Connect with us

Eveniment

Concursul Național de Dans Sportiv “Ray’S Dance CUP

Publicat

pe

Prima ediție a Concursului Național de Dans Sportiv “Ray’S Dance CUP”, eveniment organizat de Cluburile RAY’S DANCE, Piatra Neamt si DANCE ENERGY Iasi, sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv, se desfășoară în zilele de 9 și 10 iunie , la Sala Polivalentă Piatra Neamț. La această competiție se prefigurează a participa un număr de 450 de dansatori în prima zi de concurs iar a doua zi, un număr de 400 de dansatori, valoarea totala a premiilor fiind de 6.500 de euro.

Concursului Național de Dans Sportiv “Ray’S Dance CUP” este organizat în parteneriat cu Municipiul Piatra Neamț.

Concursul va debuta pe data de 9 iunie, ora 08.00 și se va desfășura în patru programe, pe diferite categorii de vârstă și clase.

În primul program vor dansa 3 clase la Fete Solo – debutante, bronz Vals lent și Cha Cha, argintVals lent, Cha Cha și Jive- , împărțite pe categorii de vârstă 4-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-15 ani. Tot în acest program vor prticipa și Debutanți Cha Cha și Debutanți Vals lent.

În al doilea program vor evolua sportivii din Precompetițional 2 și 3 dansuri ( Vals lent, Cha cha, Jive) și clasa Hobby 6-9 ani și 12-15 ani.

Al treilea program va fi susținut de 3 clase de dansatori: Hobby 10-11 ani, clasa E 6-9 ani, 10-11 ani, E Standard 16-34 ani, clasa Open Basic Latino 4 dansuri 6-11 ani, Open Basic Standard 12-15 ani, 16-34 ani.

Deschiderea oficială a concursului va avea loc la ora 18.00, atunci când se desfășura un program artistic susținut de elevii Clubului de Dans Sportiv Ray’S Dance din Piatra Neamț, de artiștii Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, concurenții din programul al patrulea al competiției vor participa la parada sportivilor, vor fi prezentați arbitrii competiției, oficialitățile care vor lua parte la acest eveniment, precum și partenerii și sponsorii care au contribuit la organizarea la cele mai înalte standarde a Concursului Național de Dans Sportiv “Ray’S Dance CUP”. Perechide de sportivi care vor dansa în Programul  4  sunt din clasa E Latino 16-34 ani, Open Basic Standard 4 dansuri 6-11 dansuri, Open Basic Latino 12-15 ani, 16-34 ani E 12-15 ani, D 12-15 ani.

Evoluția sportivilor va fi arbitrată de un număr de 20 de arbitri de mare clasă, veniți din București, Timișoara, Bistrița, Baia Sprie, Târgu Mureș, Constanța, Oradea, Chișinău, Iași, Bacău, Baia Sprie, Brașov, Brăila, Pitești și Piatra Neamț. Președintele juriului va fi dnul Dorel Bâgiu- Piatra Neamț, Director concurs va fi dnul Justin Istrate- București, Observator federal dnul Dmytro Strelnyk- București.

A doua zi , pe data de 10 iunie, tot la Sala Polivalentă din Piatra Neamț se va desfășura Festivalul RAY’ S DANCE FEST, unde vor participa sportivi pe categorii de vârstă 4-9 ani, 10-15 ani, 15+ ani și categorii : grup (între 4 și 8 participanți), trupă ( peste 9 participanți). Coregrafiile vor fi pentru dans modern, dans character, dans popular, dans contemporan, majorette, fantezie coregrafică, dans thematic, show-revue, dans de societate, acrodance.

Prețul unui bilet pentru prima zi de concurs-9 iunie, este de 20 lei iar pentru a doua zi de concurs -10 iunie , este de 10 lei.

Vă așteptăm la un regal de dans !

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

,,Tabăra din satul meu”- La Parohia Sfânta Parascheva din satul Țolici

Publicat

pe

De

,,Tabăra din satul meu”, ediția I, 25-26.08.2025

La Parohia Sfânta Parascheva din satul Țolici, comuna Petricani, protopopiatul Târgu-Neamț, s-a desfășurat timp de două zile ,,Tabăra din satul meu” o acțiune inițiată de preotul paroh Ioan Nemțanu cu o echipă de profesori, preoteasa Ioana Nemțanu și enoriașii Adriana și Costantin Mantea.

Cu ajutorul a șase voluntari (elevi și studenți din grupul catehetic ,,Bucuria”), cei treizeci și șase de copii participanți, cu vârste între trei și cincisprezece ani, au participat la activități diverse, antrenante și relaxante care le-au pus în valoare creativitatea, puterea, istețimea, demonstrând că rugăciunea și jocul se pot împleti armonios.

Prima zi a fost extrem de dinamică, a cuprins rugăciune, cântec, jocuri sportive, de creație, de perspicacitate, într-o succesiune care a permis tuturor să se exprime și să se pună în valoare.

