Connect with us

Actualitate

Cea mai veche și mai frumoasă icoană din România se află la Mănăstirea Neamț

Publicat

pe

Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, fiind cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, a monahilor și a poporului.

Icoana a fost comandată de către Sfântul Gherman în anul 665, fiind copie a icoanei Maicii Domnului ce se afla în Lida, din anul 35. Pe spatele acesteia este zugrăvit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care s-a născut în Lida. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol atunci când a devenit patriarh, încredințând-o Mănăstirii Heleopatra.
La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, în anul 714, icoana Maicii Domnului a fost ascunsă, iar în anul 716 a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea, care a așezat-o în în Basilica „Sfântul Petru”, unde a rămas timp de 106 ani. După învingerea iconoclaștilor, Papa Serghie al II-lea a readus icoana în Constantinopol, încredințând-o Sfântului Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care a reașezat-o în Mănăstirea Heleopatra.

Pe la anul 1400, împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul a trimis trei icoane în semn de recunoștință Voievodatului Moldovei: icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, dăruită voievodului Alexandru cel Bun, care a așezat-o în Mănăstirea Bistrița (județul Neamț); icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită soției voievodului Alexandru cel Bun, pe nume Neacșa (în unele scrieri, Ana), care a așezat-o în Mănăstirea Agapia (județul Neamț); icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită Mitropolitului Iosif Mușat, care a așezat-o în Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava, cunoscută sub denumirea de Biserica Mirăuți.

Biserica Sfântul Gheorghe – Mirăuți din Suceava se afla în apropierea Curții Domnești și a îndeplinit rolul de Catedrală Mitropolitană a Moldovei, între anii 1402-1522. Icoana Maicii Domnului a stat în biserica Sfântului Gheorghe până în anul 1415, când a fost dusă și așezată în Mănăstirea Neamț, unde a și rămas de atunci.
În timpul unei invazii a armatei otomane, icoana a fost îngropată din iunie 1821, până în octombrie 1822, împreună cu alte obiecte de valoare, într-o poiană tainică de pe Muntele Rusu, pentru a fi protejată de furturi sau profanări, având în vedere că turcii nu sunt creștini. Pe locul în care a fost îngropată icoana Maicii Domnului se află astăzi Schitul Icoana Veche. Ulterior, icoana a fost reașezată la Mănăstirea Neamț unde, între anii 1844-1845, a fost ferecată într-o îmbrăcăminte ornamentală și pusă la loc de cinste.
Sursa: Doxologia

 

Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Pe stâlpul minții noastre închipuie, cuvintele înțelepciunii cerești, Ceea Ce ești Stâlpul rugăciunii care toată lumea o sprijinești. Nu ne lispi pe noi de ocrotirea Ta de Maică, Ceea Ce ești Mângâierea celor împovărați de păcate, Floarea tuturor darurilor cerești, Oglinda îngerilor, Muntele Cel înalt al desăvârșirii, Rai tainic al fecioriei, Tabor înțelegător al tuturor virtuților, Corabia mântuirii păcătoșilor, Căruța Cea de foc a Înțelepciunii, Psalmul Cel scris în cartea inimii, Izvorul rugăciunii neîncetate, Legătură a unirii noastre cu Dumnezeu.
Cu pașii gândurilor umilite ne apropiem de prea luminată icoana Ta, noi, cei ce nu știm a ne ruga din pricina împietririi inimii noastre. Izvorul rugăciunii Tale să adape inima noastră cea lipsită de dulceața cuvântului dumnezeiesc. Ploaia milostivirii Tale să înmoaie pământul cel împietrit al inimii noastre. Laudele împletite Ție de serafimi să întraripeze inima noastră cu dorul cel dumnezeiesc. Suspinurile heruvimilor coborâte în adâncul sufletului nostru să ne tragă pe noi spre înălțimea cugetării smerite. Nu avem inimă înfrântă ca să aducem tânguire vrednică pentru păcatele noastre, nu avem nici pocăința care întărește casa sufletului pe temelia răbdării. Norii patimilor au întunecat cu totul cerul sufletului nostru și nu putem privi nici măcar spre strălucirea frumuseții Tale. Purtați suntem de valurile ispitelor și cu greu călătorim pe marea cea sărată a acestei vieți. Îndulcește necazurile noastre cu darul Tău și scrie-ne pe noi în cartea vieții, Ceea Ce ești Carte Ce ai purtat pe Cuvântul vieții, Cel Care, prin pătimirea Sa, a scos pe Adam din lanțurile durerilor.
Ridică mintea noastră deasupra grijilor lumești și pe piatra răbdării ne așează, Ceea Ce ai născut pe Piatra vieții, Cea Care a sfărâmat pietrele slujirii idolești. Acoperă-ne cu acoperământul Tău cel luminat, Ceea Ce ești Ocrotitoare creștinilor și păzești totdeauna pe robii Tăi cu darul Tău. Ceea Ce lacrimi ai vărsat pentru Fiul Tău pe Care L-ai văzut pironit pe cruce, dă-ne nouă lacrimi de umilință pentru păcatele noastre, cu care în fiecare ceas mâhnim milostivirea Stăpânului nostru. Inima Ți s-a rănit când sulița a străpuns coasta Fiului Tău, deci nu trece cu vederea nici rănile sufletelor noastre, ci cu untdelemnul rugăciunii Tale ne întâmpină și ne ridică la înălțimea pocăinței.
Bucură-te, Rază a înțelepciunii Soarelui Hristos, Turn nebiruit al creștinilor, Cetatea Cea cerească a Luminii, Vasul Cel plin de mirul laudelor îngerești, bucură-te, Maică a Domnului, Ceea Ce reverși daruri de minuni celor ce cu inimă smerită cad înaintea sfintei Tale icoane, cerând alinarea suferințelor și mare milă. Nu ne uita și pe noi, cei ce, măcar că nu știm a-ți aduce cuvânt vrednic de laudă, nădăjduim la acoperământul milostivirii Tale. Amin!
Sursa: Doxologia

