Connect with us

Eveniment

Anticomunism și represiune comunistă. 1945-1989

Publicat

pe

Anticomunism și represiune comunistă. 1945-1989 – acesta a fost subiectul simpozionului regional organizat la Tîrgu Neamț, în 26 mai, de către Liceul Vasile Conta în parteneriat cu Asociația Pro Democrația Club Tîrgu Neamț. Ajuns la a III-a ediție simpozionul a adunat atât reprezentanți ai mediului profesoral din România și Republica Moldova, de la liceele din Cărpineni, Lăpușna și Chișinău, cât și figuri marcante ale spațiului public din Republica Moldova–analistul politic Anatol Țăranu, realizatorul tv Cristian Tabără și jurnalistul Octavian Zelinski, dar și din România, profesorul universitar, Floriun Pintescu de la Universitatea „Ștefan cel Mareˮ din Suceava. Sesiunea de comunicări a avut în centrul atenției subiectul ororilor comise de regimul comunist nu doar în România, ci și în Republica Moldova. Vorbitorii, printre care și elevi din ambele state românești, s-au referit cu lux de amănunte asupra crimelor comuniste și consecințelor lor până în prezent.
Alături de liceeni și cadre didactice, la eveniment au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Neamț, și anume prof. Elena Preda și prof. Ioan-Romeo Roman.

Este bine să ne amintim de ceea ce s-a petrecut în perioada comunistă și să reflectăm asupra acelor întâmplări pentru a nu repeta greșelile care au dus la moartea a mii de români”, a spus prof. Emanuel Bălan, director adjunct al Liceului „Vasile Conta” și gazda  simpozionului.

Pentru participanti, a fost o oportunitate de a schimba opinii, de a asculta mărturisirile invitaţilor speciali și de a participa la formarea tinerii generații prin întoarcerea la memoria trecutului. Fiindcă 2018 este anul Centenarului, una dintre sectiuni a fost dedicată făuritorilor Marii Uniri, arestați și morți în temnițele comuniste.

Cu prilejul simpozionului cunoscutul istoric și diplomat de la Chișinău Anatol Țăranu a lansat cartea ”Foametea în Moldova sovietică. 1946-1947” – lucrare fundamentală privind atrocitățile comise de regimul bolșevic după Cel de-al Doilea Război Mondial.

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

„Eminescu, Om, Geniu şi Poet Divin”

Publicat

pe

De

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată duminică,16 ianuarie 2022 începând cu ora 18,00, în sala de spectacole a Casei Culturii printr-un program-spectacol, ce va avea ca principală temă omagierea marelui poet Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 172 de ani.
„Eminescu, Om, Geniu şi Poet Divin”- invitaţi speciali marele actor Dorel Vişan şi maestrul Eugen Doga, acompaniaţi de Essenza Quartet.
*Intrarea se va face pe bază de invitaţie dar şi cu respectarea măsurilor intrate in vigoare, respectiv cu ocuparea a 50% din capacitatea sălii!
Continua sa citesti

Actualitate

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Publicat

pe

De

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti sunt apărătorii noştri, care se străduiesc să ne ajute întru mântuirea noastră. Biserica Ortodoxa ii prăznuiește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil în fiecare an pe 8 noiembrie.

 

Nu se știau foarte multe lucruri despre îngeri, însă în Biblie sunt descriși că fiind “duhuri slujitoare” (Evrei 1,14). Aceștia sunt ființe fără trupuri care îl slujesc pe Dumnezeu și îi ocrotesc pe credincioși la porunca lui Dumnezeu. Prin urmare, în cazul în care îngerii se arată credincioșilor, nu aceea reprezintă forma lor adevărată, ci este pur și simplu un chip de împrumut. Îngerii fac parte din “lumea nevăzută”.

