Actualitate
Caravana „Moromeții 2” ajunge la Piatra Neamț
Proiecție de gală în prezența echipei
29 octombrie | Cinema Dacia | 20:30

Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, va ajunge pe marile ecrane din România din 16 noiembrie, însă echipa filmului va porni într-o caravană prin țară încă de la finalul lunii octombrie. Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film își propune să ajungă în peste 50 de orașe, în special în cele unde există multiplex sau altă sală de cinema, astfel încât mult-așteptatul film să poată fi văzut de cât mai mulți spectatori.
Pelicula Moromeții 2 va avea o proiecție de gală în prezența echipei în Piatra Neamț, pe 29 octombrie, la Cinema Dacia, la ora 20:30. Biletele în valoare de 20 lei au fost deja puse în vânzare pe Eventbook.ro și la casieria Cinema Dacia.
Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub regia aceluiași Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România.
Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi. Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.
„E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”, declară regizorul Stere Gulea.

Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).
Filmările pentru Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvențelor fiind turnate în aceeași casă, din același sat (Talpa, județul Teleorman) în care a fost realizat și primul film în 1985. Pre-producția părții a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu și Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Șirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeași Dana Bunescu, câștigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj și sunet. Machiajul și coafura sunt semnate de Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu. Fotograful afișului oficial este Alex Gâlmeanu.
Filmul va intra în cinematografele din județul Neamț, inclusiv în rețeaua Cinema City, începând cu 16 noiembrie.
***
Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România.
Cu sprijinul: Cinema City, Banca Transilvania, Timișoreana, Aqua Carpatica, Auchan Retail Romania.
Recomandat de: Europa FM
Parteneri media: Adevărul, Radio România Cultural, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Cosmopolitan, Femeia, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Observator Cultural, Agerpres.
Partener monitorizare: mediaTRUST
***
Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe pagina de Facebook a filmului.
Evenimentul dedicat proiecției de la Piatra Neamț >>> Facebook event Piatra Neamț
Actualitate
Ministerul Educației și Cercetării a publicat în data de 12 iulie 2026 rezultatele finale ale candidaților la prima sesiune a Examenului Național de Bacalaureat 2026, după etapa de soluționare a contestațiilor.
La nivelul județului Neamț, rata cumulată de promovare (pentru toate promoțiile) după etapa de soluționare a contestațiilor este de 76,71% (față de 74,30% înainte de contestații).
Pentru promoția curentă, rata de promovare după soluționarea contestațiilor este de 80,07 % (față de 78% înainte de etapa depunerii contestațiilor).
La proba E.a) – Limba și literatura română – au fost depuse 537 de contestații, pentru 308 candidați nota obținută după contestații fiind mai mare. Pentru 21 de candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 208 candidați nota obținută a fost modificată prin descreștere. Cea mai mare creștere a fost de 2 puncte, iar cea mai mare descreștere a fost de 1,30 puncte.
La proba E.c) – Proba obligatorie a profilului au fost depuse 405 contestații, pentru 264 de candidați nota obținută după contestații fiind mai mare. Pentru 14 candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 127 de candidați nota obținută a fost modificată prin descreștere. Cea mai mare creștere a fost de 1,50 puncte (la disciplina Istorie), iar cea mai mare descreștere a fost de 1,40 puncte (la disciplina Matematică).
La proba E.d) – Proba la alegere a profilului și specializării au fost depuse 442 de contestații, pentru 270 de candidați nota obținută după contestații find mai mare. Pentru 31 de candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 141 de candidați nota obținută a fost modificată prin descreștere. Cea mai mare creștere a fost de 2,20 puncte (la disciplina Logică, argumentare și comunicare), iar cea mai mare descreștere a fost de 1,35 puncte (la disciplina Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană).
După etapa de soluționare a contestațiilor, un candidat a obținut media generală 10, iar Colegiul Național „Roman Vodă”, municipiul Roman a înregistrat o rată de promovare de 100%
Situația numerică a candidaților care au obținut nota 10 la fiecare dintre probe s-a îmbunătățit după soluționarea contestațiilor, după cum urmează:
17 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română (17 candidați înainte de contestații);
108 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (100 candidați înainte de contestații);
89 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (84 candidați înainte de contestații).
FELICITĂRI candidaților pentru rezultate, profesorilor pentru atentă îndrumare!
Mulțumiri părinților pentru susținere!
Actualitate
Hramul Schitului Poiana Cerbului – Sărbătoarea Sfintei Marina
Iubiți credincioși,
Vineri, 17 iulie, este unul dintre hramurile de suflet ale Schitului Poiana Cerbului, dedicat cinstirii Sfintei Mari Mucenițe Marina. Cu această ocazie, obștea mănăstirii vă invită cu bucurie duhovnicească să prăznuim împreună acest sfânt eveniment.
Programul liturgic al zilei va fi următorul:
- 08:30 – Acatistul Sfintei Marina;
- 09:30 – Sfânta Liturghie;
- După slujbă – Agapă frățească pentru toți participanții.
Pentru a veni în sprijinul pelerinilor care doresc să ajungă la chilie, organizatorii pun la dispoziție mașini care vor urca credincioșii pe munte începând cu ora 07:30. Vă rugăm să țineți cont de acest program pentru a nu rata începutul slujbelor.
Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de această zi de sărbătoare și să-l rugăm pe Hristos, prin mijlocirea Sfintei Marina, pentru pace și sănătate.
„Bucură-te, Sfântă Marina, Mare Muceniță a lui Hristos!”
Cu binecuvântare,
Arhim. Calinic Proca
Actualitate
Reducerile de vară ajung la Aurora Multimarket cu discounturi de până la 60%
În perioada 6–19 iulie, te așteptăm în magazinele Aurora Multimarket cu reduceri de până la 60% la sute de produse.
Odată cu sezonul vacanțelor, magazinele vin în întâmpinarea clienților cu oferte speciale la articole esențiale pentru concedii și activități în aer liber. Ochelari de soare, șepci și pălării, loțiuni de protecție solară, prosoape de plajă, jucării pentru nisip sau accesorii pentru picnic se regăsesc printre produsele incluse în campanie.
Fie că pregătești bagajele pentru mare, plănuiești o escapadă la munte sau vrei pur și simplu să te bucuri de zilele însorite alături de familie, acum este momentul potrivit pentru cumpărături avantajoase.
E timpul să ne pregătim pentru conservare!
Luna iulie marchează și începutul sezonului de conservare a fructelor și legumelor. Pentru cei care pregătesc dulcețuri, compoturi sau conserve de casă, Aurora Multimarket pune la dispoziție o gamă completă de produse dedicate acestui proces: borcane, capace, pâlnii, site, condimente și numeroase accesorii practice.
Fie că te pregătești de vacanță sau de sezonul conservelor, la Aurora Multimarket găsești produsele de care ai nevoie, la prețuri accesibile.

