Connect with us

Actualitate

Copil de 8 ani rănit în urma unui accident rutier la Bahna

Publicat

pe

Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs, ieri, 1 iunie, în localitatea Bahna din județul Neamț. În urma impactului, două persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

,,La data de 1 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Bahna, soldat cu rănirea a două persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără de 28 de ani din Moldoveni, conducea un autoturism pe DJ 159 B, în localitatea Broșteni, pe un sector de drum în curbă la dreapta, ar fi pătruns pe sens opus, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un podeț. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tinerei în cauză și a unui minor în vârstă de 8 ani, pasager în același vehicul. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Incendiu la o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț. Pompierii au intervenit rapid

Publicat

pe

De

În această dimineață, la ora 08:23, pompierii din Târgu-Neamț au fost solicitați să intervină pentru a stinge un incendiu declanșat la o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț. Incidentul a avut loc în garajul sediului de pe strada Ștefan cel Mare, unde vehiculul medical era parcat.

La fața locului au fost trimise forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Târgu-Neamț. Înainte de sosirea echipelor specializate, personalul de la sediul ambulanței a reușit să evacueze autospeciala din garaj și să acționeze pentru localizarea incendiului, limitând astfel pagubele.

Pompierii au intervenit rapid pentru a stinge focul, care s-a propagat în interiorul vehiculului, la nivelul plafonului din compartimentul medical, în jurul unei aeroterme. Incendiul a afectat materialul textil din plafon și a deteriorat aparate și materiale medicale esențiale. Conform evaluărilor preliminare, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.

Din fericire, nu au fost raportate victime sau răniți în urma incidentului. Investigațiile continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele care au dus la declanșarea incendiului.

Acest incident subliniază importanța verificărilor periodice ale echipamentelor electrice și a sistemelor de siguranță, în special în cazul vehiculelor medicale, care joacă un rol vital în salvarea vieților umane. Autoritățile competente vor lua măsuri pentru a preveni astfel de evenimente în viitor.

Continua sa citesti

Actualitate

COMUNICAT – Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț 

Publicat

pe

De

Având în vedere vehicularea în spațiul online a unor informații referitoare la funcționarea sistemului de supraveghere video existent în instituția noastră de învățământ, și pentru corecta informare a opiniei publice, conducerea Liceului „Vasile Conta” Târgu-Neamț transmite următoarele:

Instalarea și utilizarea sistemului de supraveghere video din instituția noastră sunt reglementate de:

  • Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);
  • Legea nr. 102 din 3 mai 2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările și completările ulterioare – Republicare;
  • Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);
  • Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date;
  • P.O. ADM 27, procedura operațională, Activitatea de supraveghere video a activității din Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț, prin intermediul sistemelor de supraveghere video, revizuită.

Necesitatea instalării unui sistem de supraveghere video și punerea sa în funcțiune în instituția noastră, la data de 13 iunie 2013, s-a raportat la nevoile educaționale, socioemoționale, de sănătate fizică și mintală ale beneficiarilor primari, în vederea asigurării pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor, precum și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică care pot apărea în spațiul școlar. Odată cu înmulțirea actelor de violență împotriva elevilor și a profesorilor deopotrivă, combaterea acestora a devenit o prioritate; prin urmare, instalarea unui sistem de supraveghere video a devenit indispensabilă pentru sporirea siguranței elevilor și a personalului didactic, didactic-auxiliar și nedidactic, restricționarea accesului în incinta instituției, creșterea controlului în ceea ce privește intrările și ieșirile, eliminarea posibilelor pierderi materiale cauzate de evenimente neprevăzute, precum și prevenirea unor posibile acte de violență, a consumului de alcool, tutun și substanțe psihotrope în spațiul școlar, în condițiile în care instituția nu beneficiază de pază umană. Funcționarea corectă și eficientă a camerelor de supraveghere contribuie la descurajarea violenței și oferă, de asemenea, informații utile pentru investigarea cauzelor eventualelor incidente.

Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț utilizează sistemul de supraveghere video exclusiv în scopul securității persoanelor și bunurilor, pazei și protecției bunurilor, imobilelor, valorilor și a materialelor care sunt utilizate în activitatea instituției.

Sistemul de supraveghere video ajută la prevenirea, detectarea și investigarea furturilor de echipamente sau de bunuri deținute de unitate sau la prevenirea, detectarea și investigarea riscurilor și amenințărilor la adresa elevilor și personalului angajat care își desfășoară activitatea la locația supravegheată.

