fiecare dată alții, de asemeni dornici de competiție, noi experiențe și indiferent de premii, importantă e pasiunea, spiritul competitiv, munca în echipă și satisfacția muncii împlinite. Invitația ne onorează, ca de fiecare dată.

La cea de-a XLI-a ediție a Festivalului Internațional de Artă plastică pentru copii Macedonia, februarie 2022, din aproximativ 17000 de participanți, cei 26 de elevii seminariști au obținut:

1 Premiu Best Colection- ,,GOLDEN BRUSH”,

4 premii Golden Palette: Axinte Alexandra, Costache Ecaterina, Juganariu Parascheva, cl. a XI a și Morar Teodora, cl. a IX a,

3 diplome Winners Ababei Eugenia, Ungureanu Nicolae, cl. A XII a și Morar Andrei, cl. A IX a, mentionate in presa Neamt si site-ul scolii :

Diploma de gratitudine pentru Seminar si profesorul coordonator.

Ca urmare a rezultatelor, elevii au fost premiați și remunerați, atât de Consiliul Județean Neamț și Inspectoratul Școlar Neamț, în cadrul Galei Excelenței în Educație, în 21 decembrie 2022 cât și de Primăria Vânători Neamț, cărora le mulțumim și pe această cale.

Rezultatele competiției, sunt anunțate an de an pe site-ul: www.smallmontmartreofbitola.com

Prof. Grădinaru Oana

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Școala începe cu reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket!

Publicat

pe

De


Clopoțelul se pregătește să sune din nou, iar pregătirile pentru noul an școlar sunt deja în toi. La Aurora Multimarket găsești rechizite și produse utile pentru școală, cu reduceri de până la 70%, până pe 13 septembrie.

Un nou an școlar vine cu emoții, planuri și, bineînțeles, o mulțime de lucruri de pregătit. De la caiete și instrumente de scris până la ghiozdane, penare și produse pentru activități creative, la Aurora Multimarket poți bifa mai ușor lista pentru școală și, în același timp, să ai grijă de buget.

Tu ești pregătit de școală?

În agitația dinaintea primei zile, e ușor să uiți câte ceva. Tocmai de aceea, am pregătit un mic ajutor pentru tine.

Aruncă o privire peste lista și vezi ce mai ai de bifat.
 

 
Până pe 13 septembrie, te așteptăm în Aurora Multimarket cu reduceri de până la 70% și produse începând de la doar 1 leu.

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
 👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 
 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Actualitate

VIDEO ACCIDENT GRAV PE E85, CU UN TIR ÎNCĂRCAT CU BUTELII. ȘASE VICTIME, DOI ȘOFERI, DESCARECERATI

Publicat

pe

De

Un accident rutier grav a avut loc în această seară, în jurul orei 19:53, pe DN E85, în comuna Săbăoani. La fața loculuiau intervinit pompierii de la Detașamentul Roman, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiști de la IPJ Neamț.

În eveniment sunt implicate un autotren încărcat cu butelii și un autoturism. Din primele informații, bilanțul provizoriu indică șase victime, toate fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ pentru îngrijiri medicale.

Identitatea victimelor:

  • Un bărbat de 51 de ani – conducătorul autotrenului
  • Două femei, de 46 și 48 de ani – ocupanți ai autoturismului
  • Trei băieți – doi de 13 ani și unul de 17 ani, aflați și ei în autoturism

Intervenția pompierilor:

  • Două persoane au fost inițial încarcerate.
  • Conducătoarea autoturismului (femeia de 46 de ani) a fost extrasă de pompieri. Este conștientă, cooperantă, dar cu politraumatisme.
  • Conducătorul autotrenului (bărbatul de 51 de ani), blocat în cabină, a fost evacuat și predat unui echipaj medical.
  • Pasagera din autoturism (femeia de 48 de ani) a fost descarcerată ulterior.

Paralel cu misiunile de descarcerare și acordare a primului ajutor, pompierii au acționat și pentru înlăturarea riscului de incendiu, având în vedere încărcătura periculosă a autotrenului.

Toate cele șase victime urmează să fie transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce situația evoluează.

Continua sa citesti

Actualitate

O simulare AI a stârnit entuziasm în Târgu Neamț: statui cu Ștefan cel Mare, Creangă și „Pupăza din tei” în sensurile giratorii

Publicat

pe

De

Târgu Neamț – Un simplu exercițiu de imaginație a captat atenția internauților și a generat sute de reacții. În urmă cu câteva zile, un utilizator de Facebook a postat o simulare realizată cu inteligența artificială, în care sensurile giratorii din oraș erau înfrumusețate cu statui ale unor personalități și simboluri locale: Ștefan cel Mare, Ion Creangă și celebra „Pupăză din tei”.

Ideea a prins rapid viață în mediul online, strângând sute de comentarii și aprecieri. Mulți au salutat propunerea ca pe o inițiativă originală de a aduce un omagiu istoriei și culturii zonei, transformând intersecțiile într-un spațiu public cu identitate locală.

Deși rămâne doar o simulare pentru moment, discuția despre integrarea unor elemente de patrimoniu în infrastructura urbană pare să fie bine primită de comunitatea virtuală. Rămâne de văzut dacă această idee va prinde contur și în realitate. Până atunci, Târgu Neamțul visează la un oraș cu sensuri giratorii „povestite” de mari personalități.

Continua sa citesti

Popular