Rugăciunea împreună a deschis și a doua zi, care a schimbat dinamica primei zile prin incursiuni în aspecte ale creștinismului pe care copiii ar trebui să le cunoască: Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie, Rugăciunea, Sfinții, au fost pașii jocului ,,Drumul spre comoară prin credință” care a provocat pe fiecare participant. ,,Comoara” a fost simbolică (mesajul fiind iubirea, prietenia, dragostea creștinească) și la final fiecare copil a înțeles că  rugăciunea curată este calea  spre  mântuire și va purta mereu crucea ocrotitoare.  În același timp, s-au desfășurat și activități de creație, ateliere educative pentru diferite categorii de vârstă, jocuri de echipă și concursuri de care s-au bucurat copiii participanți din satul Țolici, din Târpești, din Târgu-Neamț și din Piatra-Neamț. 

La încheiere, părinte Sofian Costea de la Mănăstirea Sihăstria a transmis grupului gândul cel bun și învățătură cu mult folos duhovnicesc, a îndrumat la rugăciune, post, spovedanie și euharistie, la iertare și iubire. Copiii au interpretat la sfârșit ,,Tânărul în căutarea libertății”, cântecul ,,Taberei din Țolici, satul meu” și au fost recompensați de coordonatori, spre amintirea zilelor din curtea Bisericii Sfânta Parascheva. 

Astfel de activități apropie pe copii de Sfânta Biserică și îi ajută să înțeleagă învățăturile creștine.

Continua sa citesti

Actualitate

„CREANGĂ… LA EL ACASĂ” – Concurs județean cultural-artistic la Târgu Neamț

Publicat

pe

De

În perioada 5-6 mai 2025, la Târgu Neamț, se desfășoară concursul județean „Creangă… la el acasă”, dedicat promovării talentelor din domeniul cultural-artistic. Evenimentul, înscris în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară al județului Neamț, este organizat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă” și aduce în prim plan creația literară, interpretarea artistică și proiectele culturale ale elevilor.

Programul evenimentului:

Luni, 5 mai 2025:

  • Ora 9:00 – Deschiderea oficială a concursului.
  • Orele 10:00-13:00 – Activitate pe secțiuni:
    • Creație literară
    • Proiecte culturale
    • „Citește, rogu-te…” (secțiune dedicată lecturii)
  • Orele 9:00-13:00 – Secțiunea Interpretare artistică, cu:
    • Muzică și dans popular
    • Teatru
  • Ora 13:00 – Premierea concurenților.

Marți, 6 mai 2025:

  • Continuarea activităților la Casa Culturii din Târgu Neamț.

O oportunitate pentru tinerii talentați

Concursul reprezintă o platformă ideală pentru elevii pasionați de literatură, artă și cultură, oferindu-le șansa de a-și expune talentul și de a fi apreciați într-un cadru competitiv. Prin varietatea secțiunilor, evenimentul stimulează creativitatea și încurajează participarea activă a tinerilor la viața culturală a județului.

Organizatorii

Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț, prin această inițiativă, confirmă angajamentul său în dezvoltarea educației și a artei în rândul tinerilor, păstrând vii valorile culturale ale zonei.

Pentru mai multe informații, participanții și vizitatorii pot urmări programul detaliat al evenimentului sau pot contacta organizatorii.

Continua sa citesti

Actualitate

Conferința „Dependența de nefericire” – Un dialog despre dependențe și sănătate mintală la Casa Culturii Ion Creangă

Publicat

pe

De

Centrul de tratare a adicțiilor „Sf. Ștefan” organizează miercuri, 27 aprilie 2025, începând cu ora 16.00, conferința cu tema „Dependența de nefericire”. Evenimentul va avea loc la Casa Culturii Ion Creangă din Târgu Neamț.

Conferința se adresează specialiștilor din domeniile sănătății mintale, educației și asistenței sociale, dar și publicului larg interesat de problemele legate de dependențe. Printre participanți se numără pr. Iulian Negru, inspector al Arhiepiscopiei Iașilor, care va aduce o perspectivă spirituală asupra subiectului.

Programul evenimentului va aborda patru teme principale: dependențele de substanțe precum alcoolul, drogurile și medicamentele; adicțiile comportamentale legate de jocurile de noroc, internet și rețelele sociale; importanța intervenției timpurii și a prevenției în rândul tinerilor; precum și rolul crucial al familiei și comunității în procesul de recuperare.

Conferința reprezintă o oportunitate valoroasă pentru profesioniști și persoane interesate de a discuta despre cele mai recente abordări în domeniul tratamentului dependențelor, de a schimba experiențe și de a stabili colaborări viitoare. Participanții vor avea ocazia să învețe de la experți cu experiență practică în domeniu și să participe la dialoguri constructive despre metode eficiente de prevenire și tratare.

Evenimentul este deschis tuturor persoanelor interesate, intrarea fiind liberă. Pentru informații suplimentare, pot fi contactați reprezentanții Centrului „Sf. Ștefan”.

Această conferință se remarcă prin abordarea interdisciplinară a fenomenului dependențelor, reunind perspective din domeniile medicinei, psihologiei, asistenței sociale și spiritualității. Organizatorii speră că evenimentul va contribui la creșterea gradului de conștientizare a acestor probleme în comunitate și la îmbunătățirea serviciilor oferite persoanelor afectate.

Continua sa citesti

Popular