Conform Sfintei Scripturi și mărturisirilor Sfinților, îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care îl iubesc și îl preamăresc. De asemenea, la porunca lui, îngerii ocrotesc credincioșii și popoarele. Dar, uneori îngerii sunt și cei care aduc odată cu ei pedepsele lui Dumnezeu. La fel s-a întâmplat și în cazul focului de peste Sodoma sau pedepsele din Egipt. Un alt rol al îngerilor este de a duce rugăciunile noastre la Dumnezeu. De asemenea, aceștia vestesc fapte mari, cum ar fi Buna Vestire, Nașterea Domnului, Învierea Domnului sau cea de-a doua Lui venire.

 

Arhanghelul Mihail, mereu lăudat pentru loialitatea de care a dat dovada față de Dumnezeu, este mereu amintit de către creștini și iubit de către toți credincioșii de pretutindeni. Văzând cum Lucifer s-a răzvrătit împotriva Domnului, Mihail rostește următoarele cuvinte: “Să luam aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut.”

Drept urmare, s-a întocmit soborul (adunarea și unirea) tuturor îngerilor care îl iubeau, cinsteau și ascultau pe Dumnezeu, iar Arhanghelul Mihail a fost numit de către bunul Dumnezeu căpetenie a tuturor îngerilor buni, un binefăcător al mântuirii credincioșilor. Lua chip văzut și se arăta multor credincioși atât în vechea Lege, cât și în cea Nouă.

Tot în această zi de cinste îl sărbătorim și pe Arhanghelul Gavriil, preafrumosul și înveselitorul care a luat chip omenesc și a făcut multe minuni și a oferit multe daruri, așa cum este pomenit și în cele două Testamente. În proorocia lui Daniil, Gavriil este descris ca fiind îngerul tălmăcitor al vedeniei (Dan., 8, 16). Gavriil îi spune lui Daniil ce reprezintă cele șaptezeci de săptămâni până la nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos.

Conform tradiției, Gavriil este cel care se arată lui Ioachim și Ana și le vestește că o vor naște pe Născătoarea de Dumnezeu. În noul Testament, preotul Zaharia descoperă cu ajutorul lui Gavriil nașterea lui Ioan, Botezatorul Domnului. Tot el o anunță pe Fecioara Maria de faptul că vă da naștere Mântuitorului. Conform unor credincioși, Arhanghelul Gavriil este cel care a mutat piatra de pe ușa mormântului și a stat deasupra ei când Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Tot el este cel care a dat de veste Mironosițelor că Hristos a înviat. Pentru toate aceste fapte remarcabile Biserica Ortodoxa îl sărbătorește odată cu Sfântul Arhanghel Mihail, ocupând un loc de cinste în religia creștinească.

SURSA:sarbatoricrestine.ro

Continua sa citesti

Actualitate

Un urs a atacat animalele dintr-o gospodărie în Tașca

Publicat

pe

Luni, 5 iulie, în jurul orei 23.45, a fost semnalată prezența unui urs într-o gospodărie din satul Neagra, comuna Tașca. La locul sesizării s-au deplasat echipaje de jandarmerie, poliție și SMURD. Cetățenii comunei Tașca au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT.

,,La sosirea forțelor de intervenție ursul nu mai era prezent în apropierea gospodăriei, dar pe timpul cât au rămas în zonă acesta și-a făcut din nou apariția. Animalul a fost îndepărtat către pădure cu ajutorul dispozitivelor de emitere a zgomotelor și cu sprijinul unui localnic, angajat al Direcției Silvice Neamț, care a executat focuri de armă în plan vertical. Din cele relatate de apelant, ursul a provocat pagube materiale, atacând animalele din gospodărie (2 porci). Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz au mai rămas în apropierea gospodăriei pentru a monitoriza zona și a se asigura că pericolul nu mai este iminent. De la începutul anului și până în prezent, jandarmii nemțeni au fost alertați și au intervenit la șase sesizări făcute prin apel la 112 care semnalau prezența urșilor în apropierea gospodăriilor. Recomandăm cetățenilor ca în astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune propria viață în pericol, să își asigure animalele înaine de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător și să respecte recomandările din mesajul RO – ALERT”, comunică reprezentanții IJJ Neamț.

 

Continua sa citesti

Popular