 

 

 

 

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, joi 09 iulie 2020 de ziua prăznuirii Sfintei Icoane” Îndrumătoarea la Mănăstirea Neamț va sluji Preasfințitul Calinic Botosaneanul împreună cu un sobor ales de preoți și diaconi pe scenă special amenajată în mijlocul incintei.  Va așteptăm cu drag!

Benedict Sauciuc

 

Continua sa citesti
Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Școala începe cu reduceri de până la 70% la Aurora Multimarket!

Publicat

pe

De


Clopoțelul se pregătește să sune din nou, iar pregătirile pentru noul an școlar sunt deja în toi. La Aurora Multimarket găsești rechizite și produse utile pentru școală, cu reduceri de până la 70%, până pe 13 septembrie.

Un nou an școlar vine cu emoții, planuri și, bineînțeles, o mulțime de lucruri de pregătit. De la caiete și instrumente de scris până la ghiozdane, penare și produse pentru activități creative, la Aurora Multimarket poți bifa mai ușor lista pentru școală și, în același timp, să ai grijă de buget.

Tu ești pregătit de școală?

În agitația dinaintea primei zile, e ușor să uiți câte ceva. Tocmai de aceea, am pregătit un mic ajutor pentru tine.

Aruncă o privire peste lista și vezi ce mai ai de bifat.
 

 
Până pe 13 septembrie, te așteptăm în Aurora Multimarket cu reduceri de până la 70% și produse începând de la doar 1 leu.

Suntem mai aproape de tine

Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile.

Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:

  • Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )

Rămâi la curent cu cele mai noi oferte

Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
 👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
 👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram 
 👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok

Continua sa citesti

Actualitate

Ce face chitara la Târgu Neamț? Vă strică planurile de stat acasă! Estival de Chitară la sfârșit de august

Publicat

pe

De

În ultimul weekend din august, canapeaua pierde în fața chitarei, căci Estivalul de Chitară aduce la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț două concerte cu artiști fabuloși și repertorii complet diferite: de la tango, valsuri și ritmuri latino-americane la operă, romanțe și canțonete napoletane. Maxim Belciug, Gabriel Bălașa și Alexandra Știrban sunt protagoniștii celor două seri, care promit să ofere publicului două călătorii muzicale construite în jurul unuia dintre cele mai versatile instrumente: chitara.

Dacă nu aveați încă planuri pentru ultimul weekend din august, acum aveți. Iar dacă gândeați cumva să stați acasă și nu faceți nimic, s-ar putea să trebuiască să schimbați planul. Pe 29 și 30 august, Estivalul de Chitară ajunge la Târgu Neamț și propune două seri de muzică live aparte, ca pe marile scene ale lumii.

Prima seară, sâmbătă, 29 august, pe scenă urcă superchitaristul Maxim Belciug și percuționistul Gabriel Bălașa, într-un concert de „muzică albastră”. Denumirea nu trebuie căutată în dicționarele muzicale: este formula sub care cei doi artiști adună tangouri, valsuri, ritmuri latino-americane, sonorități exotice și improvizație, într-un spectacol în care chitara, percuția și handpanul trec cu naturalețe de la visare la exuberanță. Este și o bună ocazie de a renunța la prejudecata că un concert de chitară presupune neapărat liniște solemnă, repertoriu auster și un public preocupat să nu tușească între părțile lucrării. Dimpotrivă : un concert de chitară e o mare bucurie, iar chitara a fost dintotdeauna un mare călător: a trecut prin palate și taverne, prin muzica savantă și prin cea populară, prin Spania și America Latină, a însoțit dansul, serenada, melancolia și petrecerea. Pe 29 august le aduce pe toate și la Târgu Neamț.

Pe 30 august, atmosfera se schimbă. Este seară de operă, iar soprana Alexandra Știrban, originară din Târgu Neamț, revine în orașul natal și pe scena pe care s-a format ca artist, pentru un concert susținut alături de Maxim Belciug. De data aceasta, chitara lasă ritmul primei seri și intră în dialog cu vocea. Programul pornește din lumea barocului și a operei și ajunge la romanță și canțoneta napoletană, într-un recital conceput atât pentru melomani, cât și pentru cei care poate n-au intrat niciodată într-o sală de operă. 