Sistemul de supraveghere video nu este utilizat în alt scop decât cel menționat, nu folosește la monitorizarea activității angajaților sau la pontaj și nu este conectat la rețeaua de internet a instituției, prin urmare nu poate fi accesat în afara acesteia. Sistemul nu este mijloc de investigare sau de obținere a unor informații pentru anchetele interne sau procedurile disciplinare, cu excepția situațiilor în care se produce un incident de securitate fizică sau se observă un comportament infracțional (în circumstanțe excepționale imaginile pot fi transferate organelor de cercetare în cadrul unei investigații disciplinare sau penale).

Sistemul de supraveghere prin mijloace video instalat în Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț cuprinde 52 camere video în interiorul clădirii (pe holuri, pe holurile grupurilor sanitare și în sala de festivități) și 11 camere video în exteriorul clădirii (la intrările/ieșirile din unitate și pe terenul de sport). Amplasarea camerelor asigură limitarea pe cât posibil a monitorizării zonelor care nu prezintă interes pentru scopul urmărit. Nu sunt monitorizate zonele în care există un nivel ridicat al așteptărilor privind viața privată, precum toaletele și alte locații.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere video se pot vizualiza, exclusiv, pe monitorarele instalate în biroul responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal, spațiu comun cu biroul directorului instituției. În vederea respectării securității protecției datelor programul de lucru al responsabilului cu protecția datelor se desfășoară zilnic, în intervalul orar 08:00 – 10:00, iar a directorului instituției, zilnic în intervalul orar 10:00 – 18:00, interval orar în care accesul la monitoare este restricționat, eventualele accesări ale imaginilor, realizându-se exclusiv de către persoana responsabilă cu protecția datelor cu caracter personal și/sau de către directorul instituției, ori de câte ori situația o impune, aspecte reglementate prin procedura operațională, Activitatea de supraveghere video a activității din Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț, prin intermediul sistemelor de supraveghere video, revizuită.

Prin urmare, a vehicula informații cu caracter echivoc plasează instituția de învățământ într-o lumină nefavorabilă și creează dubii asupra corectitudinii aplicării cadrului legal privind funcționarea sistemului de supraveghere video al Liceului „Vasile Conta” Târgu-Neamț.

Continua sa citesti

Actualitate

Un nou scandal zguduie orașul Târgu Neamț: Liceul Vasile Conta, acuzat de supraveghere ilegală în spațiile sanitare

Publicat

pe

De

Liceul Vasile Conta din Târgu Neamț a primit două avertismente de la Autoritatea pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru prelucrarea excesivă și nelegală a datelor personale, în special a imaginilor, prin intermediul camerelor video instalate în spațiile sanitare. Această decizie a fost anunțată vineri de către ANSPDCP.

„Investigația a fost inițiată după o plângere care a evidențiat faptul că liceul folosea un sistem de supraveghere video, inclusiv audio, iar imaginile erau accesibile directorului, inclusiv pe telefonul său personal. Camerele erau montate pe holuri, la scări și în zonele sanitare”, a precizat autoritatea.

În urma anchetei, s-a constatat că liceul a prelucrat date cu caracter personal (imagini) în mod nejustificat și excesiv, încălcând prevederile articolului 5, alineatele (1) lit. a) și c) din Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR). De asemenea, instituția nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura confidențialitatea datelor, cum ar fi limitarea accesului la imagini și alocarea monitorizării în timp real exclusiv persoanelor autorizate, încălcând astfel dispozițiile articolului 32 din GDPR.

ANSPDCP a cerut liceului să ia următoarele măsuri corective:

  1. Revizuirea procedurilor interne pentru a asigura prelucrarea datelor personale în conformitate cu principiile GDPR, inclusiv prin adoptarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate.
  2. Limitarea accesului la imagini și asigurarea că monitoarele de vizualizare sunt alocate exclusiv persoanelor autorizate.

Interzicerea camerelor audio-video în spațiile sanitare

Autoritatea a subliniat că, conform articolului 66, alineatul (4) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, sistemele de supraveghere audio-video sunt interzise în vestiare și grupuri sanitare. Acestea pot fi instalate doar în săli de clasă, holuri, săli de festivități, săli de sport și în exteriorul clădirilor.

Sancțiuni pentru autoritățile publice

În cazul autorităților publice din România, sancțiunile sunt reglementate de Legea nr. 190/2018. Aceasta prevede că, în primul rând, instituțiile publice primesc un avertisment împreună cu un plan de remediere (articolul 13). Dacă măsurile din plan nu sunt implementate integral, ANSPDCP poate aplica amenzi între 10.000 și 200.000 de lei, în funcție de gravitatea încălcărilor (articolul 14).

Liceul Vasile Conta trebuie să ia măsuri imediate pentru a se conforma cerințelor GDPR și pentru a evita sancțiuni suplimentare.

Continua sa citesti

Popular