Suntem mai aproape de tine
Cu 64 de magazine la nivel național, Aurora Multimarket își întâmpină clienții cu oferte variate și prețuri accesibile, indiferent de oraș.
Intră în cel mai apropiat magazin și profită de reduceri cât timp produsele sunt disponibile.
Dacă ești în Târgu Neamț, te așteptăm aici:
- Strada Mihai Eminescu, Bl.M7 ( lângă magazinul Marcel )
Rămâi la curent cu cele mai noi oferte
Urmărește-ne pe rețelele sociale pentru oferte exclusive, inspirație și noutăți:
👉 Facebook: Aurora Multimarket Facebook
👉 Instagram: Aurora Multimarket Instagram
👉 TikTok: Aurora Multimarket TikTok
-
Actualitateacum 6 ani„Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”
-
Actualitateacum 7 luniFOTO/VIDEO El este Dănuț, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier în Târgu-Neamț. Avea doar 23 de ani.
-
Actualitateacum 2 aniFOTO VIDEO Un nou accident cu români, în Ungaria. Șoferul a murit pe loc
-
Actualitateacum 6 ani( FOTO ) TRAGEDIE- Doi copii au rămas fără mamă
-
Stiri localeacum 5 aniKAUFLAND ADUCE DUPĂ EL ALTE 5 MAGAZINE ÎN TÂRGU NEAMȚ
-
Actualitateacum 4 aniVideo cu momentul impactului. Accident violent langa Târgu Neamț (Timișești)
-
Actualitateacum 2 aniFOTO Tânărul care și-a pierdut viața în accidentul produs vineri seară la Petru-Vodă este Marius Cadere
-
Actualitateacum 4 aniSfârșit tragic pentru tânăra mamică din Dumbrava! A murit la doar 23 de ani!