Pentru cei care locuiesc în Târgu Neamț, Estivalul de Chitară este ocazia perfectă pentru o călătorie muzicală fantastică, de la Ozana la Napoli și Buenos Aires, fără a pleca din oraș. Iar pentru ceilalți, poate fi tocmai pretextul pentru o mică vacanță la sfârșit de vară. La Târgu Neamț, oraș răsfățat de istorie și natură, ai ce să faci toată ziua, iar seara mergi la concert, la festival. Un plan perfect pentru ultimul weekend din august, cu avantajul că nici nu te pune să alegi între turism și cultură: la Târgu Neamț, pe 29 și 30 august, amândouă încap perfect în aceeași zi.

Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55, Târgu Neamț, și încep la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro, eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.

Așadar, ce face chitara la Târgu Neamț? Vă oferă un motiv foarte bun să nu rămâneți acasăpe 29 și 30 august.

Continua sa citesti

Actualitate

Estivalul de Chitară aduce două seri extraordinare de muzică la Târgu Neamț, la sfârșit de august

Publicat

pe

De

Două seri de concert, artiști formidabili și o călătorie muzicală care pornește de la tango și ritmuri latino-americane și ajunge la operă, romanță și canțoneta napoletană. Aceasta este propunerea pe care o lansează Estivalul de Chitară, minifestivalul de weekend ce are loc pe 29 și 30 august 2026, la Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț.

La sfârșitul acestei veri, Târgu Neamț adaugă și muzica pe lista motivelor pentru care merită o vizită. Pe 29 și 30 august, Estivalul de Chitară propune localnicilor și turiștilor două seri de concert, concepute în jurul unuia dintre cele mai iubite și versatile instrumente: chitara. Gândit ca un minifestival de weekend, evenimentul invită publicul să descopere chitara în două ipostaze foarte diferite, de la exuberanța ritmurilor și dansurilor lumii până la rafinamentul repertoriului vocal clasic.

Sâmbătă: muzică albastră, tango și ritmuri ale lumii

Sâmbătă, 29 august, În prima seară a festivalului, pe scenă urcă superchitaristul Maxim Belciug, alături de percuționistul Gabriel Bălașa, într-un spectacol extraordinar de muzică albastră. Cei doi propun o aventură sonoră plină de culoare, în care chitara și percuția intră într-un dialog eclectic, care refuză cumințenia genurilor muzicale, cu valsuri și tangouri, ritmuri latino-americane, melodii venite parcă de foarte departe, improvizație, melancolie și izbucniri de contagioasă energie. Este o muzică a întâlnirilor și a călătoriilor, în care melancolia poate deveni dans, iar o melodie intimă se poate transforma, câteva clipe mai târziu, într-o adevărată sărbătoare.

Duminică: soprana Alexandra Știrban se întoarce acasă

Duminică, 30 august, Estivalul de Chitară schimbă registrul și invită publicul la o seară dedicată vocii. Soprana Alexandra Știrban, originară din Târgu Neamț, revine în orașul natal pentru a cânta într-un recital care traversează câteva dintre cele mai seducătoare teritorii ale repertoriului vocal, în acompaniament pasional de chitară. De la eleganța barocului la marile arii de operă, de la sensibilitatea romanței la farmecul canțonetei napoletane, concertul aduce în prim-plan ceea ce rămâne, dincolo de decoruri și costume, în inima operei: melodia și emoția vocii omenești. Pentru Alexandra Știrban, concertul are și semnificația specială a revenirii în locul de unde a pornit. Pentru publicul din Târgu Neamț, este prilejul de a o asculta acasă, într-o formulă care îi pune în valoare strălucitoarea voce lirică.

Cetate și poveste ziua, concert seara

Prin alegerea orașului Târgu Neamț ca loc de desfășurarea ediției 2026, Estivalul de Chitară își propune să lege experiența culturală de descoperirea locului. Cetatea Neamț, Humuleștii, peisajul și patrimoniul cultural al zonei fac din oraș o destinație potrivită pentru un sfârșit de săptămână în care vizitarea locurilor poate continua, seara, în sala de concert. Atât pentru publicul local, cât și pentru cei care vor să transforme ultimul weekend din august într-o mică vacanță culturală, Estivalul de Chitară de la Târgu Neamț poate fi pretextul perfect pentru o ultimă escapadă înainte ca vara să se încheie.

Estivalul de Chitară este un proiect al Asociației Lyra Kripto. Parteneri de comunicare: Libertatea, Vorbitorincii, Radio România Muzical, Catavencii. Parteneri media : DCNews.ro, mplustv.ro, mplusfm.ro, neamt24.ro, terrafm.ro, ZiaruldeRoman.ro, contacteculturale.ro, spatiulconstruit.ro, zilesinopti.ro, ultima-ora.ro, presshub.ro, e-zine.ro, agentiadecarte.ro, activenews.ro, bookhub.ro, ceascadecultura.ro, revistatango.ro.

Cele două concerte din cadrul Estivalului de Chitară au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55, Târgu Neamț, și încep la ora 19:00. Biletele sunt disponibile pe eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.

Continua sa citesti

Popular